Incetarea acordului cu FMI va reprezenta un test de maturitate pentru Guvern

BUCURESTI - 3 noiembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Vestea incetarii acordului dintre Romania si FMI nu este, in sine, nici buna, nici rea. Faptul ca de acum incolo Guvernul nu va mai avea o monitorizare externa a deciziilor sale nu inseamna automat ca se vor inregistra derapaje macroeconomice, dar nici ca vom asista la vreo minune.

Ceea ce este absolut necesar este ca masurile ce vor fi adoptate de catre Executiv sa nu fie dictate de considerente politice, ci sa fie sustinute de realitatile economiei nationale. Asa cum spuneau expertii FMI, Romania nu poate cheltui mai mult decat produce, dar decizia asupra modului in care se pastreaza echilibrul intre deficitul bugetar, rata inflatiei si deficitul suportabil de cont curent poate foarte bine sa fie luata de autoritatile romane, fara frana Fondului Monetar International.

Daca aceste masuri vor fi in concordanta cu veniturile bugetare si cu capacitatea de performanta a economiei nationale, atunci este de prevazut ca stabilitatea macroeconomica a Romaniei se va pastra, iar capitalurile straine vor continua sa vina in tara noastra. Daca, pe de alta parte, cheltuielile de la buget in sectoare care nu produc valoare adaugata vor depasi posibilitatile economiei nationale de a le finanta neinflationist, putem fi martorii unor nedorite derapaje economice, de care se tem acum reprezentantii FMI. În consecinta, incetarea acordului cu FMI va fi un test al maturitatii cu care Guvernul roman poate gestiona economia nationala, fara a trebui sa i se spuna de peste hotare ce are voie sa faca si ce nu.

Mediul de afaceri din Capitala considera ca o conceptie profesionista asupra bugetului, o urmarire stricta a modului in care se colecteaza taxele si impozitele, o stabilitate a legilor care guverneaza activitatea economica, inclusiv a Codului Fiscal, dublate de o politica economica prudenta vor demonstra ca Romania nu are neaparata nevoie, in aceasta etapa, sa fie monitorizata in problemele dezvoltarii economice cat si in cele privind evitarea efectelor supraincalzirii economiei.


Dipl. ec. Ştefan D. POPA
Presedinte
al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti




Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB)
Dl Alexandru MARINESCU
Sef Departament Comunicare
Tel.: 021-319.00.79
marketing.comunicare@ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti/incetarea-acordului-cu-fmi-va-reprezenta-un-test-de-maturitate-pentru-guvern