Muzica si fortificatii din Transilvania la Luxemburg

BUCURESTI - 13 septembrie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

In perioada 20 – 24 septembrie 2006, la Luxemburg grupul de muzica medievala si traditionala TRUVERII va sustine o serie de concerte incluse in proiectul „Muzica si fortificatii din Transilvania la Luxemburg”.
Alaturi de Asociatia MIORITICS – organizatorul deplasarii –, membrii grupului TRUVERII vor reprezenta România in cadrul evenimentului pentru turismul-cultural european - „Saptamana itinerariilor culturale europene”, un program al Consiliului Europei, organizat de Institutul European pentru Itinerarii Culturale, in perioada 18 – 24 septembrie 2006 in incinta Centrului Cultural Neumünster din Luxemburg,

Asociatia Mioritics va prezenta expozitia „PhotoRaid: Biserici fortificate din Transilvania”, expozitia de icoane pe sticla cu modele din zona Sibiel si expozitia de afise cu reconstituiri ale oraselor medievale din Transilvania. La vernisajul expozitiilor, invitatii vor avea parte si de o degustare de vinuri romanesti.

In ziua de 20 septembrie, D-na Hanna Derer de la Instiutul de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti va sustine o comunicare avand ca tema fenomenul bisericilor fortificate in zona Transilvaniei iar spre seara publicul va putea vedea spectacolul „Truver în căutarea Europei – jurnal de călătorie” al trupei TRUVERII de la Casa Studentilor din Bucuresti.

Costurile de participare la aceste manifestari vor fi acoperite de Asociatia Mioritics prin finantarea obtinuta de la Institutul Cultural Roman in Programul Cantemir.

Proiectul „PhotoRaid: Biserici fortificate din Transilvania” http://photoraid.dordeduca.ro
Asociatia Mioritics este o organizatie non-guvernamentala si non-profit ce urmareste dezvoltarea turismului cultural si protejarea patrimoniului material si imaterial national. Proiectul a debutat in iulie 2004 cu o caravana foto care timp de 9 zile a strabatut 62 de localitati cu biserici fortificate. Materialul fotografic astfel rezultat a fost selectat si aproximativ 100 de fotografii au fost inramate. Din august 2004, proiectul a primit sprijinul Comisiei Nationale UNESCO.

Spectacolul „Truver in cautarea Europei”
Un spectacol ce însumează muzică, poezie şi mici scenete de teatru ce readuc atmosfera comedianţilor ambulanţi, care colindând din loc în loc erau un bagaj al identităţi culturale Europene, de la muzica şi poezia truverilor medievali, trecând pe „scândura” comedianţilor Renaşterii până la vechile tradiţii ale „paizanilor”. Toată călătoria este prinsă într-un jurnal al truverului călător prin Europa şi timp, care plecând din anii de început al Festivalului Medieval de la Sighişoara ajunge la amintirile din trecutul Europei.

Spectacolul a fost prezentat cu succes in Portugalia (Lisabona, Amadoria, Beja), Italia (Venetia – Institutul Român de Cultura si Cercetari Umanistice, Arezzo, San Giovanni de Valdarno), Ungaria (Veszprem), Romania (Bucuresti, Rasnov, Sighisoara, Suceava, Zalau, Sinaia)

Repertoriu: muzica din Spania, Portugalia, Franţa, Italia, Anglia, România; poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, francezi; scenete din literatura engleză, italiană, franceză şi tradiţii provensale, româneşti, italiene.

Instrumente: flaute verticale, ocarină, caval, fluier cimpoi, tamburine, tobă mare, bodhran, djambe, castaniete, trianglu, clopote, vioara săracului, arborele ploii, daff, bongos, maracas, beţe, dublu ton, aduf, scoici, chitară, tutora

Despre Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Programul Cantemir www.programulcantemir.ro
Programul CANTEMIR este constituit ca un program pilot de finanţare al Institutului Cultural Român pentru proiecte culturale româneşti derulate în mediul internaţional în anul 2006. El se înscrie în strategia generală a Institutului Cultural Român care şi-a propus ca, în perioada 2005 – 2008, să-şi asume rolul de interfaţă între cultura română şi străinătate, urmărind creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti.
Mihai Dragomir
coordonator proiect Asociatia Mioritics
mihai@mioritics.ro
0788 301830
anda@ccs.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/casa-de-cultura-a-studentilor-bucuresti/muzica-si-fortificatii-din-transilvania-la-luxemburg