Festivalul Martisorului

Iasi - 10 februarie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Pe Uliţa Lăpuşneanu din Iaşi, în perioada 24 februarie - 1 martie 2010, între orele 9-18, se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Mărţişorului. Festivalul este organizat de către Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Muzeul Etnografic al Moldovei, Asociaţia „Al. Lăpuşneanu” şi Asociaţia „ART-Meşteşugurile Prutului”, cu sprijinul consistent al Primăriei Municipiului Iaşi.

Scopul principal al Festivalului vizează păstrarea mărţişorului tradiţional, încercându-se, totodată, şi cunoaşterea semnificaţiilor mai profunde pe care le presupunea punerea şi purtarea, un anume timp, a acestui adevărat talisman. În scopul promovării mărţişorului tradiţional, organizatorii au invitat circa 35 de meşteri şi creatori populari din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Prahova, Argeş, Braşov, Bistriţa Năsăud, precum şi de la Ustia, Bălţi şi Chişinău (Republica Moldova), ce confecţionează mărţişoare tradiţionale sau de inspiraţie tradiţională.
Festivalul va beneficia, ca şi la ediţiile anterioare, de pliante în care vor fi prezentate obiceiurile şi practicile magice conexe mărţişorului, semnificaţiile cromatice sau cele care ţineau de timpul punerii şi păstrării mărţişorului. Mai precizăm că şi la această ediţie organizatorii şi-au propus să diversifice programul Festivalului, încercând să vină, şi în acest mod, în întâmpinarea aşteptărilor ieşenilor doritori de cultură şi bun gust arhaic; iată, pe scurt, programul: 1) Târg de mărţişoare; 2) Colocviul cu tema „Explicaţii ale dăinuirii Mărţişorului”; 3) Recital de poezie: „Mărţişorul în poezia românească”; 4) Seară de concert; 5) Spectacol de muzică şi dansuri populare: „Vine, vine primăvara!” 6) Ateliere de pedagogie muzeală aplicată focalizate pe cunoaşterea semnificaţiilor mărţişorului şi pe deprinderea confecţionării lui şi 7) Participarea activă a unor elevi de la Tabăra de creaţie populară „Micii meşteri din Copou” la confecţionarea mărţişoarelor tradiţionale. Mai precizăm că deschiderea oficială va avea loc miercuri, 24 februarie, de Dragobete, de la ora 11.

Despre Asociatia

Evenimentul se înscrie în seria de actiuni ale organizatorilor privind cunoaşterea şi respectarea tradiţiilor noastre populare, în special de către tânăra generaţie.
Pentru alte detalii, puteţi suna la tel. 0740/274.303 (M. Lutic) sau 0741/217.734 (S. Cozmîncă).


silviacozminca@yahoo.com