Realty Forum la a X-a editie

BUCURESTI - 8 octombrie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

Business Review organizeaza in data de 29 octombrie 2009 cea de-a zecea editie a evenimentului Realty- Romanian Forum on Real Estate Market.

Realty Forum la a X-a editie

Realty este cel mai longeviv eveniment din seria Business Review Forum, un eveniment de traditie pentru industria de real estate, care a reunit de-a lungul celor 9 ani de desfasurare cei mai importanti specialisti din domeniile imobiliar, constructii, consultanta, finante-banci, investitii, reprezentanti de top ai celor mai importante companii din Romania.
Scaderea dramatica a tranzactiilor si reducerea posibilitatilor de finantare au afectat jucatorii de pe toate segmentele pietei imobiliare, iar aceia care au reusit sa finalizeze proiectele au fost fortati sa gaseasca noi strategii de afaceri sau sa ramana descoperiti. Retail-ul s-a confruntat cu scaderi ale vanzarilor, iar dezvoltatorii au fost fortati sa se adapteze la noile realitati si cerinte ale chiriasilor, in timp ce segmentul rezidential a fost amenintat de lipsa posibilitatilor de finantare ale cumparatorilor si de neincrederea care a dominat piata. Inchirierea spatiilor de birouri a fost de asemenea afectata negativ din cauza anularii planurilor de extindere sau de schimbare a sediilor marilor companii, astfel incat acest an de criza a fost unul plin de provocari pentru toate segmentele pietei imobiliare.
Programul celei de-a zecea editii este structurat pe trei sesiuni principale de discutii si va include prezentarea unei analize a lectiilor invatate la un an dupa aparitia crizei in Romania, studii de caz locale si internationale despre practici ce au functionat sau au dat gres, strategii pentru a dezvolta un proiect de succes, sustenabil chiar si pe timp de criza, precum si elemente de etica in real estate, in Romania si in Europa.
In cadrul evenimentului vor fi abordate de asemenea teme ca: echilibrul fragil in care se afla consultantul imobiliar in raport cu dezvoltatorii si clientii, costurile de mentenata – cum afecteaza relatia chirias – proprietar si cum pot fi eficientizate, cerere versus oferta pe spatii de birouri.
Programul complet este disponibil pe www.brforum.ro ***

Despre Business Media Group

Pentru mai multe detalii despre program, participare si acreditari, contactati Adina Milea, Marketing Manager Business Review, adina.milea@business-review.ro
www.brforum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/business-media-group/realty-forum-la-a-x-a-editie