Cefin primeşte recunoaşterea pentru implicarea sa în programele CSR

BUCURESTI - 5 mai 2009

Comunicat tip General in Social

Cefin România, furnizor de servicii integrate pentru transportatori, cel mai mare dealer Iveco din Europa, a primit trofeul Silver Partner 2008 – 2009 din partea organizaţiei non-guvernamentale United Way Romania pentru contribuţia şi rezultatele obţinute la diferitele proiecte dezvoltate.

Trofeul i-a fost înmânat lui Stefano Albarosa, CEO Cefin, în cadrul unui eveniment organizat de United Way pe 29 aprilie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. În cadrul galei, oficialii organizaţiei au mulţumit persoanelor, companiilor şi organizatiilor care au obţinut rezultate deosebite în campaniile desfăşurate pe parcursul anului 2008. În acelasi timp a fost lansată şi campania pentru acest an.

Implicarea Cefin a constat atat în donaţii financiare din partea firmei, cât şi în donaţii personale din partea angajaţilor, precum şi prin voluntariat individual, cu participarea directă a angajaţilor la diferitele proiecte de întrajutorare gestionate de United Way.

Ca Silver Partner United Way, Cefin şi voluntarii săi se alătură altor 37 de companii de renume din România şi altor 2.200 de persoane care au contribuit ca donatori, voluntari sau sponsori pentru a ajuta peste 6.000 de oameni cu nevoi speciale din Bucuresti, Cluj şi Timişoara.

Beneficiarii acestor proiecte de întrajutorare sunt copii şi familii în situaţii dificile, persoane cu dizabilităţi, persoane fără adăpost, bolnavi în faza terminala, vîrstnici cu venituri foarte mici.

Despre Cefin Romania

Cefin România oferă servicii integrate în domeniul transporturilor - pe lângă distribuţia vehiculelor comerciale Iveco, punând la dispoziţia transportatorilor o serie de servicii after-market, respectiv service, piese de schimb, consumabile şi anvelope de camion, având la dispoziţie o reţea naţională extinsă de centre. În plus, prin compania Eurobody, membră a Grupului, Cefin oferă servicii de carosare standard şi specializată, iar prin Cefin Systems – sisteme avansate de management al flotelor.

Leonard Ancuta
PR Editor Cefin

0755 037 501
leonard.ancuta@cefin.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cefin-romania/cefin-primeste-recunoasterea-pentru-implicarea-sa-in-programele-csr