Euro-GSM îşi extinde reţeaua proprie de magazine

BUCURESTI - 25 mai 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Euro-GSM îşi extinde reţeaua proprie de magazine prin deschiderea unui nou magazin în Tîrgu-Mureş. Noul magazin al dealerului Orange, deschis în data de 16 mai 2008, este situat în cartierul Dâmbul Pietros, B-dul 1848, nr. 63.

Până la această dată Euro-GSM deţine 5 magazine în judeţul Mureş, două magazine în Tîrgu-Mureş, respectiv in Sighişoara şi un magazin în Reghin. Deschiderea noului magazin vine în sprijinul atingerii unuia din obiectivele Euro-GSM, acela de a oferi clienţilor săi, persoane fizice şi juridice, o gamă variată de produse şi servicii din domeniul comunicaţiilor mobile.

Deschiderea celui de-al doilea magazin în Tîrgu-Mureş susţine strategia retailerului Euro-GSM de extindere şi creştere a numărului de magazine deţinute, respectiv de prezenţă în oraşele cu o populaţie mai mare de 150.000 de locuitori. Magazinul din cartierul Dâmbul Pietros - singurul care oferă produse şi servicii telecom în acest cartier - prezintă un potenţial aparte, în primul rând prin achiziţionarea sa de la un subdealer local, cu o clientelă deja formată, prin poziţionarea într-o zonă comercială cu un număr semnificativ de magazine, un vad comercial intens şi multiple posibilităţi de parcare.

Despre Cogep

Euro-GSM - dealer Orange - a fost înfiinţată în 1997 la Cluj-Napoca. În prezent Euro-GSM deţine peste 120 de magazine la nivel naţional şi numără mai mult de 450 de angajaţi. Strategiile de a oferi şi promova o gamă variată de produse şi servicii la înalte standarde de calitate şi profesionalism au determinat dublarea anuală a numărului de clienţi, iar Euro-GSM a devenit, la nivel naţional, una dintre cele mai puternice reţele de magazine din domeniul telecom.
Euro-GSM 2000 SRL
Calea Turzii nr. 110 Cluj-Napoca
persoană contact: Cristina Szabo – Director Marketing
Telefon: 0264-450 450, int. 190
Fax: 0264-595 651
www.eurogsm.ro

office@cogep.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cogep/euro-gsm-isi-extinde-reteaua-proprie-de-magazine