Fashion Film, un concept lansat de Adrian Oianu, în premieră românească absolută

BUCURESTI - 13 octombrie 2006

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Joi, 12 octombrie, designerul Adrian Oianu a prezentat, în cadrul unui Fashion Art Party, trei filme conceptuale reunite sub titlul generic „Contemporary Moods”. Evenimentul a avut loc în clubul Embrio şi a reunit creatori din lumea fashion-ului, a filmului, a artelor plastice, fashion editori, critici de modă, dar şi personalităţi din lumea business-ului.

Fashion Film, un concept lansat de Adrian Oianu, în premieră românească absolută

„Contemporary Moods” reprezintă un omagiu adus de către Adrian Oianu celebrului fotograf al anilor ’70 Guy Bourdin. Bourdin a fost primul artist care a experimentat îmbinarea dintre video-art şi fashion design.
Fashion Film este conceptul în jurul căruia gravitează cele trei filme propuse de Adrian Oianu, care se revendică de la arta conceptuală, produs inovator al aceloraşi ani ’70, şi de la mijloacele de expresie ale curentului new media. Începutul secolului XXI aduce o libertate totală de întrepătrundere între diversele zone creative. În acest context, de ce nu ar fi posibil ca fashionul să gliseze temporar dinspre catwalk şi showroom înspre zona artei pure? Fashion Film reprezintă un exemplu de fuziune între arta video şi designul vestimentar. Filmele prezentate ieri seară în Embrio sunt un amestec eclectic şi subtil de culoare şi emoţie, ele nu propun un story bine definit cu introducere, cuprins şi încheiere, ci creează stări, provoacă întrebări şi abordări atipice. “Contemporary Moods” au un personaj unic: feminitatea în viziunea lui Adrian Oianu. Sinonimele acesteia sunt emoţie, gingăşie, sensibilitate, discreţie irezistibilă, naturaleţe, rafinament, subtilitate grafică, corporalitate stilizată la maximum.
Proiecţia a fost urmată de prezentarea echipei care a contribuit la realizarea filmelor (printre alţii, Adrian Dan - Assistant Director, Cristi Bănică - Film Production, Laura Vărgălui – Fashion Stylist, Andrei Ţugulea – Film Editing, , Mădălina Drăghici şi Ana-Maria Gheorghe – Featuring Models).
Cele trei filme au constituit o surpriză absolută pentru cei prezenţi la party. I-au fost alături lui Adrian Oianu stilişti, fashion designeri, critici de specialitate, jurnalisti. Am remarcat prezenţa Rucsandrei Hurezeanu, soţia binecunoscutului jurnalist Emil Hurezeanu,Corinei Bârlădeanu (2activepr),Corina Mihăilă (Elite Model Look), Ramona Voicu, Stefan Pelger, Ovidiu Buta, Alin Galatescu , Adriana Tudorache, Wilhelmina Arz, Ana-Maria Lungu, Irina Marinescu.

Despre Best Management Models

Întors în ţară după o absenţă de 11 ani din moda românească, Adrian Oianu a prezentat o primă colecţie personală în vara acestui an. „I live again” a fost titlul semnificativ, de altfel, al acestei colecţii minimaliste, inspirate din viaţa prinţesei Ileana a României.
Adrian Oianu pregăteşte acum lansarea noii sale colecţii, care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie.

Chiriac Catrinel-PR agent
0723/737957
caty_erika@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/best-management-models/fashion-film-un-concept-lansat-de-adrian-oianu-in-premiera-romaneasca-absoluta