Biblia scrisa in 66 limbi vine la Cluj Napoca

Cluj Napoca - 29 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Religie

Sâmbătă, 31 ianuarie 2009, la ora 15:00, Biblia care cântăreşte peste 8 kg va ajunge la Cluj Napoca – aceasta fiind ultima locaţie unde va poposi Biblia multilingvă În România. “Cartea” unicat va fi punctul central de atracţie în cadrul expoziţiei “Impactul Bibliei în istorie” unde vor fi prezentate câteva zeci de Biblii inedite, de la cele foarte vechi la cele digitale sau care încap pe un microfilm de câţiva centimetri.

Expoziţia va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca, sâmbătă, 31 Ian. 2009, între orele 15.00-19.00. Începând cu orele 16.00 va avea loc un simpozion care îşi propune să evindenţieze rolul Bibliei în viaţa individuală şi în viaţa societăţii per ansamblu.


În cadrul proiectului internaţional „Follow the Bible/Urmează Biblia”, între 22-31 ianuarie 2009, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România organizează în 20 de localităţi din întreaga ţară un eveniment care să promoveze studierea Bibliei şi să marcheze astfel prezenţa Bibliei multilingve pe teritoriul ţării noastre.
Iniţiativa constă în organizarea unei călătorii în jurul Pământului a unei Biblii unicat de 1500 de pagini şi dimensiuni generoase (45 cm / 40), cântărind peste 8kg, iar fiecare din cele 66 de cărţi care o formează este scrisă într-o altă limbă, printre care şi limba română (Epistola lui Pavel către Filimon), simbolizând astfel universalitatea mesajului lui Dumnezeu pentru locuitorii acestei planete.


Biblia multilingvă este în zilele acestea în România urmând a fi transmisă mai departe Bisericii Adventiste Bulgare iar sfârşitul călătoriei va fi in iunie 2010 la Atlanta (SUA) unde va avea loc Sesiunea Conferinţei Generale (mondiale) a Bisericii Adventiste .
Motivaţia acestei iniţiative este revitalizarea şi încurajarea creştinilor adventişti şi din alte confesiuni religioase de a studia Biblia în mod personal şi de a urma învăţăturile ei în vieţuirea zilnică. În conceptul adventist, Biblia este sursa primară şi baza oricărei învăţături creştine dar şi un model demn de urmat în această perioadă în care cuvântul „stabilitate” este din ce în ce mai rar.


Biblia multilingvă prin dimensiunile, greutatea şi prin faptul că este scrisă în 66 limbi a trezit un interes major in mass-media, peste 25 apariţii în media regională şi naţională şi suntem convinşi că va suscita interes din partea publicului larg şi a ziariştilor clujeni.

Mediatizarea evenimentului: http://www.urmeaza-biblia.ro/aparitii-mass-media/

Toate detaliile legate de acest eveniment, planuri, fotografii şi materiale video din fiecare localitate pe unde trece această Biblie precum şi numeroase resurse legate de studiul Bibliei sunt disponibile pe www.Urmeaza-Biblia.ro

Despre Asociatia Studenteasca AMiCUS CLUJ NAPOCA

Asociaţia Studenţească Amicus este o organizaţie non-profit, constituită la nivel internaţional, care își desfășoară activitatea în toate marile centre universitare din România.
Ne propunem să stabilim relaţii de prietenie în mediile studenteşti şi să oferim oportunităţi în dezvoltarea personală având la bază principii de viaţă sănătoase pentru trup, minte şi suflet. Dorim ca împreună să venim în întâmpinarea nevoilor comunităţii prin acţiuni de voluntariat şi să îl descoperim pe Dumnezeu pentru o viaţă cu sens.
Membri în Asociaţia Studenţească Amicus pot fi studenţii de la orice formă de învăţământ superior, de stat sau privat: şcoli postliceale, colegii şi universităţi.
Amicus organizează periodic seminarii, conferinţe, dezbateri şi ateliere orientate pe formarea profesională şi dezvoltarea personală, promovează şi susţine voluntariatul în cadrul unor programe comunitare şi educaţionale.
Tomoiagă Ştefan
Telefon 0745 77 40 64
manuban_ro@gmail.com