Lansare raport de cercetare sociala asupra nevoilor si accesibilitatii la servicii sociale

Locul desfasurarii: Sala de sedinte a Consiliului Local Satu Mare

Organizator: Asociatia Stea

Lansare raport de cercetare sociala asupra nevoilor si accesibilitatii la servicii sociale

La inițiativa Asociației Stea, ONG-urile și instituțiile membre ale Grupului de lucru inter-sectrial pentru prevenirea și combaterea excluzunii sociale – GIPEX s-au implicat în realizarea unei ample cercetări sociale ce a urmărit să identifice situația actuală cu care se confruntă persoanele aflate în dificultate din Satu Mare. Acest studiu contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de analiză a nevoilor persoanelor provenind din categorii defavorizate, în vederea dezvoltării pe termen mediu şi lung de servicii sociale şi de bază care să aducă răspunsuri coerente pentru a sprijini incluziunea socială a acestora.

 Rezultatele raportului de cercetare „Evaluarea nevoilor şi accesibilităţii la servicii sociale a grupurilor vulnerabile din Satu Mare” vor fi prezentate miercuri, 3 iunie 2015, de la ora 13.00 în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc în sala de ședințe a Consiliului Local din Satu Mare, în prezența reprezentanților ONG-urilor și instituțiilor implicate în acest studiu.

 Cerecetarea a fost realizată în perioada octombrie 2014 - martie 2015 pe un eșantion de aproape 600 de persoane și scoate în evidență nevoile, situațiile dificile cu care se confruntă principalele categorii de persoane vulnerabile identificate din Satu Mare, precum și serviciile sociale și de bază la care pot apela, funizate de mai multe instituții și ONG-uri sătmărene. Raportul prezintă o imaginea actuală cu date, analize și sinteze de profil ale acestor categorii de persoane defavorizate și este rezultatul a zeci de ore de investigații asupra unor grupuri țintă precum: copii și tineri ai străzii, persoane fără adăpost, persoane cu handicap, dependenți de alcool sau de droguri și alte grupuri aflate la risc de excluziune socială. Realizatorii acestei cercetări au speranța că rezultatele din raport vor aduce un plus de valoare în dezvoltarea de servicii sociale care să aibă un impact real în viața acestor oameni. Problemele cu care se confruntă aceste persoane sunt extrem de complexe și se află în legături de interdependență unele cu altele, ceea ce face ca intervenția celor ce și-au asumat responsabilități în acest sens să fie una dificilă și de durată fiind nevoie de o stânsă colaborare inter-sectorială.

Această cercetare socială a fost realizată în cadrul proiectului “Parteneriat inter-sectorial – baza serviciilor sociale de calitate”, derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Poliţia Locală a municipiului Satu Mare şi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor aflată în subordinea Consiliului Local Satu Mare, în perioada 16 mai 2014 – 30 aprilie 2016. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul programului Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).

 

Despre ASOCIATIA STEA

Asociaţia STEA este o organizatie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Confirmare pana la data: 3 iunie 2015

Participare: Intrare libera

Sponsori eveniment:
  • Granturile SEE 2009 - 2014 Granturile SEE 2009 - 2014
  • Fondul ONG in Romania Fondul ONG in Romania