Draw a line, DREAM BIG above it!

BUCURESTI - 6 martie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG

Dream Big , proiect al Asociației Studenților Economiști din România (ASER), aflat anul acesta la cea de a III-a ediție, este destinat studenților din 3 centre universitare: ASE, SNSPA și Universitate. Scopul proiectului este de a le oferi studenților imboldul spre a-și începe cariera la care aspiră, urmând exemplele și poveștile unor modele de valoare din domeniul businessului românesc.

Proiectul se desfășoară în perioada 14 martie 2013 - 28 martie 2013, fiind urmat de o perioadă de mentorat-shadowing de două luni. Acesta cuprinde 6 etape, și anume:

 

Prima etapă conferința Dream Step dă ocazia participanților de a asculta povești de succes și de a întâlni oameni remarcabili precum: Wargha Enayati, Adrian Soare, Dragoș Anastasiu și Răzvan Pascu.

 

În cea de-a doua etapă - Dream Talk - vor fi coffee-talk-uri în cadrul cărora studenții vor putea interacționa pentru prima dată cu viitorii mentori. În cadrul acestei etape vor participa: Anne Pleșuvescu, Andrei Roșca, Adelina Badea, Andrei Roșu și Niels Schnecker.

 

Cea de-a treia etapă - Dream Workshop - este formată din trei părți. Prima parte reprezintă un Training pe Leadership Personal susținut de Mihail Mușat. În continuare vor fi organizate Atelierele de vise în cadrul cărora studenții își vor stabili strategiile și obiectivele de carieră cu ajutorul unor facilitatori precum Alina Păun. Etapa va fi încheiată de Bogdan Grigore, care va ajuta participanții să își contureze țelul și să își analizeze strategiile prin intermediul Tehnicii Disney.

 

Cea de-a patra etapă - Dream Fest - denumește festivitatea de încheiere a proiectului, moment în care se anunță cei 5 participanți ce își vor construi visul alături de mentori în următoarea etapă.

 

Cea de-a cincea etapă - Dream Begins - constă în perioada de mentorat-shadowing de 2 luni, perioadă care va da participanților ocazia să își însoțească mentorii la evenimente și întâlniri. În tot acest timp, studenții vor putea vedea din perspectiva unui om de business oportunitățile și provocările care însoțesc o poveste de succes.

 

În final - Comunitatea Dream Big - le oferă studenților șansa să-și perfecționeze strategiile spre îndeplinirea obiectivelor lor de carieră, având acces la resurse și specialiști.

 

Aplică până pe 15 martie pe www.dreambig.aser.ro și pune bazele visului tău!

 

Taguri: dream big
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-studentilor-economisti-din-romania-aser/draw-a-line-dream-big-above-it