Sindromul de tunel carpian

Timisoara - 27 aprilie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Monden / Lifestyle, Media / Publicitate, Sanatate

Sindromul de tunel carpian este o tulburare neurologica dureroasa a mainii, cauzata de presiunea asupra nervului carpian (median) care trece prin incheietura mainii. Orice lucru care provoaca umflaturi in interiorul tunelului carpian poate determina dezvoltarea acestui sindrom, inclusiv miscarile repetitive ale mainilor, sarcina si artrita.

tunelul carpian

tunelul carpian

Ce trebuie sa stii despre tunelul carpian

Tunelul carpian este un pasaj ingust aflat in incheietura mainii (la baza mainii), format din oasele carpiene dispuse in arcada si acoperit de ligamentul carpian transvers (retinaculul flexorilor), un ligament rezistent si inelastic. Nervul median trece prin tunelul carpian si ofera senzatii degetului mare, aratatorului, degetului mijlociu si jumatatii inelarului (degetelor I – IV).

De asemenea, noua tendoane trec prin tunelul carpian si, daca apare o inflamatie, nervul median poate fi usor comprimat, provocand acest sindrom de tunel carpian. Ca rezultat, vor aparea mai multe simptome suparatoare, in special furnicaturi in degete, slabiciune in mana si in incheietura mainii si degete amortite.

Aceasta afectiune poate afecta una sau ambele maini. De fapt, se intampla frecvent ca afectarea sa fie bilaterala (in acest caz,  avem de-a face cu sindrom de tunel carpian bilateral), cu toate ca mana dominanta este mai sever vizata.

Muschii degetului mare sunt si ei inervati de nervul median. Ca atare, o persoana cu sindrom de tunel carpian avansat poate constata ca nu mai poate folosi sau misca in mod corespunzator degetul mare si poate intampina probleme in a prinde sau apuca obiecte.

Un clip bine sintetizat despre Sindromul de tunel carpian poti vedea mai jos:

https://youtu.be/rpEiDWE8iEM

Cauzele sindromului de tunel carpian

De foarte multe ori, cauza este necunoscuta. Uneori exista o combinatie de factori precum:

•Artrita – diferite tipuri de artrita, in special artrita reumatoida, pot provoca inflamatii si umflaturi;

•Sarcina – hormonii asociati cu sarcina provoaca retentie generala de lichide, ceea ce poate duce la comprimarea nervului carpian. Sindromul de tunel carpian declansat de sarcina dispare de obicei la scurt timp dupa nastere;

• Fracturile incheieturii mainii – fragmentele osoase pot irita tendoanele sau pot reduce spatiul din tunelul carpian;

• Anumiti factori congenitali – unii oameni au un tunel carpian mai mic decat altii;

•Multiplele traumatisme – tendoanele din tunelul carpian se pot irita sau inflama din cauza posturii incomode sau miscarilor repetitive ale mainilor.

Sindrom de tunel carpian tratament

Aceasta afectiune nu trebuie neglijata, deoarece nu se va vindeca de la sine. La inceput, durerea si rigiditatea pot fi usoare. Dar ele vor creste pana cand mana te va durea tot timpul. Mai mult, exista riscul sa suferi daune permanente daca nu abordezi aceasta problema de sanatate. Cu cat mergi la un chirurg specializat in chirurgia mainii mai devreme, cu atat tratamentul va fi mai usor, iar recuperarea mai rapida.

In fazele incipiente, boala poate fi tratata in moduri nechirurgicale, precum purtarea unei atele pe incheietura mainii, fiziokinetoterapie si injectarea unor substante cu rol antiinflamator (corticosteroizi).

Interventia chirurgicala pentru tratarea sindromului de tunel carpian

Chirurgia este singura metoda care elimina definitiv compresia nervului median. Aceasta interventie consta in sectionarea structurii fibroase a ligamentului carpian transvers si marirea calibrului canalului. Incizia este minima (de circa 2 cm), iar cicatricea dupa vindecare devine aproape invizibila.

Durerea si amorteala ar putea disparea imediat sau in timp. Este important insa sa iti odihnesti mana timp de cateva saptamani dupa operatie.Bestetic.ro iti ofera toate informatiile de care ai nevoie despre sindromul de tunel carpian.

Taguri: tunelul carpian
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bloomberg-it/sindromul-de-tunel-carpian