Protest al automobiliştilor din România

BUCURESTI - 6 iulie 2006

Comunicat tip General in Auto

Automobil Clubul Român, asociaţia automobiliştilor din România, prezintă opiniei publice dezamăgirea practicanţilor automobilismului în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

La propunerea Guvernului României, Camera Deputaţilor, în ziua de 5 iulie a.c. a adoptat, cu superficialitate şi multe controverse, Codul Fiscal pentru anul 2007. Pe baza acestei prevederi urmează ca, începând cu anul 2007, automobilele care circulă în Uniunea Europeană să aibă condiţii prohibitive la intrarea în România, în contradicţie cu prevederile Capitolului 1 din negocierile de aderare, “Libera circulaţie a mărfurilor”.

Automobil Clubul Român, la data de 6 martie a.c., a informat opinia publică despre strategia Guvernului României de a introduce o aşa zisă “taxă ecologică”. Iată că strategia s-a schimbat, dar tot în favoarea aceloraşi grupuri de interese şi noi, cetăţenii României, vom fi tot “cetăţeni de mâna a doua”. Vom plăti taxe suplimentare, dar nu se vor mai numi taxe ecologice.

O asociaţie profesională cu 30-35 membri a avut succes în Guvern şi Parlament, dar Societatea Civilă automobilistică nici nu a fost consultată.

În numele automobiliştilor din România, solicităm Preşedintelui României să nu promulge Legea Codului Fiscal, deoarece nu respectă nici programul de guvernare, nici criteriile de aderare.

În acelaş timp, solicităm intervenţia Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti pentru a cere României să respecte condiţiile asumate în timpul negocierilor de aderare.

Despre Autoturism

Biroul de presa al Automobil Clubului Roman
Automobil Clubul Roman
Strada Tache Ionescu nr. 27, Sector 1, 010353 Bucuresti
Tel.: 021 317 82 53
acr@acr.ro