Cadou de Sărbători de la Astral Telecom. Credit dublu pentru convorbiri internaţionale către peste 400 de destinaţii

BUCURESTI - 14 decembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Astral Telecom anunţă lansarea ofertei de Sărbători pentru Astral Card destinată tututor celor care doresc să vorbească în străinătate la preţuri avantajoase. Compania dublează creditul iniţial pentru cardurile de convorbiri internaţionale activate în perioada 15 decembrie 2005 – 15 ianuarie 2006. Cardurile Astral activate în această perioadă, de 5, 10 sau 15 Euro, vor avea un credit iniţial în valoare de 10, 20 sau 30 Euro şi o valabilitate de 6 luni (pentru cardurile de 5 Euro) sau12 luni (pentru cele de 10 şi 15 Euro).

Cadou de Sărbători de la Astral Telecom. Credit dublu pentru convorbiri internaţionale către peste 400 de destinaţii

“În acest an intenţionăm să oferim clienţilor noştri mai mult decât un serviciu integrat de comunicaţii. Pentru că uneori avem nevoie ca spaţiul şi timpul să ne apropie de cei dragi am lansat oferta “Anul ăsta faci de două ori mai multe urări” destinată în special românilor care au rude şi prieteni în străinătate. Pentru ei, şi mai ales pentru cei dragi lor, am introdus în perioada Sărbătorilor de Iarnă până la 3 ore de convorbiri gratuite la activarea cardurilor de convorbiri internaţionale. Credem că prin acest gest facem un cadou nepreţuit celor care din diferite motive sunt nevoiţi să petreacă sărbătorile la distanţe de sute de kilometri de cei dragi” declară Calin Geru, Manager Marketing B2B, UPC - Astral.

Prin intermediul cardului Astral se pot iniţia convorbiri telefonice către peste 400 de destinaţii, folosind orice tip de telefon – fix, mobil sau public. Pentru cele mai frecvente destinaţii folosite de persoanele fizice din Romania, compania Astral a introdus tariful de 8 EUROcenţi/minut. Taxarea se efectuează la 8 secunde, după primul minut de convorbire.

“Prin intermediul Astral Card oferim acces atât la serviciile de convorbiri internaţionale cât şi la serviciile de acces la Internet prin dial-up. Promoţia a fost concepută special pentru serviciile de telefonie, dar beneficiile menţionate referitoare la creditul iniţial influenţează pozitiv şi tarifele de acces la Internet, clienţii nostri având în egală măsură un credit iniţial dublu şi pentru serviciile de Internet”, menţionează Călin Geru, Manager Marketing B2B, UPC - Astral.

Cardul Astral poate fi găsit în orice casierie Astral, la dealerii autorizaţi sau se poate cumpăra on-line accesând www.card.ro.

Despre Astral Telecom

-
Roxana Radu
Asistent PR
Astral
comunicare@astral.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/astral-telecom/cadou-de-sarbatori-de-la-astral-telecom-credit-dublu-pentru-convorbiri-internationale-catre-peste-400-de-destinatii