Declarație politică Cătălin Predoiu

BUCURESTI - 2 octombrie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Media / Publicitate, Politic, Social, Juridic

Live site

În aceste zile DNA își continuă o ancheta penală extrem de importantă pentru societatea românească, în ceea ce presa a denumit deja ca fiind "Dosarul Microsoft".
Putem considera munca procurorilor o probă certă a curajului lor de a ataca corupția indiferent de culoarea politică a guvernelor şi o dovadă a capacităţii lor de a demonta şi proba operațiuni complexe de corupție.

Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu

În acest context, condamn orice formă de tergiversare a anchetei din partea Parlamentului. Acordarea unui termen de 15 zile de către Președintele Senatului pentru încuviințarea urmăririi penale a doi senatori, sub pretextul studierii de către Comisia Juridica a Senatului a celor 13 volume ale dosarului, arată o poziţionare ostilă fată de Justiţie. Votul Senatului trebuie să fie simbolic şi automat în favoarea cererii procurorilor, ca un semn clar al voinţei politice de a se afla adevărul întreg cat mai repede. Dimpotrivă, pretenția Președintelui Senatului de a se analiza pe fond conținutul dosarului, reflectă o mentalitate de cenzură a demersurilor procurorilor.

DNA are un procent de condamnări de aproximativ 90% din totalul inculparilor din ultimii ani, ceea ce reprezintă o dovadă a justeţei şi impartialităţii anchetelor, deci un argument în plus foarte puternic pentru a transforma votul Senatului într-o formalitate simbolică de sprijin a eforturilor procurorilor de a se afla adevărul. De asemenea, Raportul Comisiei Europene asupra progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în Justiție arată că, după 2012 Parlamentul a revenit la o politică de obstaculare a anchetelor procurorilor în cazurile de mare corupție care vizează parlamentari. Din păcate, ceea ce se petrece în aceste zile în Senat este încă o dovadă în acest sens.

Cer Președintelui Senatului şi tuturor membrilor Senatului să încuviințeze deîndată cererile procurorilor de începere a urmăririi penale în orice dosar de mare corupție, indiferent de persoana senatorului cercetat. O astfel de politică nu ar fi doar una de sprijinire a Justiție, ci si de restabilire a credibilităţii Parlamentului în ochii cetățenilor români. Cetățenii români sunt dezgustaţi şi revoltaţi de corupția politică şi vor ca anchetele procurorilor să îşi urmeze cursul, cu atât mai mult cu cât este vorba de parlamentari.

Cer parlamentarilor cercetați în orice dosar de corupție, inclusiv in "Dosarul Microsoft", să demisioneze şi să se pună la dispoziția Justiției renunţând la orice formă de imunitate.

Dincolo de aceste aspecte procedurale, anticipez ca "Dosarul Microsoft" ar putea fi un act de "distrugere creatoare" în societatea românească. Noi nu am făcut un proces al comunismului, dar "Dosarul Microsoft" ar putea echivala cu un simbolic proces al postcomunismului românesc. Din această perspectivă, procurorii şi judecătorii nu vor face doar un act de justiție, ci un adevărat act istoric.

Justitia română va continua să dovedească şi celor care se mai îndoiau faptul că este o adevărată Putere in Stat. Trebuie făcute deconturile la final în cazurile de corupție şi banii recuperaţi de la infractori dați înapoi statului, adică românilor, de la care au fost furati cu cinism de câţiva oameni care s-au crezut deasupra tuturor lucrurilor, inclusiv a legii, şi au adus României prejudicii financiare şi de credibilitate.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/catalin-predoiu1/declara-ie-politica-catalin-predoiu