BT Asigurări Transilvania - Rezultate financiare pe primele 6 luni ale anului 2007

Cluj-Napoca - 22 august 2007

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Primul semestru al acestui an a adus companiei BT Asigurări subscrieri în valoare de 132,3 milioane RON, ceea ce reprezintă o creştere cu 44% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Incasările în primele şase luni ale acestui an se ridică la suma de 113,4 milioane RON, în creştere cu 21% comparativ cu perioada similară a anului 2006. Cuantumul daunelor plătite în primele 6 luni ale anului 2007 indică o valoare de 76,6 milioane RON, depăşind cu 105% valoarea daunelor plătite în perioada similară a anului precedent, când au însumat 37,4 milioane RON.

Constantin Jeican, Preşedinte-Director General al BT Asigurări declară: „Rezultatele obţinute de BT Asigurări în primul semestru al anului 2007 au la baza strategia adoptată de managementul companiei în cadrul căreia priorităţile au fost reprezentate de dezvoltarea unui portofoliu echilibrat, atenţia sporită acordată resurselor umane ale companiei şi orientarea înspre nevoile tot mai diversificate ale clienţilor noştri. Dorim să clădim o cultură a performanţei prin responsabilitatea, solicitudinea si integritatea angajaţilor noştri. Obiectivul propus este menţinerea poziţiei actuale în contextul creşterii accelerate a concurenţei pe piaţa asigurărilor din România începând cu primele luni ale acestui an.”

Având în vedere stadiul de dezvoltare pe care l-a atins compania în acest moment, şi în perspectiva alinierii la conceptele moderne de management prin obiective utilizate în majoritatea companiilor multinaţionale prezente în România şi într-o mare parte din companiile românesti, din primul semestru al acestui an compania derulează un proces strategic de creştere a valorii organizaţiei prin implementarea unui sistem propriu de management al performanţei. In semestrul I al anului 2007 s-a finalizat şi prima etapă de majorare a capitalului social al BT Asigurări, prin aportul acţionarilor în suma de 15.000.000 RON, crescând de la 36.500.000 RON la 51.500.000 RON. La momentul încheierii acestui proces, compania va deţine un capital social total de 67.500.000 milioane RON.

Reţeaua naţională de vânzări

La sfarşitul lunii iunie a.c., numarul ageţiilor şi punctelor de lucru a ajuns la 303, în creştere cu 68,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când societatea opera prin intermediul a 180 de agenţii şi puncte de lucru la nivel naţional. La aceeaşi dată de referinţă, numărul angajaţilor a ajuns la 1.408, faţă de 1.137 de angajaţi în primul semestru al anului 2006, în creştere cu 24%. BT Asigurări activează la nivel naţional prin intermediul unei reţele de vânzări afiliate formată din 11.648 agenţi, faţă de 7.934 agenţi şi colaboratori în aceeaşi perioadă a anului precedent. Urmând ritmul de dezvoltare la nivelul resurselor umane, în luna aprilie a acestui an compania şi-a mutat sediului central în noua clădire a Grupului Financiar Banca Transilvania, beneficiind de un spaţiu generos şi facilităţi moderne pentru angajaţii săi, alături de angajaţii BT Leasing şi BT Direct, companii membre ale Grupului.


Structura portofoliulu în semestrul I al anului 2007

In cadrul portofoliului de produse pe care îl deţine compania, asigurările generale detin cea mai mare pondere, reprezentând 96,5% din totalul primelor brute subscrise, ajungând la valoarea de 127,7 milioane RON, în creştere cu 147% faţă de realizările din primul semestru al anului 2006. Din categoria asigurărilor generale, poliţele de asigurări auto (RCA, CASCO şi Carte Verde) reprezintă 77,3% din totalul primelor subscrise, fiind în valoare de 98,7 milioane RON. Structura globală a portofoliului în primul semestru din 2007 mai include: asigurări pentru incendiu şi calamităti - 9%, credite - 5% si alte asigurări generale - 7%. Asigurările de viaţă reprezintă 3,5% din totalul vânzărilor din prima jumătate a acestui an, atingând valoarea de 4,6 milioane RON.

Despre BT ASIGURARI TRANSILVANIA SA

* BT Asigurări Transilvania a fost înfiinţată în anul 1994, fiind una dintre companiile Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA care activează în domeniile bancar, pensii private, investiţii, leasing şi valori imobiliare;

* In anul 2006, compania a urcat pe locul 10 în topul naţional al societătilor de asigurare, cu o cotă de piaţă de 3,67%, în creştere cu 2 locuri faţă de anul 2005, când ocupa locul 12, cu o cotă de piaţă de 2.35%;

* Structura acţionariatului BT Asigurări este formată din: Banca Transilvania - 79,88%, SIF Banat Crişana - 10%, alţi acţionari persoane fizice române şi străine - 10,12 %.

BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA
Relaţii mass-media, persoană de contact: Ioana Gânscă, tel: 0264-402819, fax: 0264-43.41.90, mobil: 0740-140467, e-mail: ioana.gansca@bta.ro;

comunicare@bta.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bt-asigurari-transilvania-sa/bt-asigurari-transilvania-rezultate-financiare-pe-primele-6-luni-ale-anului-2007