Topul Național al Firmelor – ediția XXIII

BUCURESTI - 11 octombrie 2016

Comunicat tip General in Afaceri, Institutii Publice

Topul Național al Firmelor 2016. Numărătoarea inversă a început!

Topul Național al Firmelor – ediția XXIII

Topul Național al Firmelor, cel mai important eveniment de business al anului, se va desfășura joi, 10 noiembrie 2016, la Romexpo.

Barometru al performanței în afaceri, evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrie a României va premia cele mai performante companii din 6 domenii de activitate - industrie, servicii, comerț și turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit și construcții.

Clasamentul este realizat pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național, prevăzută de lege şi implementată de fiecare Cameră la nivel de județ. Topul analizează indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.

Pe primele locuri (1-10) la nivel naţional s-au clasat peste 12.000 companii - operatori economici din diferite sectoare de activitate: peste 4.300 din industrie, aproape 3.400 din servicii, circa 2.800 din comerț și turism, 460 din cercetare-dezvoltare și high-tech, 610 din agricultură, silvicultură și pescuit, 580 din construcții.

4.811 de companii, cu o cifră de afacere de 135,5 miliarde de euro, s-au clasat în primele 3 locuri ale topului, dintre care 1.868 pe locul I. Acestea se vor regăsi în catalogul tipărit, iar versiunea electronică va pune la dispoziția celor interesați toate cele 12.229 de firme clasate pe primele 10 locuri.

Începând cu acest an au fost luate în considerare grupele de activitate de 4 cifre, ceea ce permite realizarea unui clasament mai specializat. Față de 272 grupe de activitate analizate pentru realizarea clasamentelor topurilor de firmă, începând cu anul 2016 sunt analizate 615 grupe CAEN de 4 cifre.

Despre Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Camera de Comerț și Industrie a României este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României contribuie activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/topul-national-al-firmelor-editia-xxiii