Ceainăria Infinitea la 4 ani de existență: “Lumea ceaiului e lumea noastră”

BUCURESTI - 25 iunie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, HoReCa

S-a spus despre Infinitea : “Lumea perfectă există, am băut eu o ceașcă întreagă.”
Aflată în al patrulea an de existență, Infinitea este o ceainărie conceptuală, situată în zona premium prin design, servicii și comunicare de brand.

Ceainăria Infinitea la 4 ani de existență: “Lumea ceaiului e lumea noastră”

Înființată în iunie 2011, Infinitea s-a diferențiat ca brand în domeniul ceainăriilor din București printr-o dimensiune unitară a conceptului. 2014 i-a adus recunoașterea publică prin două premii obținute la finalul anului: cel mai cool brand de cafenele/ceainării în Topul FORBES “100 Cool Brands ale noii generații” și locul 3 în secțiunea cafenele/ceainării la Gala Food&Bar Magazin, cel mai important eveniment al industriei horeca. În 2015, Infinitea a primit "Certificate of Excellence" acordat de tripadvisor.

Situată în selectul cartier Cotroceni , Infinitea este un nimb de liniște și magie în tumultul orașului. Cu trei saloane și o grădină de vară pe două niveluri, ceainăria primește zilnic oaspeți care doresc să se bucure de câteva momente de relaxare, de o discuție cu prietenii și, desigur, de o varietate impresionantă de ceaiuri și deserturi fine. Un concert live de jazz, organizat o dată pe săptămână, și un club de lectură lunar – Books, tea & more – fac parte din portofoliul propriu de evenimente.

Spațiul Infinitea este unul conceptual: un interior rafinat, cu un decor clasic cu accente baroce (mobilier stil pentru saloane, adus din Franța și Anglia, și recondiționat cu grijă și pricepere - Salon Rococo, Louis Philippe, Chesterfield - și accesorii deosebite - un ceas englezesc cu foiță din aur, lampadare nemțești, o pendulă olandeză, un set miniatural de ceainice de manufactură italiană). Piesa de rezistență a ceainăriei și locul cel mai apreciat pe parcursul verii este grădina pe două niveluri, care ne duce cu gândul la grădinile suspendate ale Semiramidei. Mobilierul pentru grădină este lucrat de designeri olandezi, iar ceainicele din porțelan sunt de proveniență engleză și olandeză.

Meniul Infinitea a fost atent realizat: ceaiuri calde, reci și cu înghețată; produse Gano (cu Ganoderma Lucidum - o plantă aflată pe locul întâi în cartea de bază a medicinei tradiționale chineze), ceaiuri bio; produse cu aloe vera și sucuri naturale, acompaniate de deserturi home made și o varietate de dulcețuri.

Spațiul de la Infinitea a fost și este în conutinuare gazdă pentru fotografii profesionale. Persoane publice și private aleg în mod constant să creeze momente vizuale unice, corelate întotdeauna cu starea pe care locul o transmite. Infinitea este gazdă și pentru filmarea unor emisiuni culturale și de lifestyle.

În concluzie, acestă casă a ceaiului a devenit refugiul preferat al multor grupuri de prieteni și cupluri, oameni care caută firescul și liniștea, frumusețea și echilibrul, armonia și zâmbetul pe care acest loc ți-l oferă ca stare atunci când pătrunzi într-un univers magic – lumea Infinitea.

∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞

Și pentru că oricărei aniversări îi stau bine și cu drag alături jurnaliști și prieteni mai noi sau mai vechi, Infinitea a marcat cei 4 ani de existență printr-un eveniment care a inclus o demonstrație de ceremonia ceaiului, susținută de Asociația Chado Urasenke Tankokai România "Luminiș", și momente de jazz cu Viorica Pintilie și Jimmy Cserkesz.

Partenerii evenimentului: Editura Litera, enRose, The Zen Project, Everest Premium Handmade Chocolate, Cristina Cernei și Jir Photography.

Despre Ceainaria Infinitea

Rezervări
Ceainăria Infinitea, str. Dr.Grigore Romniceanu, nr. 7, et. 1, sector 5 (Cotroceni)
Mobile: 0723 175 300 • Facebook: ceainaria.infinitea

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ceainaria-infinitea/ceainaria-infinitea-la-4-ani-de-existen-a-lumea-ceaiului-e-lumea-noastra