ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEŢULUI ALBA REPREZINTĂ ROMÂNIA LA “ALEXANDRINA WORLD MUSIC FESTIVAL”

Alba Iulia - 17 aprilie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

În urma preselecţiei internaţionale care a avut loc la finele anului 2009 România va fi reprezentată în premieră la acest festival, de către un grup reprezentativ al Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba format din 6 artişti desăvârşiţi: interpreta de muzică tradiţională Roxana Reche, naistul şi dirijorul ansamblului, Alexandru Pal, violistul Liviu Cernat, acordeonistul Cristian Şuşman, violonistul Andrei Mureşan şi contrabasistul Ovidiu Stănilă.

În perioada 23-28 aprilie 2010 la Biblioteca din Alexandria – Egipt va avea loc ediţia a II-a a festivalului internaţional “Alexandrina World Music Festival”.
În urma preselecţiei internaţionale care a avut loc la finele anului 2009 România va fi reprezentată în premieră la acest festival, de către un grup reprezentativ al Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba format din 6 artişti desăvârşiţi: interpreta de muzică tradiţională Roxana Reche, naistul şi dirijorul ansamblului, Alexandru Pal, violistul Liviu Cernat, acordeonistul Cristian Şuşman, violonistul Andrei Mureşan şi contrabasistul Ovidiu Stănilă.
Dintre grupurile care vor lua parte la festival amintim “El Kaffafa Group” din Egipt, “Cyprida voice Limassol & Despina Olympiou” din Cipru, “Maurizio Lazzaro Ensemble” din Italia, “Azraq Samawy” din Egipt, “Les poulletes” din Franţa, “Salalem” din Egipt, “Francesco Sossio Band” din Italia, “Massar Egbari” din Egipt “Kyklos Group for Folk Arts” din Grecia şi “Wust El Balad” din Egipt.
În cadrul festivalului vor fi organizate conferinţe de presă internaţionale, workshop-uri (schimburi culturale între artişti), networking platform (în vederea realizării unor legături între artiştii participanţi şi centre culturale, instituţii şi organizaţii artistice invitate la această acţiune, instituţia internaţională MUSICONNECT din Malta anunţânduşi deja prezenţa), recitaluri ale grupurilor participante (care vor avea loc la Teatrul în aer liber de la Biblioteca din Alexandria), iar la final va fi realizat un film documentar în format DVD cu ediţia din acest an.
Trebuie menţionat faptul că participarea artiştilor români la “Alexandrina World Music Festival” - 2010 este posibilă datorită sprijinului Consiliului Judeţean Alba care a fost inclus şi ca sponsor oficial internaţional al festivalului, iar persoanele care merită mulţumiri pentru susţinerea şi promovarea continuă a valorilor culturale locale şi naţionale sunt Ion Dumitrel (preşedinte CJ Alba), Alin Cucui şi Sorin Bumb (vicepreşedinţi CJ Alba), Ioan Bodea (director - CJ Alba) şi Coriolan Honcaş (director - Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba”).

Site-ul oficial al festivalului este următorul: www.wupy.org/awmf/

Despre Asociatia Romana pentru Cultura

www.cjalba.ro ; www.culturaalba.ro
Coordonator proiect: Alexandru Pal
arpc@email.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-romana-pentru-cultura-club-unesco/ansamblul-folcloric-al-judetului-alba-reprezinta-romania-la-alexandrina-world-music-festival