Cercetarea - cheia succesului

BUCURESTI - 6 septembrie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Ministrul finlandez pentru comert exterior si dezvoltare economica, dl. Paavo Väyrynen, a participat la Seminarul de Afaceri Romano – Finlandez, alaturi de o delegatie de peste 20 de oameni de afaceri.
Evenimentul, desfasurat la Hotelul Howard Johnson in data de 5 septembrie a.c., a fost organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) in parteneriat cu Finpro si Ambasada Finlandei la Bucuresti.
Din delegatia finlandeza au facut parte firme reprezentative din urmatoarele domenii de activitate : tehnologia informatiei si telecomunicatii, energie, industria de aparare, infrastructura, constructii, transport, si finante.

Cercetarea - cheia succesului

In deschiderea Seminarului, dl. Dragos Seuleanu, presedintele CCIR, i-a incurajat pe investitorii finlandezi sa se orienteze spre zonele din teritoriu, deoarce costurile sunt mai mici, competitia redusa, iar potentialul zonal generos.
Totodata, dl. Seuleanu a prezentat beneficiile parteneriatului romano-finlandez, inclusiv pentru extinderea pe piete terte, unde Romania are un plus incontestabil:
„Romania are fara indoiala si avantajele oferite de asezarea geografica strategica fata de tarile ex-sovietice prin intermediul Moldovei cu care are numeroase proiecte in derulare” a explicat Seuleanu.

In continuare, dl. Stefan Imre, Secretar de stat pentru Comert Exterior, a prezentat participantilor o analiza asupra mediului de afaceri subliind faptul ca in Romania alaturi de un tratament nediscriminatoriu pentru investitori exista si un prag de impozitare fix de 16%, unul dintre cele mai scazute din Europa. (Polonia – 19%, Estonia – 20%, Croatia – 20,32%, Slovenia – 25%,).

In alocutiunea sa, dl. Ministru Paavo Väyrynen a incurajat companiile finlandeze sa investeasca in Romania, asigurandu-i ca vor gasi un mediu de afaceri predictibil, coerenta fiscala si legislativa, datorata in primul adoptarii noilor prevederi europene.
„O implementare rapida a normelor UE este in avantajul Romaniei, iar Finlanda poate oferi suport in adoptarea noului sistem”.
Totodata, domnia sa a adresat companiilor romanesti invitatia de a cerceta piata finlandeza si de a identifica nisele de activitate prin care se poate impulsiona in viitor cresterea exporturilor.
La finele anului 2006, valoarea schimburilor comerciale bilaterale s-a ridicat la 216,3 mil. Euro, cu un deficit de 153,9 mil Euro pentru balanta comerciala a Romaniei.

La Seminarul de Afaceri, reprezentantii firmelor finlandeze au explicat performantele lor economice prin investitiile mari pe care le fac in cercetare si dezvoltare. De altfel, dimensiunile reduse ale pietei nationale obliga firmele finlandeze sa se orienteze catre export.

Preocupata in permanenta de imbunatatirea mediului de afaceri, CCIR depune eforturi constante pentru stimularea schimbului de informatii cu partenerii straini si isi asuma un rol important în susţinerea companiilor din ţară în procesul de extindere pe pieţele externe.

Despre Camera de Comert si Industrie a Romaniei

DIRECTIA RELATII PUBLICE

pr@ccir.ro ; tel: 021/319.01.78

pr@ccir.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/cercetarea-cheia-succesului