O singură Aviva, valoare la puterea a doua”

BUCURESTI - 30 aprilie 2008

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Aviva a anunţat astăzi faza finală a unificării companiei sub un singur nume de marcă – Aviva, ca parte a strategiei sale de creştere şi transformare a business-ului pentru a fi competitiv la nivel mondial.

O singură Aviva, valoare la puterea a doua”

•Aviva va deveni numele de marcă pentru grupul Aviva la nivel global.
•Norwich Union Marea Britanie, Commercial Union Polonia şi Hibernian Irlanda vor deveni Aviva
•Această schimbare reprezintă o parte din procesul de transformare ca parte a viziunii „O singură Aviva, valoare la puterea a doua.”
•Această mişcare poziţionează Aviva astfel încât să concureze mult mai eficient la scară globala

Compania va finaliza această perioadă de tranziţie către un nume de marcă comun la nivel global în următorii doi ani, timp în care Norwich Union din Marea Britanie, Commercial Union din Polonia şi Hibernian din Irlanda vor deveni Aviva.

În luna octombrie a anului 2007, Andrew Moss, Group Chief Executive, a lansat viziunea sa pentru a maximiza întregul potenţial al companiei ca grup, concept sumarizat ca „O singură Aviva, valoare la puterea a doua”. Astfel a început o perioadă de transformare pentru Aviva, aducând împreună operaţiuni relativ independente pentru a crea „O singură Aviva” cu un plan foarte clar de creştere într-o piaţă în plină dezvoltare la nivel global şi foarte competitivă.

Grupul de asigurări, investiţii şi economii activează deja ca Aviva în peste 20 de pieţe din Europa, America de Nord şi Asia Pacific şi şi-a dezvoltat în mod semnificativ operaţiunile internaţionale. Aproximativ 60% din vânzările grupului provin acum din afara Marii Britanii, ca urmare a unei achiziţii de proporţii în SUA în anul 2006, precum şi a dezvoltării rapide a operaţiunilor din Asia Pacific şi Europa, care s-au adăugat astfel vânzărilor deosebit de importante din Marea Britanie.

Andrew Moss a declarat: “Trecem prin momente deosebite şi ne clădim o afacere de talie mondiala cu potenţial de dezvoltare deosebit. Pentru ca Aviva să continue să prospere trebuie să ne putem compara la nivel internaţional cu ceilalţi jucători. Crearea unei mărci recunoscute la nivel global reprezintă un pas important spre recunoaşterea globală în sectorul serviciilor financiare şi un reper al viziunii noastre “O singură Aviva la valoarea a doua”.

În lumea de astăzi, oamenii devin din ce în ce mai mobili şi sunt urmăriţi de către marile mărci internaţionale indiferent de frontiere prin mijloacele media globale. Pentru clienţii noştri, numele Aviva este recunoscut şi va reprezenta acelaşi nivel de calitate, putere financiară şi siguranţă, oriunde ar fi aceştia. Integrându-ne mai mult operaţiunile, putem crea cele mai potrivite produse şi servicii şi putem aduce inovaţie clienţilor noi precum şi celor existenţi.

Investind într-un singur nume, vom amplifica efectul global al costurilor publicitare şi al sponsorizărilor. Fiind o marcă recunoscută internaţional înseamnă că poţi pătrunde mult mai uşor pe noi pieţe şi poţi stabili parteneriate cu alţi jucători internaţionali, cum facem de altfel deja în sectorul bancassurance.

Pentru cei 57.000 de angajaţi acest lucru reprezintă stabilirea unei identităţi şi a unei echipe comune, ceea ce ne va ajuta să atragem şi să reţinem cei mai buni oameni cu putinţă. După cum am văzut deja în companiile mai noi din Asia Pacific şi SUA, oamenii doresc să lucreze pentru companii internaţionale care se remarcă pe piaţa mondială. Cred cu tărie că atunci când companiile se dezvoltă şi prosperă, angajaţii acestora beneficiază de cele mai bune oportunităţi pe termen lung.

Pentru acţionarii noştri, o direcţie clară în indeplinirea viziunii „O singură Aviva, valoare la puterea a doua”, va duce către o creştere a dividendelor şi a valorii actiunilor.

Astăzi Aviva poate privi în viitor cu încredere, în special datorită istoriei care îşi are rădăcinile în Norwich Union, Commercial Union şi General Accident. Aceste mari companii au reuşit datorită faptului că au luat hotărâri decisive pentru a-şi dezvolta afacerea şi şi-au ajutat clienţii să prospere. Vom continua să ne construim business-ul la nivel global pe baza acestei fundatii puternice.

Vom administra acest proces cu mare grija în următorii doi ani, implicându-i pe toţi acţionarii noştri pentru a ne asigura că tranziţia va fi una uşoară, astfel încât să maximizăm toate oportunităţile care vor apărea.

În procesul de implementare a viziunii „O singură Aviva, valoare la puterea a doua”, Andrew Moss a încheiat de curând recrutarea echipei sale manageriale, introducând o nouă abordare regională pentru a reflecta interesele grupului în Marea Britanie, Europa, America de Nord şi Asia Pacific. Aviva şi-a anunţat de asemenea planul de a construi o nouă reţea de investiţii la nivel global – Aviva Investors - cu potenţial semnificativ de creştere în 15 ţări. Obiectivele de creştere puternică şi de eficienţă au fost stabilite pentru grup iar compania explorează posibilitatea de a avea servicii comune pentru partea de IT şi achiziţii pentru a maximiza eficienţa şi a aduce cele mai bune practici din operaţiunile din toată lumea.

Grupul Aviva a anunţat recent rezultatele pentru anul 2007, raportând un rezultat destul de bun într-un an plin de provocări, cu creşteri puternice pentru partea de economii pe termen lung la nivel internaţional, astfel compensând rezultatele nefavorabile înregistrate pe partea de asigurări generale din Marea Britanie, afectată de condiţiile meteo nefavorabile. O creştere a dividendelor de 10 % reflectă încrederea consiliului director în perspectivele viitoare ale acestui business.

Despre Aviva Asigurari de Viata SA

Despre Grupul Aviva
Aviva este cel mai vechi grup de asigurări din lume şi cel mai mare din Marea Britanie, cu o istorie datând din 1696.
Astăzi, Grupul Aviva are 59.000 angajaţi şi 40 milioane de clienţi în 27 de ţări din întreaga lume.
Grupul este lider în asigurări de viaţă şi pensii în Europa, ocupând poziţii de top pe majoritatea pieţelor pe care operează.
Aviva are venituri din prime de asigurare* şi investiţii de 54,3 miliarde euro şi fonduri în administrare de peste 535 miliarde euro.

Aviva Grup România
Aviva Grup România include trei companii: Aviva Asigurări de Viaţă, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat, Certinvest (achiziţionată în data de 13 septembrie 2007).

Despre Aviva Asigurări de Viaţă şi Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat
Aviva şi-a început activitatea de asigurări de viaţă în România în 2000 având în prezent un portofoliu de peste 430.000 de clienţi.
În 26 iulie 2007, Aviva a primit aprobarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru a înfiinţa o societate de administrare a pensiilor private (Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat SA), iar în 25 august autorizaţia de administrare a fondului său de pensii obligatorii - Pensia Viva.

Despre Certinvest
Certinvest are în prezent în administrare 15 milioane euro din 4 fonduri mutuale, fiecare dintre ele orientat către alt tip de investiţii: Intercapital (fond de acţiuni), Capital Plus (fond echilibrat), Orizont (fond de venituri fixe - obligaţiuni) şi Tezaur (fond pentru piaţa de capital). Certinvest administrează, de asemenea, şi conturi de investiţii individuale.

Certinvest a dovedit de-a lungul anilor că este unul dintre cei mai dinamici şi inovatori administratori de pe piaţă. Compania a lansat primul fond fără comisioane de vânzare de pe piaţa românească (Tezaur) şi primul fond de obligaţiuni din România (Orizont). Certinvest se mândreşte totodată ca fiind un susţinător al pieţei crescânde de fonduri de investiţii din România.


* conform vânzărilor noi din 30 iunie 2007

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Anca Sert, PR & Events Coordinator, tel. 021-203.83.84
anca.sert@aviva.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/aviva-asigurari-de-viata-sa/o-singura-aviva-valoare-la-puterea-a-doua