Babylon Consult va traduce "RAU Science Talks"

BUCURESTI - 8 decembrie 2021

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, Social

În premieră pentru România: Renumiții oameni de știință Richard Dawkins și Lawrence Krauss în dialog cu fizicianul Cristian Presură.

Universitatea Româno-Americană organizează „RAU Science Talks”, eveniment care aduce în premieră în România pe unii dintre cei mai renumiți oameni de știință ai timpurilor noastre. Biologul britanic Richard Dawkins și fizicianul americano-canadian Lawrence Krauss vor fi în dialog cu fizicianul român Cristian Presură pentru a discuta despre cele mai recente progrese ale științei și a răspunde marilor întrebări ale prezentului.

Interpreții Babylon Consult vor asigura interpretarea simultană online pentru “RAU Science Talks”.

Evenimentul va avea loc joi, 9 decembrie 2021, începând cu ora 15.00, pe platforma ZOOM.

Sunt așteptați peste 150 de participanți, printre care studenți și elevi de la instituții de învățământ din București și din țară. Inspirat din inițiative internaționale de referință, „RAU Science Talks” își propune să atragă și să crească interesul publicului larg și în special al tinerilor, față de știință.

Richard Dawkins este un biolog recunoscut în comunitatea de specialitate, care pe lângă opera sa ştiinţifică, a scris şi cărţi adresate marelui public. Este un avocat al umanismului împotriva fundamentalismelor de tot felul şi al ştiinţei împotriva pseudoştiinţelor, aflându-se de ani buni în centrul disputei evoluţionism-creaţionism.

Lawrence Krauss este fizician, cosmolog renumit şi fost profesor la Universitatea Statului Arizona, fiind și Președinte al Origins Project Foundation și gazda Podcastului Origins. Elogiat de revista Scientific American, care l-a numit o raritate printre intelectuali datorită valenţelor sale publice, Krauss este autorul a peste trei sute de articole ştiinţifice şi unsprezece cărţi, printre care şi marele succes The Physics of Star Trek. Tot el a analizat, de asemenea, conceptul de civilizație veșnică a lui Dyson și universurile paralele.

Cristian Presură este doctor în fizică și cercetător la Philips Research Eindhoven. A obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, apoi s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, inventând şi introducând pe piaţă, împreună cu echipa din care face parte, primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, este membru al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi şi autor al volumului „Fizica povestită”, premiat în anul 2016 de Academia Română.

Despre Babylon Consult

Cauți un interpret de încredere?

În funcţie de tipul evenimentului, domeniul vizat şi locul de desfăşurare, echipa Babylon Consult te ajută să comunici eficient dincolo de barierele culturale şi lingvistice, alegând cei mai buni interpreţi cu experienţă în domeniul tratat şi oferind sfaturi pertinente şi suport pe întregul parcurs al evenimentului, de la faza de proiect până la discursul de închidere, indiferent de mediul de desfășurare al evenimentului – online sau offline.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/babylon-consult74/babylon-consult-va-traduce-rau-science-talks