Adunare Generala caracterizata de pragmatism la CCIB

BUCURESTI - 16 iulie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

In ziua de 12 iulie a avut loc Adunarea Generala a Membrilor Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, care a fost precedata de Adunarile Generale pe Sectiuni (Industrie, Servicii si Comert-Turism), in cadrul carora au fost dezbatute si aprobate Raportul de activitate al Colegiului de Conducere al CCIB in perioada iunie 2006-mai 2007si Obiectivele CCIB pentru perioada iulie 2007-iunie 2008.

Subliniind ca Adunarea este statutara, dat fiind ca 70% dintre membrii cu drept de vot erau prezenti in sala sau isi exprimasera optiunea in scris inainte de deschiderea Adunarii, conform Statutului CCIB, dipl. ec. STEFAN D. POPA, presedinte director general al Camerei bucurestene a inaugurat lucrarile in plen amintind cateva dintre principalele orientari ale organizatiei pe care o conduce in perioada la care se refera Raportul. “Politicienii, a spus vorbitorul, dau dovada de o inapetenta cronica fata de discutiile cu mediul de afaceri. Am adresat atat presedintelui Basescu, cat si premierului Tariceanu, mai multe scrisori deschise in care solicitam abandonarea tensiunilor politice, din cauza impresiei negative pe care acestea o creeaza asupra investitorilor straini. Intre semnalele negative pe care le-am primit, as aminti opinia unui politician grec care a descris situatia politica din Romania ca fiind una fluida”.

Referindu-se la activitatile cele mai vizibile pentru opinia publica intreprinse anul trecut de CCIB, raportorul a mentionat dezbaterile publice si interventiile impotriva vanzarii CEC-ului catre un intreprinzator extern. Opinia Camerei este in continuare aceea ca ultima mare banca romaneasca trebuie privatizata cu participarea capitalului autohton, inclusiv a cetatenilor dornici sa achizitioneze actiuni.

Presedintele Stefan D. Popa a supus dezbaterii Adunarii Generale principalele doleante ale comerciantilor, asa cum au fost ele formulate in cadrul Adunarilor Generale pe Sectiuni. Ca atare, CCIB se va implica in mod prioritar in: amendarea Legii achizitiilor publice si alinierea prevederilor acesteia la procedurile UE; sesizarea BNR privind aprecierea monedei nationale in mod nerealist, deoarece aceasta afecteaza activitatea societatilor din sectorul comertului exterior; dezvoltarea relatiilor comerciale cu Republica Moldova, precum si cu zonele traditionale romanesti din Ucraina (Cernauti si Ismail). In acest context, membrii CCIB au fost informati cu privire la solicitarea adresata premierului roman, ca in alcatuirea unor delegatii economice in strainatate sa se tina seama de legaturile pe care le au Camerele teritoriale in respectivele zone, dandu-se ca exemplu surprinderea exprimata de CCI a Rep. Moldova fata de lipsa din misiunea care a vizitat recent Chisinaul a CCIB, impreuna cu care au fost realizate actiuni de prestigiu precum Fabricat in Moldova, Zilele economiei Rep. Moldova in Romania, Zilele economiei Romaniei in Rep. Moldova, Festivalul vinului moldovenesc, precum si manifestarile dedicate facilitarii mutarii granitei comunitare pe Prut, cu ocazia aderarii Romaniei la UE.

De asemenea, CCIB se va implica in infiintarea Centrului de Informare Turistica a Bucurestiului prin colaborarea cu ANAT si Primaria Capitalei, precum si in organizarea, pana la finele anului, a unei dezbateri pe tema directiilor de dezvoltare ale turismului romanesc, la care sa fie invitate autoritatile de resort, patronate si asociatii profesionale, societati comerciale de profil.

Conform solicitarilor membrilor sai, CCIB isi va extinde colaborarea cu primariile de sector in vederea sprijinirii meşteşugarilor artizani prin organizarea de piete volante specializate şi supravegheate.

In perioada imediat urmatoare, CCIB va pune accentul pe disiminarea permanentă a informatiilor privind proprietatea industriala, va organiza seminarii în colaborare cu organismele abilitate privind implementarea sistemului calitatii in Romania, rolul certificarii de conformitate a produselor si serviciilor romanesti, noile reglementari ale UE referitoare la poluare, in special cea produsa prin utilizarea carbunelui in obtinerea energiei electrice. Presedintele Stefan D. Popa a solicitat participantilor sa semnaleze Camerei cazuri concrete de tratament discriminatoriu in competitii sau in acordarea unor contracte cu institutiile publice, in vederea asigurarii de catre CCIB a consultantei si suportului juridic.

Precizand ca IMM-urile constituie principalul obiectiv al activitatii CCIB, dat fiind ca ele cad primele prada coruptiei si birocratiei, Stefan D. Popa a subliniat importanta acordata de Camera bucuresteana aplicarii conceptului de parteneriat public-privat, amintind protocoalele semnate cu Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti, cu Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza si cu alte universitati de stat si particulare, cu camere de comert de peste hotare, precum si proiectul de protocol propus spre semnare MIMMCTPL, de la care se astepta inca o reactie.

Dupa citirea si votarea Raportului Comisiei de Cenzori, a executiei bugetului de venituri si cheltuieli pe 2006, precum si a Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul in curs, Adunarea Generala a continuat intr-o atmosfera destinsa, interactiva, de discutii intre cei prezenti.

Eximbank ofera servicii membrilor CCIB
Daniela Zaharia, consilier la Eximbank, invitata la Adunarea Generala, a precizat ca Eximbank vine in sprijinul oamenilor de afaceri cu doua produse: compensarea partiala a dobanzii si garantia pentru IMM.

Compensarea partiala a dobanzii este un mecanism de natura ajutorului de stat, permis in UE, care are drept scop facilitarea accesului agentilor economici la produse de finantare oferite de bancile comerciale, cu respectarea principiului de minimis (un operator economic nu poate primi, timp de trei ani cumulat, o compensare mai mare de 200.000 euro). Este important de precizat ca nu este necesara notificarea Consiliului Concurentei. Prin acest produs se poate compensa de catre Eximbank pana la 50% din dobanda platita la creditul contractat de la o banca comerciala.

Garantia pentru IMM este o garantie suverana ce poate fi folosita de un operator economic pentru accesarea unui credit de la o banca comerciala in conditiile in care nu dispune de toate garantiile colaterale solicitate de banca.

CCIB creaza consortii pentru accesarea fondurilor europene
De ce pentru a obtine finantare din partea bancilor comerciale, firmele sunt obligate de bancile comerciale sa recurga la garantii imobiliare, a fost intrebarea lansata in discutie de Stefan Margineanu, presedintele grupului Metanef.

Alternativa o reprezinta finantarea prin fonduri europene post-aderare, respectiv prin fonduri structurale si de coeziune sociala. In urma semnarii de catre Premierul Romaniei si Comisarul European, Danuta Hubner, a programului cadru pentru implementarea programelor operationale sectoriale, se deschid noi posibilitati de finantare a economiei romanesti, prioritara fiind dezvoltarea regionala. In aest context, numai pentru dezvoltarea turismului vor fi alocate 700 milioane euro, din care contributia din bugetul comunitar se ridica la 600 milioane euro, a aratat in interventia sa Elena Stroia, consilier superior din cadrul Ministerului IMM-urilor, Comerţului, Turismului şi Profesiilor Liberale (MIMMCTPL).

Firmele individuale pot accede foarte greu la aceste fonduri. Cum solutia preferata de oficialii europeni este crearea unor consortii care sa gestioneze ajutorul comunitar, CCIB este capabila sa realizeze astfel de parteneriate, trecand peste bariera lipsei de apetenta pentru dialogul cu sectorul privat manifestata de cea mai mare parte a administratiei publice, a fost de parere Anca Florea, patroana firmei Anca Florea & co.

Considerand ca interventia pe tema consortiilor n-a facut decat sa ii ridice mingea la fileu, Nicolae Vasile a precizat ca la Camera bucuresteana exista nu numai preocupari si posibilitati pentru realizarea de consortii pentru accesarea fondurilor, dar CCIB poate asigura, prin specialisti in domeniu, consultanta gratuita in vederea accesarii fondurilor europene. “Aceasta consultanta este oferita o singura data in existenta unei firme, care dupa ce a fost pusa in contact cu un astfel de specialist, trebuie sa se descurce singura”, a precizat Nicolae Vasile care a mai adaugat ca in ultima luna CCIB a aplicat ea insasi pentru un numar mare de proiecte.

Aprecieri la adresa activitatii CCIB
Camera de Comert a Bucurestiului a jucat un rol important in strangerea legaturii dintre firmele care activeaza in capitala si CEC, apreciaza Bogdan Oprea-Vintila, director in cadrul Casei de Economii si Consemnatiuni. Si campania dusa de reprezentantul autorizat al comunitatii de afaceri bucurestene in favoarea privatizarii CEC prin subscriptie publica a intrunit aprecierile CEC, care si-a propus sa stabileasca cu conducerea CCIB un program de actiuni comune.

George Sorin Nicolescu, presedinte director general al Olimpic International Turism
“Activitatea Camerei bucurestene a decurs, dupa parerea mea, mai bine decat ne-am asteptat, desi s-a pornit fara fonduri foarte mari. CCIB s-a orientat catre prestarea de servicii pentru oamenii de afaceri si pentru membri, lucru care a condus la acoperirea deficitului cu care a pornit la drum.

CCIB a inceput sa creasca la capitolul imagine, fiind de altfel si cea mai mare camera teritoriala si a reusit sa mobilizeze oamenii in vederea participarii la foarte multe cursuri - pe fonduri structurale, management, calitate. Acestea s-au dovedit interesante pentru mediul de afaceri, printre participanti regasindu-se foarte multi reprezentanti ai IMM, lucru vizat, de altfel, de CCIB.

De asemenea, una dintre preocuparile CCIB a fost punerea la dispozitia membrilor sai a cat mai multor informatii utile - licitatii, oportunitati, noutati legislative – precum si promovarea si punerea in dezbatere a unor acte normative in folosul oamenilor de afaceri”

CCIB poate constitui un sprijin important pentru oamenii de afaceri
Nicolae Mihaiescu, consilier la Blue Ridge International Computers S.R.L.:
„As sublinia faptul ca traim o perioada de satisfactie dupa desprinderea Camerei Bucuresti de Camera Nationala, dovedind, prin tot ceea ce intreprindem, ca CCIB este in masura nu numai sa stea pe picioarele proprii, dar sa fie si una dintre cele mai eficiente instituti de acest gen din tara. Exista la aceasta Adunare documente care consfintesc acest lucru, precum si un program pentru perioada urmatoare, extrem de ambitios pentru comunitatea de afaceri si interesele sale.

Doua lucruri mi se par extrem de importante si as dori sa le subliniez si sa le completez. Primul aspect ar fi legat de necesitatea de a face mai pragmatice relatiile cu membrii comunitatii de afaceri din Bucuresti. Foarte multi intreprinzatori sunt interesati de modul cum trebuie accesate fondurile structurale care vin de la UE, aspect extrem de important pentru economie, pentru mediul de afaceri care, sa recunoastem, nu este suficient de puternic pentru a rezista concurentei care vine din afara. Este un aspect care merita aprofundat, pana la a explica cum se acceseaza fondurile, ce documente sunt necesare, ce dosare trebuiesc intocmite, cine este in stare sa le faca sau sa ajute la realizarea lor.

Al doilea aspect la care doresc sa ma refer este necesitatea unei mai bune colaborari a mediului de afaceri cu organizatiile patronale. Este cunoscut faptul ca dupa 1990 a existat un avant, o tendinta spre comunitatile de tip patronate, organizatii patronale sau asociatii profesionale. In timp, insa, acest avant s-a mai estompat si, cel putin pentru comert, interesul s-a diminuat. Astazi mediul de afaceri este faramitat si se impune sa acordam o atentie sporita acestui aspect, pentru strangerea colaborarii dintre comercianti si astfel de asociatii”.

Delia Cucu, Head of Communications Romania and Moldova, METRO Cash & Carry Romania:
„Prezenta mea la aceasta Adunare Generala este un castig, un nou inceput in relatiile noastre cu Camera Bucurestiului. Noi am dori sa participam la cat mai multe evenimente, dar, din pacate, primim prea putine informatii.

Cu sprijinul Camerei, se poate initia un dialog intre companiile mari, pe teme de interes general, precum calitatea, siguranta alimentelor, importanta lanturilor frigorifice in pastrarea calitatii produselor, probleme care intereseaza si jucatorii mai mici de pe piata. Repet, am convingerea ca de acum incolo colaborarea cu CCIB va fi foarte activa, pentru ca prin Camera putem intra in legatura cu multi oameni de afaceri, parteneriatul nostru fiind in dublu sens. Pe de o parte furnizorii, iar pe de cealalta clientii, care sunt, la randul lor, mici intreprinzatori, IMM-uri, fata de care CCIB manifesta o grija deosebita.

Cred ca avem deja o experienta care nu poate fi neglijata. In 2006 am organizat un mare eveniment la ROMEXPO unde, pe 12 000 m.p., cu 50 000 de vizitatori, am oferit solutii in diferite domenii de activitate comerciala, chiar si in cel hotelier. Am vorbit despre aceasta pentru a dovedi ca si noi putem fi utili Camerei, putem face prezentari interesante pentru mediul de afaceri, planurile de viitor ale CCIB putandu-ne include ca potentiali colaboratori de baza”.


Departamentul Presă

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti
Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - Romania
Telefon/Fax: 319.00.79
www.ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/adunare-generala-caracterizata-de-pragmatism-la-ccib