Campanie de informare a funcţionarilor publici privind acquis-ul comunitar

BUCURESTI - 23 septembrie 2004

Comunicat tip General in ONG

Centrul de Resurse Juridice a lansat astăzi, într-o conferinţă de presă, setul de broşuri cuprinzând sinteze ale ultimelor 15 capitole de negociere ale acquis-ului comunitar realizate în cadrul „Campaniei de informare a funcţionarilor publici privind conţinutul acquis-ului comunitar” – proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Micro-Proiecte, Fondul Europa 2002.

Campanie de informare a funcţionarilor publici privind acquis-ul comunitar

Iniţiativa reprezintă continuarea unui proiect desfăşurat de CRJ în 2002 când s-au realizat broşuri pentru primele 15 capitole din acquis, cu această ocazie retipărindu-se într-un tiraj de 500 exemplare şi setul elaborat în 2002. Fiecare broşură cuprinde, pe lângă secţiunea care listează actele legislative comunitare care reglementează fiecare capitol de negociere, şi o parte narativă cuprinzând condiţiile concrete de adaptare instituţională şi socială necesare pentru transpunerea legislaţiei comunitare în România.
„Armonizarea legislaţiei româneşti cu reglementările comunitare reprezintă o condiţie esenţială a aderării României la Uniunea Europeană. România înregistrează progrese în acest sens iar obligaţiile sale se referă nu doar la adoptarea actelor normative necesare, ci şi la asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea lor în practică. Campania noastră a vizat un prim aspect, şi anume informarea persoanelor responsabile cu aplicarea şi elaborarea acestor reglementări” a declarat Valentina Nicolae, coordonatoarea programului la Centrul de Resurse Juridice.
Broşurile se adresează în principal funcţionarilor publici, ca persoane direct implicate în aplicarea normelor comunitare, proiectul propunându-şi, în acelaşi timp, să contribuie la creşterea capacităţii funcţionarilor publici care lucrează în administraţia publică centrală de a participa activ la procedurile de elaborare a actelor normative şi de a administra acquis-ul comunitar.
Grupul de specialişti al Centrului de Resurse Juridice care a elaborat aceste broşuri a fost format din: Ileana Pascal, Monica Vlad, Ştefan Deaconu şi Codru Vrabie.
Experţii care au supervizat aceste lucrări şi care, practic, au dat un gir în plus de calitate acestor documente sunt: Elena - Simina Tănăsescu şi Aurel Ciobanu - Dordea.
Seturile vor fi distribuite gratuit către instituţii guvernamentale - ministere, Parlament, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, instanţe judecătoreşti, primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene, dar şi către alte instituţii şi asociaţii profesionale, medii academice şi universitare, biblioteci, organizaţii neguvernamentale, etc.
Broşurile pot fi descărcate în format electronic de pe paginile web www.infoeuropa.ro şi www.crj.ro.

Despre Centrul de Resurse Juridice

PHARE a fost primul program de cooperare tehnica si financiara al Uniunii Europene cu tarile Europei Centrale si de Est, lansat in 1989. Programul este un instrument de pre-aderare, avand ca scop sprijinirea tarilor candidate in vederea aderarii la Uniunea Europeana. Romania primeste anual circa 250 M Euro prin programul Phare.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm luaţi legătura cu: Valentina Nicolae, coordonator proiect, tel. 212.06.91/2/3;
valentina.nicolae@crj.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/centrul-de-resurse-juridice/campanie-de-informare-a-functionarilor-publici-privind-acquis-ul-comunitar