s-a constituit platforma 'Impreuna pentru un oras mai bun'

BUCURESTI - 3 iunie 2007

Comunicat tip General in Administratie Publica

ATU – Asociatia pentru Tranzitie Urbana (www.atu.org.ro), in parteneriat cu Liga Habitat (www.habitaturban.ro) si cu Villes en Transition din Lyon (http://vet.asso.free.fr) au organizat in zilele de 30, 31 mai si 1 iunie la Institutul Francez, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe Francez si al Consortiului CEE Trust, colocviul cu titlul : Politici urbane pentru Bucuresti – democratie participativa si dezvoltare locala.

Locuitorii orasului Bucuresti traiesc intr-un mediu urban marcat de numeroase probleme. Administratia locala are o serie de proiecte care insa nu sunt prinse intr-o strategie coerenta pentru o dezvoltare durabila a orasului. Actorii urbani (institutiile administratiei publice cu corpul tehnic si cu alesii locali, locuitorii, comunitatea de afaceri, profesionistii, presa) au atat drepturi cat si datorii fata de oras si constatam ca rolurile fiecaruia nu sunt bine cunoscute si sunt doar partial exercitate.

Urmarim deschiderea unui proces in care fiecare dintre noi bucurestenii sa poata participa la deciziile privind orasul. Avem dreptul de a fi ascultati, avem datoria de a ne informa si de a formula opinii.

Vrem o dezvoltare echilibrata a orasului. Vrem piscine si cinematografe, gradinite si parcuri in toate cartierele pentru ca accesul egal la dotarile urbane, la servicii si utilitati este un drept al locuitorilor si nu doar o problema de investitii.

inseram textul 'DECLARATIE PENTRU BUCURESTI'
in formula pe care s-a lucrat in cele trei zile de colocviu:

Declaratia pentru Bucureşti
2007



Prezenta declaratie este născută din dorinţa de a pune laolaltă viziunea mai multor specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile angajaţi în activităţi legate de viaţa urbană în Bucureşti. Documentul reuneşte munca mai multor organizaţii neguvernamentale care se ocupă de oraş şi de calitatea vieţii în acesta. Urmărim stimularea dezbaterii publice pentru a ajunge la introducerea pe agenda politică
Principiile generale sînt însoţite de analize, de un scurt inventar al problemelor şi de propuneri ce vizează scoaterea în evidenţă a punctelor slabe pe agenda urbană.

Locuitorii oraşului Bucureşti trăiesc astăzi într-un mediu urban marcat de numeroase probleme. Multe dintre acestea îşi au originea în nerespectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Altele în neînţelegerea datoriilor pe care le avem faţă de oraş şi a felului în care este alcătuit acesta. Declaratia urmăreşte deschiderea unui proces participativ de creare a unor politici urbane.


DREPTUL LA ORAŞ

Bucureştenii au dreptul la locuire.
Spaţiile de locuit sînt prea puţine şi se dezvoltă exclusiv ca investiţii private. În ultimii ani sîntem martorii unei demisii a administraţiei de la datoria de a furniza locuinţe pentru tineri, studenţi, familii numeroase, familii cu dificultăţi financiare, persoane cu handicap, bătrîni, refugiaţi, persoane fără adăpost. Aproape toţi aceştia nu se pot integra în societate fără a avea la dispoziţie o locuinţă decentă care să îi cazeze, cel puţin temporar. În loc de a rezolva situaţia societatea noastră o agravează prin evacuări, evicţiuni şi demolări care duc la formarea de ghetouri ale sărăciei care cresc cu repeziciune în diverse zone ale oraşului. Situaţia locuinţelor poate deveni dramatică şi în cazul unui cutremur devastator atîta timp cît nu există terenuri şi construcţii pregătite să preia un număr mare de oameni rămaşi fără casă în urma unui cataclism major.
Bucureştiul trebuie să aibă un parc consistent de locuinţe sociale, locuinţe de urgenţă şi locuinţe de necesitate.

Calitatea locuirii e strîns legată de dotările urbane şi de utilităţile urbane. Există prea multe zone subechipate edilitar într-un oraş cu pretenţii de capitală europeană. Obiectivele de utilitate publică sînt prea rare şi subdimensionate. Avem dreptul la spitale şi ştranduri în toate cartierele. Avem dreptul de a circula cu uşurinţă pe trotuare după cum avem dreptul de a ne parca maşina în condiţii de siguranţă.
Accesul egal la dotări urbane, la servicii şi utilităţi publice este un drept al locuitorilor, nu o simplă problemă de investiţii.

Locuirea nu e simplă adăpostire, este un act cu dimensiuni culturale prin care ne înscriem în spaţiul urban, în cel social şi în cele din urmă în istorie. Politicile de locuire nu pot fi reduse la numărul de case realizate, ridicol de mic pînă în momentul de faţă, ci trebuie să ia in consideraţie calitatea locuinţelor şi modul lor de a se relaţiona cu oraşul. Locuirea nu este numai retragere în intimitate ci şi deschidere către comunitatea din care facem parte. A locui împreună nu înseamnă a locui la fel, mixitatea urbană pe care am moştenit-o din comunism îşi are virtuţile ei iar diversitatea şi identitatea trebuie să apară ca valori centrale în propunerile de politici urbane.
Propunem dezvoltarea de modele noi de locuire; nu perpetuării modelul blocului comunist sub veşminte capitaliste de tip faţadă cortină. Nu vrem ziduri în jurul caselor, blocurilor şi cartierelor noi sau vechi.

Avem dreptul la siguranţă şi nu o vom obţine ascunzîndu-ne în spatele zidurilor, interfoanelor şi camerelor de supraveghere. Prin segregarea zonelor cu probleme sociale nu facem decît să punem bazele viitoarelor revolte urbane. Avem dreptul la acces în întregul oraş, la malurile tuturor lacurilor, la confort urban în toate zonele.
Nu ghetourilor şi zonelor interzise în Bucureşti. Nu ocupării malurilor de lac cu vile şi cluburi private.

Avem dreptul la un mediu sănatos.
Poluarea ne reduce speranţa de viaţă. Poluarea de toate felurile afectează drastic calitatea vieţii de zi cu zi. Avem dreptul la linişte: claxoane, motociclete, ATV-uri, sirene, alarme de automobil, maşini care rulează mesaje publicitare în ritmuri vesele ne fac viaţa dificilă şi au un efect dezastruos asupra sănătăţii pe termen lung.

Cursele de motociclete şi de maşini tunate trebuie să se desfăşoare în afara oraşului, publicitatea trebuie să fie tăcută, utilajele care fac zgomot trebuie să plătească o taxă, concertele trebuie să fie mai scurte şi mai bune. Trebuie să fim atenţi la toate sursele de poluare, nu numai la automobile: un scuter poluează cît o maşină echipată cu un motor euro 4. Dacă introducem în oraş un milion de maşini şi tăiem un milion de copaci, în loc de oxigen vom respira benzen.
Trebuie să plantăm la loc cei un milion şi jumătate de arbori tăiaţi în ultimii 18 ani.

Dreptul la memorie.
Este acelaşi lucru cu dreptul la identitate. Demolarea barbară din anii ’80 ne-a plasat deja în rîndul oraşelor europene văduvite de memorie. Anii tranziţiei au dublat dezastrul declanşat de Ceauşescu. Nu vom deveni o capitală europeană construind încă un milion de metri pătraţi de birouri şi depozite ci punînd în valoare ce ne-a mai rămas din oraşul lotizărilor, din mahalale şi din centrul istoric. Lupta pentru modernizare şi modernitate nu mai trebuie să distrugă construcţiile existente. Trebuie să facem justa alegere între o memorie bizantino-otomană, una modernistă, una franceză, una stalinistă ş.a.m.d. şi fetişizarea cîtorva ruine scoase din circuitul urban. Ceea ce păstrează acum cu eforturi uriaşe specialiştii este prea puţin pentru a defini identitatea oraşului. Monumentele apar cu o repeziciune demnă de o cauză mai bună, peste noapte, fără avize şi fără consultare publică.
Vrem să ne modernizăm oraşul rămânînd bucureşteni. Vrem să fie respectată identitatea şi memoria oraşului.

Dreptul la cultură.
A fi locuitor de oraş înseamnă a face parte din culturile acestuia. Individualismul este indiferenţă faţă de cultura celuilalt, indiferenţa este incultură. Vrem ca marile expoziţii europene să vină şi la Bucureşti, vrem muzee adevărate nu depozite prăfuite, mai tot timpul închise. Cartierele de blocuri suferă cel mai tare de lipsa culturii. Locuitorii de aici sînt la fel de curaţi, de înalţi şi de deştepţi ca şi cei din centru dar îşi petrec mai tot timpul liber la scara blocului.
Avem oraşe noi în jurul Bucureştiului lipsite total de dotări culturale: vom avea urbanizare fără a avea şi oraş. Bucureştiul are o lipsă cronică de orăşeni pentru că toată cultura sa se găseşte în centru.
Nu urbanizării fără cultură urbană, nu ghetoizării culturale.

Dreptul la participare.
Trebuie să avem proiecte urbane cu participare cetăţenească. Proiectele de dezvoltare şi investiţii trebuie să capete formă prin consultare publică. Aceasta trebuie să fie reală, la scara întregii comunităţi afectate de decizia respectivă. Nu mai este acceptabilă mimarea consultării prin anunţuri în holul primăriei sau prin publicarea pe un sit obscur de internet. Dialogul trebuie să fie consistent şi deschis, cu participarea cetăţenilor şi a specialiştilor implicaţi în proiectul urban.
Nu deciziilor luate în spatele uşilor închise. Da, concursurilor de arhitectură şi urbanism făcute publice şi prezentate spre consultare cetăţenilor.

Dreptul la peisaj
Peisajul urban este rezultatul locuirii istorice a unui teritoriu. Este cadrul in care ne desfăşurăm existenţa colectivă. El este imaginea unui dialog între natură şi cultura urbană. Vrem să ne plimbăm pe malul lacurilor fără a sări gardurile grădinilor privatizate abuziv. Bucureştiul este un oraş străbătut de ape pe care nimeni nu le mai poate atinge şi uneori nici măcar vedea. Vrem ca lacurile şi râurile să aparţine tututror bucureştenilor. Vrem pădurile înapoi. Bucureştiul nu a fost şi nu trebuie să devină un oraş de Bărăgan. Peisajul este un bun de patrimoniu care trebuie sa fie accesibil tuturor şi respectat de fiecare în parte. Peisajul urban este un bun public, expresie a unei culturi comune, a unui mod de a locui teritoriul.
Cerem să ni se respecte dreptul de a avea un oraş frumos. Numai cine trăieşte înconjurat de frumuseţe trăieşte în echilibru şi poate crea frumuseţe la rîndul lui.


DATORIA FAŢĂ DE ORAŞ

Datoria de a iubi oraşul
Iubirea de oraş e ca iubirea faţă de propriii copii şi ca iubirea faţă de părinţi. Nu e pasională, e o iubire responsabilă, fără toane şi condiţii, fără şantaje şi pretenţii. Dacă nu vă place nimic la oraşul ăsta, dacă nu îl înţelegeţi şi nu vă doriţi nimic bun pentru el, de ce nu vă duceţi să locuiţi în altă parte? Dacă doar munciţi aici dar vă distraţi tot timpul afară din oraş, de ce nu vă mutaţi într-o rulotă? Dacă vă doare atunci cînd e murdar dar nu faceţi nimic ca să fie mai curat de ce vă mai plîngeţi?

Nu ne naştem urbani ci devenim urbani. Urbanitatea este rezultatul unei (auto)educări, este o opţiune de viaţă a fiecăruia dintre noi. A fi urban cere un efort de adaptare la un sistem de valori sociale şi morale. Avem datoria de a înţelege oraşul, de a-i înţelege valorile, de a-i cunoaşte istoria pentru a putea să îi imaginăm viitorul.
Oraşul este un bun comun, un spaţiu împărtăşit cu cei de lângă noi. El trebuie sa devină un spaţiu al intersecţiilor nu unul al tangenţelor. Nu trăim unul lângă altul ci unul cu altul, împărţind între noi, cotidian, acest teritoriu numit oraş. Această convieţuire nu poate fi construită decât pe baza respectului între oamenii cetăţii şi pe baza acceptării diferenţelor. Oraşul nu este suma caselor noastre ci suma celor care îl locuiesc.
Dacă ne dorim un Bucureşti urban trebuie să fim fiinţe urbane.

Datoria de a participa.
Este evident că nu ne dorim să trăim mai bine. În oraşele în care oamenii doresc să trăiască bine chiar reuşesc asta. Cel mai apropiat exemplu este Tirana, un fost oraş socialist într-o ţară săracă: azi un oraş curat cu o dezvoltare echilibrată, cu trotuare libere de maşini şi blocuri colorate, un oraş în care se trăieşte mai bine decît la Bucureşti. Nu vom reuşi să mişcăm ceva decît prin participarea fiecăruia la deciziile legate de oraş.
Pentru asta avem datoria de a uza de dreptul la participare.

Datoria de a avea grijă
Dincolo şi dincoace de gard totul ne aparţine. Trebuie să avem grijă de trotuare, locuri de joacă, staţii de autobuz.
Avem nevoie de a perpetua memoria oraşului ocrotind detaliile de arhitectură. Mozaicul şi similipiatra arată mai bine crăpate decît vopsite cu vopseluri ieftine, strident colorate. Tencuiala veche, cu nuturi şi ornamente, trebuie reparată nu înlocuită cu tencuială la sac întinsă cu drişca. Să nu uităm că faţada casei nu ne aparţine nouă, proprietari sau locatari, ci oraşului şi comunităţii urbane în ansamblul ei.
Nu trebuie să mai distrugem vegetaţia. Nici să rupem flori, nici să tăiem arbori pentru ca lasă umbră pe ferestre. In ciuda aparenţelor şi a ideilor preconcepute şi buruienile sunt plante, ele participă la biosistemul urban. Nu trebuiesc smulse doar pentru a lăsa să se ridice norii de praf în locul lor.
Mucul de ţigară, mucii şi fecala canină nu au ce căuta pe trotuar. Pereţii nu au nevoie să fie udaţi cu urină ca să crească mari. Curăţenia este simplu de păstrat. Trebuie doar să ne imaginăm trotuarul ca pe covorul din apartamentul personal. Aşa cum ne respectăm propria locuinţă aşa trebuie să respectăm şi spaţiul public. Micii şi berea la pădure sunt la fel de buni dacă strângem resturile înainte de plecare.
Gunoiul trebuie reciclat, pînă acum numai romii cu căruţele lor pitoreşti dar eficiente au încercat să acopere lipsa de politici în domeniu. Singura reacţie a fost să li se interzică să se mai căute fier vechi pentru a nu mai jena maşinile producătoare de gaze de eşapament. Pentru a putea fi reciclat gunoiul trebuie sortat, din pubela cetăţeanului pînă la groapa de gunoi.
Trebuie să păstrăm si urme ale istoriei incomode, trebuie să distrugem mult mai puţin din ceea ce încă mai funcţionează.


Vom avea numai dacă vom păstra.


ORAŞELE BUCUREŞTIULUI
Oraşul blocurilor
Aproximativ 80% din locuitorii Bucureştiului locuiesc în blocuri comuniste. Autorităţile publice s-au retras în mod nepermis din gestionarea acestor teritorii urbane iar asociaţiile de proprietari nu au capacitatea de a rezolva toate problemele locuirii colective. Comunităţile sînt caracterizate de o mixitate nefuncţională care nu formează o comunitate de interese şi valori. Atomizarea produce tragedii familiale şi dezastre arhitecturale. Costurile reintegrării sociale şi cele ale refacerii mediilor degradate sînt mai mari decât cele ale unor măsuri preventive. Neîncrederea dintre proprietarii de apartamente face ca orice fel de decizii să fie greu de luat. Lipsa de informaţii conduce la adâncirea neîncrederii faţă de autorităţile locale şi la lipsa de iniţiativă.
Este nevoie de politici urbane care să vizeze îmbunătăţirea locuirii colective. Trebuie să păstrăm mixitatea socială şi să prevenim segregarea şi ghetoizarea prin măsuri active.

Ne lipsesc în mod grav dotările urbane. Este nevoie de piscine şi cinematografe în toate cartierele bucureştene. Este nevoie de rampe pentru role şi de piste pentru biciclişti. Marile cartiere sînt lipsite de identitate, cultura de cartier e slabă, coeziunea socială şi mai şi. Stigmatul asociat locuirii în anumite cartiere şi la bloc în general are un efect direct în degradarea spaţiilor şi în frânarea iniţiativelor de îmbunătăţire a locuirii.
Spune-mi unde stai ca să nu-ţi pot spune cine eşti.

Urbanismul ceauşist a produs o densificare extremă în majoritatea cartierelor bucureştene. Din păcate, evoluţia urbanistică din perioada de tranziţie a accentuat fenomenul şi a dus la descreşterea calităţii vieţii şi în cartierele neafectate de îndesire. Primăriile şi urbaniştii par decişi însă să continue planurile lui Ceauşescu plantând în continuare construcţii în zone şi aşa aglomerate. Trebuie să stopăm îndesirea.
Planurile pe termen lung trebuie să ia în calcul reducerea densităţii prin demolarea imobilelor a căror durată de viaţă se apropie oricum de sfîrşit.
Este nevoie de măsuri de non densificare şi de-densificare.

Oraşul memoriei
Oraşul vechi nu e prea vechi. Asta înseamnă că “vechi” e relativ şi că vechi nu e numai centrul, e mult mai mult. Trebuie să facem efortul de a păstra şi micile detalii care făceau farmecul mahalalelor demolate de Ceauşescu şi devalizate cu aceeaşi brutalitate de dezvoltarea actuală. Altfel rămînem fără memorie.
Ornamentul este cultură. Arborii seculari sînt memorie.
Tot fără memorie rămînem şi dacă nu sîntem capabili să realizăm monumente decente ale istoriei recente. Aglomeraţia de alcătuiri politice din Piaţa Revoluţiei, plasate abuziv, fără avizul specialiştilor şi lipsa totală a lucrărilor de artă şi de locuri ale memoriei în cartiere e semnul acestei proaste gestiuni colective a istoriei. Demolarea multor mici bijuterii arhitecturale şi înlocuirea lor cu clădiri supradimensionate de birouri este un alt semn de confuzie urbanistică şi o marcă a unei dezvoltări indiferente la istorie.

Arhitectura e vehicolul cel mai important al memoriei urbane. Memoria colectivă trebuie exprimată prin monumente care o exprimă cu fidelitate.


Bucureştiul este construit pe o structură de tip bizantino-otomană. Marile gesturi de modernizare a acestei structuri au reuşit să o prezerve în mare parte. In mod paradoxal însă intervenţiile punctuale ale eternei tranziţii - de la vila roz cu baluştrii maro la turnuleţul de birouri – reuşesc să distrugă acest ţesut. Urbaniştii laudă în cor binefacerile densificării, apariţia unui oraş capitalist şi creşterea ratei funciare uitând că banul nu este singura valoare a unei societăţi. Viziunea primăriei – întotdeauna pe termen scurt - nu a reuşit decât să transforme Bucureştiul într-un butic productiv. Gentrificarea centrului pare a fi singura opţiune luată în calcul, desigur, fără a lua în calcul ghetoizarea produsă ca revers.

Acest ţesut urban este unul a cărui valoare nu o putem ignora, un acumulator al memoriei acestor locuri şi un reper urbanistic unic în spaţiul european.


Oraşul lotizărilor şi mahalalelor
Mahalaua este un ecosistem de bază al societăţii bucureştene. Este un mediu complex, un fond de viaţă şi civilitate, expresia unei urbanităţi cu un echilibru fin şi sensibil. El cuprinde oameni, grădini, animale, case cu calcan şi cu ferestre mereu către soare, umbră, arbori, macadam, copii cu mingea, câini şi pisici, garduri transparente, maidane, şotron…
Modernitatea a transformat-o în lotizare, a ordonat forma urbană dar a menţinut esenţa acesteia: transparenţa dintre spaţiul privat şi cel public. Astăzi noile vile se ascund în spatele zidurilor, grădinile dispar sub dalaj, câinii sunt plecaţi la concursuri de frumuseţe iar pisicile au zgardă. Mahalaua şi lotizările ce au constitit ecologia acestui spaţiu urban dispar sub tăvălugul individualismului agresiv. Transparenţa specifică spaţiului bucureştean dispare în spatele unei opacizări de suburbie autistă.
Mahalaua nu este un sat urbanizat ci un oraş în esenţa lui. Trebuie să înţelegem, să ocrotim şi să recuperăm valorile aceastei expresii a unei ecologii sociale şi urbane care este mahalaua sau lotizarea modernă.

Noile dezvoltări au de învăţat de la aceste forme urbane cum se formează o comunitate prin dialogul între spaţiul privat şi cel public.


Oraşul verde
Recensămîntul arborilor precum şi a altor forme de vegetaţie şi realizarea unui cadastru verde sînt acte imperios necesare supravieţuirii locuitorilor acestui oraş. Verdele urban înseamnă spaţiu public, reţea de parcuri şi grădini, maidane care asigură biodiversitatea. Verde nu însemnă numai ronduri de pansele în intersecţii pe perioada campaniilor electorale ci ecosisteme capabile să ofere oraşului aer, umbră, umiditate… Oraşul trebuie să aparţină şi animalelor: raţe, bîtlani şi egrete pe lacuri, melci şi guşteri, cai, capre şi arici în parc.
Verdele urban nu este un lux ci un drept de bază al bucureştenilor. Maidanul nu este o povară a oraşului sau o cicatrice ci un uriaş potenţial ecologic şi social pe care trebuie să-l folosim cu înţelepciune. Verdele nu e doar o sumă de plante cu funcţiune sanitară ci şi un loc predilect al socializării şi al consolidării comunităţii.

Nu retrocedării parcurilor, nu construcţiilor în parcuri! Trebuie să plantăm la loc cei un milion şi jumătate de arbori tăiaţi în ultimii 18 ani.



Oraşul maşinilor şi pietonilor
Problema circulaţiei pietonale şi a zonelor pietonale nu se va rezolva fără a rezolva circulaţia auto. Parcajele subterane nu trebuie să fie doar publice ci trebuiesc impuse dezvoltărilor imobiliare private, în special birourilor.
Circulaţia auto, astăzi sufocantă, pricipala sursă de poluare urbană trebuie să fie echilibrată de transportul electric, mai eficient. Există reţele feroviare, centuri şi penetrări intraurbane nefolosite. Să le folosim!
Transportul în comun trebuie să prevaleze în faţa celui individual şi să fie o prioritate absolută pe agenda publică.
Taxiul nu este un lux, este o necesitate. El poate înlocui multe maşini private oferind acelaşi confort si mobilitate. Taxiul este în acelşi timp transport în comun şi maşină privată. Multe taxiuri!
Accesul maşinilor de teren în oraş trebuie interzis. Bicicletele, căruţurile, rolele, hycomatul au nevoie de benzi, de rampe, de prioritate ìn circulaţie şi de umbră de arbori.
Avem datoria de a nu merge cu maşina proprie atunci cînd avem o alternativă. Avem dreptul de a avea o alternativă. Cei mai mulţi dintre noi se declară iubitori de natură, dornici de a avea un oraş curat. Fiecare dintre noi poate începe să acţioneze mergând pe jos, cu bicicleta, cu autobuzul sau cu taxiul.

Vrem şoferi fără claxoane dar cu parcări şi pasaje auto, vrem prioritate pentru pietoni (mai ales când e urât afară).

Despre atu

Conferintele si mai ales dezbaterile din cele trei zile de colocviu au marcat un moment important: mai multe asociatii si fundatii au hotarat sa lucreze impreuna pentru Bucuresti. Invitatii functionari publici din Primariile de sector si din partea Primariei Municipiului Bucuresti, precum si invitatii din partea Ministerului Dezvoltarii, al Lucrarilor Publice si al Locuintei au contribuit cu experienta lor de zi cu zi si au confirmat faptul ca problemele identificate de organizatori sunt reale si urgente.

Intr-o prima etapa, fiecare membru al platformei 'Impreuna pentru un oras mai bun' va contribui cu experienta sa de pana acum si cu expertiza proprie la realizarea unui document programatic care sa completeze textul 'Declaratiei pentru Bucuresti' care a fost discutata in cadrul colocviului.

Vera MARIN - coordonator proiect

Calea Victoriei nr. 126
021 3126272
atu.aso@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/atu/s-a-constituit-platforma-impreuna-pentru-un-oras-mai-bun