Top PR România

BUCURESTI - 30 mai 2013

Comunicat tip General in Afaceri, Media / Publicitate, Retail, Internet, HR

PR-ul este un business cu bătălii pe bugete și clienți. Care este însă cel mai relevant indicator care dă măsura succesului în această industrie? Cifra de afaceri? Profitul? Portofoliul de clienți? Fee-urile câștigate de agenții? Premiile? Părerile jucătorilor din industrie sunt împărțite. Aproape fiecare agenție are propria măsură a succesului și relevanței. În acest context, ne-am propus să realizăm, în premieră în România, un top calitativ și cantitativ al industriei de PR.

Rezultatele topului realizat de revista Biz și Unlock Market Research vor fi prezentate  în cadrul evenimentului PR and the WEB unde va avea loc și o dezbatere despre ce este relevant la ora actuală în PR și transformările prin care trece industria comunicării.

Evenimentul va avea loc în data de 5 iunie 2013, la Hotel Howard Johnson București, sala Platinum și este organizat de revista Biz.

La gala de premiere, care va avea loc de la ora 19.00,  vor fi prezentate în exclusivitate rezultatele studiului Biz și Unlock Market Research "Top agenții de PR". Vom premia cei mai cunoscuți specialiști ai industriei românești de relații publice și se vor oferi distincții precum: Cea mai competentă agenție de PR, Cea mai invitată agenție de PR  la pitch-uri, Cea mai premiată agenție, Cea mai cunoscută agenție de PR, Agenția cu cei mai multi clienți câștigați în 2012, Cel mai cunoscut profesionist în PR.

Mai multe detalii despre programul evenimentului puteti găsi pe www.bizforum.ro/prandtheweb/program/

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de mail gabriela.matei@revistabiz.ro sau la telefon 0371 32 32 32.