Barnett McCall lansează două noi divizii în Timişoara: BM Operations şi BM Tech

Timisoara - 17 octombrie 2007

Comunicat tip General in Industrie

Barnett McCall aşteaptă tinerii specialişti la târgul de carieră Angajatori de Top Timişoara din perioada 19-20 octombrie.

Fie că au experienţă de câţiva ani sau sunt la început de carieră, potenţialii candidaţi sunt invitaţi să se înscrie la standul Barnett McCall ca să beneficieze de următoarele avantaje: introducerea în baza de date a firmei dedicată specialiştilor, valorificarea din partea companiei a exeperienţei profesionale a candidaţilor, participarea ulterioară a acestora la evenimente despre subiecte din aria lor de interes şi nu în ultimul rând sfaturi avizate despre carieră.
Prezentă pe piaţa timişoreană din 2005, Barnett McCall lansează în premieră regională diviziile BM Operations şi BM Tech, dedicate recrutării specialiştilor din: logistică – producţie şi IT şi Telecomunicaţii. Proiectele de recrutare sunt derulate astfel de specialişti în resurse umane cu experienţă profesională din domeniile ingineriei, construcţiilor, informaticii, precum şi din alte industrii conexe. Se realizează prin aceasta nu doar o evaluare psihologică a candidatului, ci şi una profesională.
O altă premieră în oraş o reprezintă campania de premiere a angajaţilor Barnett McCall – „O echipă de milioane!”. Evenimentul se va desfăşura în cadrul aceluiaşi târg de carieră, sâmbătă, 20 octombrie, orele 15.00 la standul expoziţional al firmei şi constă în tragerea la sorţi în urma careia se va cunoaşte fericitul câştigător al marelui premiu de 1000 EURO net.

Despre Barnett McCall Recruitment & Leasing

Barnett McCall Recruitment oferă încă din 1999, servicii de resurse umane în Bucureşti şi Timişoara, iar recent şi în Cluj şi Oradea. Este misiunea noastră să dezvoltăm cele mai eficiente şi flexibile servicii de pe piaţă şi să devenim un partener de încredere pentru toţi clienţii nostri, fără a ţine cont de mărime, onorariu sau domeniu de activitate.
Oferta noastră cuprinde: recrutare şi cercetare activă ; servicii de leasing şi personal temporar ;evaluare de resurse umane şi outplacement, precum şi externalizarea serviciilor de salarizare şi administrare de personal.



Rodin Dragoescu
Barnett McCall Recruitment & Leasing

0729 – 005 259
rodin.dragoescu@bmr.ro

timisoara@bmr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/barnett-mccall-recruitment-leasing/barnett-mccall-lanseaza-doua-noi-divizii-in-timisoara-bm-operations-si-bm-tech