Perspective 2008 - primul proiect international de arta feminista contemporana in Romania

BUCURESTI - 10 noiembrie 2008

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Asociaţia Art + Architecture Today în parteneriat cu Anaid Art Gallery organizează în perioada 13 noiembrie – 13 decembrie 2008 primul proiect internaţional de artă contemporană feministă in Romania, Perspective 2008.

Perspective 2008 - primul proiect international de arta feminista contemporana in Romania

Locul de desfăşurare:Anaid Art Gallery
Durata: 13 Noiembrie – 13 Decembrie 2008
Curatoare: Olivia Niţiş
Artiste: Denise Pelletier (Canada), Marilena Preda Sânc (Romania), Émily Laliberté (Canada), Maria Friberg (Suedia), Mónica Mayer (Mexic), Barbara Philip (Olanda), Jūratė Rekevičiūtė (Lituania), Chengyao He (China), Mary Coble (USA), Dorota Nieznalska (Polonia), Ryoko Suzuki (Japonia), Doris Mayer (Austria), Su Tomesen (Olanda)

Calendarul evenimentelor:
13 Noiembrie – conferinta de presă, Anaid Art Gallery, orele 17.00
13 Noiembrie – vernisaj, orele 19.00
14 Noiembrie – prelegere, Monica Mayer (Mexic), Universitatea Naţională de Arte, Galeria UNA, orele 17.00
20 Noiembrie – vizionare FemLink International Video Collage, Anaid Art Gallery, orele 19.00

Deschiderea oficială a proiectului va avea loc în data de 13 noiembrie 2008, orele 19.00 la Anaid Art Gallery şi va fi precedată de o conferinţă de presă începând cu orele 17.00.

La conferinţa de presă vor lua cuvântul Olivia Niţiş, directoarea proiectului şi curatoare, Marilena Dochia, preşedinta Asociaţiei Art + Architecture Today, Diana Dochia, directoarea Anaid Art Gallery, Ioana Roescu, Unicredit Ţiriac Bank, Florentina Bocioc, Asociaţia Accept, Natalia Mosor, Institutul Polonez, precum şi oficiali ai ambasadelor ţărilor implicate in proiect: Caroline Seebregts, ataşata culturală a Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Karin Cervenka, directoarea Forumului Cultural Austriac, Debra Price, ataşata culturală a Ambasadei Canadei la Bucureşti, Judy Moon, consilieră politici publice, Ambasada Americii la Bucureşti, Centrul Cultural American. Totodată, o parte dintre artistele expozante vor fi prezente la dialogul cu presa: Monica Mayer (Mexic), Emily Laliberte (Canada), Su Tomesen (Olanda), Marilena Preda Sânc (Romania), Dorota Nieznalska (Polonia).
La vernisaj ne bucurăm de prezenţa excelenţei sale ambasadoarea Canadei la Bucureşti, doamna Marta Moszczenska.
Proiectul face parte din programul Anul European al Dialogului Intercultural (AEDI 2008) şi are un important partener web din SUA: The Feminist Art Project , Rutgers University, New Brunswick, New Jersey. Partener web local: EurActiv.ro

Despre Bienala Internationala de Gravura Experimentala

Concept:

Proiectul Perspective 2008 urmăreşte, prin organizarea unei expoziţii cu participare internatională, punerea în dezbatere a unui segment artistic extrem de complex, dar şi de fragil totodată pentru o receptare nelipsită de prejudecăţi. Este un proiect fără precedent in România, care implică invitarea unor artiste din spaţii culturale diferite pentru a contura perspective comparatiste între ţări care au beneficiat de un precedent în manifestarea făţişă a unei atitudini feministe, cu rezultate obţinute de-a lungul derulării valurilor feministe marcate istoric, politic, social şi cultural, şi ţări care s-au confruntat cu
regimuri politice care nu au permis astfel de problematizări şi care trăiesc în prezent într-o profundă necesitate de recuperare. Este de urmărit nu atât dacă feminismul este relevant in arta contemporană la nivel internaţional, ci in ce fel este relevant. Lucrarile selectate de către curatoare, Olivia Niţiş, lucrări de fotografie, video, gravură, carte de autor acoperă perspective diferite asupra problemelor cu care se confruntă femeile în spaţiul
privat şi în cel public. Cele 13 artiste din 11 ţări care au acceptat participarea în acest proiect, sunt personalităţi ale artei contemporane locale şi internaţionale.
Scopul acestui proiect este de a sensibiliza mediile culturale şi opinia publică din România în privinţa recunoaşterii unui segment cu o istorie remarcabilă în artele vizuale,
în această societate în care încă nu a avut loc o astfel de initiativă majoră şi nici o dezbatere la temă. Interesul se concentrează în primul rând asupra creării unui climat de normalitate în abordarea problematicilor feministe la nivel artistic şi teoretic. Absenţa acestui segment al artei se face resimţită în România, iar Perspective 2008 urmăreşte să demonstreze că evitarea unui subiect care are substanţă şi baze culturale solide, nu este o soluţie în abordarea artei contemporane.
Proiectul include şi prezentarea unui pliant realizat în parteneriat cu Centrul Filia cu scopul de a informa la nivel local şi internaţional cu privire la statutul femeilor în România, la aspectele realţiilor de gen la nivel social şi politic din ţară, la rolul şi implicarea artei în abordarea problematicilor feministe.

Olivia Nitis, directoare de proiect, curatoare
office@perspectiveproject.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bienala-internationala-de-gravura-experimentala/perspective-2008-primul-proiect-international-de-arta-feminista-contemporana-in-romania