Ziua oportunitatilor de afaceri dedicata Serbiei

BUCURESTI - 9 octombrie 2013

Comunicat tip General in Afaceri, Industrie, ONG

„Contactele intre comunitatile de afaceri din Romania si Serbia trebuie intensificate, intrucat ambele tari ofera oportunitati semnificative ce pot fi exploatate. Indeosebi in domeniul industrial exista capacitatea si capabilitatea de a relua unele proiecte mai vechi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in cadrul intrevederii cu Excelenta Sa Branko Brankovic, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Serbia la Bucuresti, aflat la inceputul mandatului in tara noastra.

Ziua oportunitatilor de afaceri dedicata Serbiei

Principalul obiectiv al intalnirii, care a avut loc marti, 8 octombrie 2013, l-a constituit identificarea unor modalitati concrete care sa conduca la dezvoltarea relatiilor dintre cele doua tari, atat in domeniul economic, cat si in cercetare si sectorul academic.

In context, presedintele CCIB a vorbit despre posibilitatea prezentarii, in fata comunitatii de afaceri bucurestene, a domeniilor cu potential de crestere din Serbia in cadrul Zilei oportunitatilor de afaceri dedicate acestei tari, cu participarea unor oficiali si specialisti sarbi.

Excelenta Sa Branko Brankovic a apreciat propunerea prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu si l-a asigurat de intreaga cooperare a Ambasadei in proiectele dedicate dezvoltarii relatiilor comerciale bilaterale. Ambasadorul Republicii Serbia la Bucuresti si-a exprimat interesul pentru proiectul CCIB vizand deschiderea pe piete-tinta a unor reprezentante, dublate de expozitii permanente cu produse realizate in Romania si a punctat faptul ca operationalizarea unui astfel de birou la Belgrad ar aduce beneficii ambelor tari.

Biroul de Presa al CCIB

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - RomaniaTel./Fax: 021 319 0179

Taguri: CCIBSerbiasorin dimitriu
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/ziua-oportunitatilor-de-afaceri-dedicata-serbiei