15 companii listate la Bursa de Valori Bucureşti utilizeză noul sistem de raportare ”IRIS”

BUCURESTI - 1 iulie 2016

Comunicat tip General in Afaceri, Banci / Asigurari, Finante / Contabilitate, Institutii Publice

Bursa de Valori București (BVB) este încântată să anunțe că 15 companii listate pe Piața Reglementată folosesc Sistemul Informațional de Raportare a Emitenților (IRIS) pentru a transmite și publica raportările curente și periodice pe site-ul www.bvb.ro. IRIS oferă emitenților un mecanism la cele mai înalte standarde internaționale pentru o difuzare publică rapidă și eficientă a rapoartelor și anunțurilor către investitori, analiști și distribuitori de date de pe piață.

15 companii listate la Bursa de Valori Bucureşti utilizeză noul sistem de raportare ”IRIS”

Cele 15 companii sunt: Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Transelectrica (TEL), Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN), Romgaz (SNG), Transgaz (TGN), Electrica (EL), SIF Banat Crișana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (SIF 5).

Până în acest moment, Romgaz, Transgaz și Fondul Proprietatea au transmis și publicat primele raportări folosind sistemul IRIS.

Platforma are ca scop standardizarea formatului de raportare și creșterea gradului de transparență a pieței prin asigurarea unui sistem de comunicații sigur și fiabil pentru publicarea și distribuirea rapoartelor emitentului într-un format text (HTML). În practică, acest lucru înseamnă că informațiile furnizate de emitenți vor fi integrate într-un format accesibil imediat pentru prelucrarea datelor. Prin lansarea platformei IRIS, BVB va oferi un canal dedicat de informare pentru companiile listate pentru a comunica cu piața într-un mod rapid, transparent și fiabil.

Sistemul de raportare IRIS a fost dezvoltat de echipa BVB și va fi implementat treptat, de către toate companiile listate la Bursa de Valori București. BVB va oferi tuturor companiilor listate training-uri, asistență individuală și o perioadă de testare pentru a se asigura familiarizarea cu platforma, toate în scopul de a oferi o tranziție ușoară la noul sistem de raportare. La finalul procesului de implementare, IRIS va înlocui toate formele existente în prezent de transmitere a rapoartelor către operatorul de piață.

 

Implementarea platformei IRIS are ca scop alinierea pieței de capital românești la cele mai bune practici ale piețelor internaționale privind raportarea și comunicarea cu investitorii. 


Despre Bursa de Valori Bucuresti

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) construieste in prezent o piata competitiva in Europa Centrala si de Est. BVB ofera oportunitati de finantare pentru companiile care vor sa atraga investitii din piata de capital din Romania. In ultima perioada, BVB a inregistrat o crestere a fluxurilor de capital, din partea investitorilor institutionali si de retail, atat din Romania, cat si internationali.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bursa-de-valori-bucuresti2/15-companii-listate-la-bursa-de-valori-bucuresti-utilizeza-noul-sistem-de-raportare-iris