Vilele interbelice aduc profituri exceptionale investitorilor rafinati

BUCURESTI - 4 iulie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Casele vechi boieresti, palatele si conacele sunt plasamente imobiliare ideale pentru investitorii care stiu ce inseamna cu adevarat valoarea. Odata cumparata, o astfel de casa poate deveni un sediu central somptuos pentru o banca, sediu de ambasada sau chiar resedinta unei personalitati.

Vilele interbelice aduc profituri exceptionale investitorilor rafinati

Cladiri de prestigiu, casele boieresti si palatele din Bucuresti sunt primele care au atras atentia investitorilor cu bani si stil. Destinatia finala poate fi multipla, de cele mai multe ori spatiile fiind destinate inchirierii ca resedinte, ambasade, sedii pentru companiile mari, banci sau cabinete de avocatura.

Una dintre cele mai scumpe case boieresti din Capitala este situata pe cheiurile Dambovitei, vis-a-vis de Casa Poporului, valoareaza 6 milioane de euro si este un exemplu de arhitectura boiereasca urbana de inceput de secol XX. Valoarea acestei case creste si datorita elementelor interioare originale, cum ar fi stucaturi, tavane decorate, feronerie, arcade, candelabre originale, sobe din teracota de o mare valoarea artistica, care se pastreaza chiar si la 80 sau 100 de ani de la ridicarea constructiei. In pret sunt incluse si terenul (de peste 1000mp) si o anexa formata din garaj si camere de serviciu.

„Pretul unui asemenea vile nu se stabileste pe baza acelorasi criterii ca in cazul unui banal apartament de bloc, a caror evaluare tine cont de cele mai recente tranzactii cu locuinte similare, ci urmeaza niste proceduri speciale. Sunt evaluati parametri precum reprezentativitatea, valoarea estetica si arhitecturala, structura de rezistenta, stadiul de intretinere al proprietatii, posibilitati de dezvoltare si adaptare la cerintele actuale de utilizare si, bineinteles, profitabilitatea investitiei. Valoarea unor astfel de cladiri unicat, situate in pozitii bune, in centrul orasului, va continua sa creasca in urmatorii ani, odata cu maturizarea pietei imobiliare” - sustine arh. Bogdan Alexandru Pintilie, Director General la Birou de Arhitectura Pintilie (BAP).

Un alt motiv de atractie il reprezinta amplasarea caselor boieresti. Piata Romana, Rosetti, Intercontinental, Gradina Icoanei, Kiseleff, Foisorul de Foc, Ana Ipatescu, cheiurile Dambovitei sunt doar cateva dintre zonele din care vechile constructii fastuoase fac cu ochiul celor interesati. Multe astfel de cladiri se regasesc si in nordul capitalei, in Primaverii si Aviatorilor.

Denumite conace sau chiar palate, imobilele care au apartinut aristocratiei Tarii Romanesti trezesc si interesul romanilor cu dare de mana, care isi arata astfel potenta financiara prin cumpararea sau inchirierea acestor constructii cu arhitectura exterioara specifica perioadei interbelice, dar si cu decoratiuni interioare care creeaza atmosfera intima a inceputului de secol XX.

Chiar daca unele dintre aceste case sunt cumparate de la primul proprietar si necesita mari investitii, neavand imbunatatiri, valoarea acestor constructii este in continua crestere, cererea fiind mai mare decat oferta. In ceea ce priveste modificarile si modernizarile aduse caselor boieresti, acestea trebuie atent efectuate pentru a nu se strica frumusetea, istoria si atmosfera conturata de stilul arhitectural.
Castigurile dintr-o astfel de investitie nu sunt deloc de neglijat, acestea fiind intre 15% si 50% peste valoarea investitiei. Dupa modernizare, valoarea per ansamblu a unei case boieresti poate creste chiar si cu 70%, potrivit jucatorilor din domeniu.

Despre Biroul de Arhitectura Pintilie

Despre BAP
Biroul de Arhitectura Pintilie (BAP) isi desfasoara activitatea ca integrator de servicii in domeniul proiectarii de cladiri din anul 2003, timp in care a acumulat un portofoliu divers si consistent de proiecte industriale - Fan Courier Express, Romari & S.A.S. , Edrinks, Kara Distrib, Radet Constanta - si rezidentiale.
BAP isi conduce activitatea dupa un sistem de management al calitatii certificat SR-EN ISO 9001/2000 de catre Lloyd’s si garanteaza serviciile oferite cu o polita de asigurare profesionala cu o limita a raspunderii de 300.000 de euro pe eveniment.

Contact media
Lidia Bucataru
Specialist Marketing
Tel. 0722833433

marketing@bap.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/biroul-de-arhitectura-pintilie/vilele-interbelice-aduc-profituri-exceptionale-investitorilor-rafinati