Doar 3 zile în care mai poti obtine excelenta in management prin Business NLP

BUCURESTI - 8 decembrie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Este deja tradiţie: în luna cadourilor începe cursul de formare ca Business NLP Practitioner - cel mai eficient mijloc de dezvoltare a abilităţilor manageriale. Competent Consulting oferă celor cu adevărat conştienţi de dificultăţile economice ale următorilor ani, şansa de a descoperi modul în care criza mondială poate fi transformată într-o oportunitate de dezvoltare personală şi organizaţională. Participanţii vor putea astfel să-şi transpună în realitate viziunea despre afaceri, să-şi motiveze colaboratorii şi să-i determine să acţioneze coordonat şi eficient. În cadrul a 9 seminarii de weekend, delegaţii vor folosi tehnici experienţiale şi studii de caz pentru a se dezvolta ca lideri în conformitate cu nevoile proprii şi cele ale organizaţiei lor. Vor explora concepte, puncte de vedere, viziuni, valori, cadre de referinţă, tehnici de intervenţie şi scenarii, pentru a genera soluţii practice în mediul de afaceri extrem de volatil şi greu predictibil al anilor următori.

Liderii actuali au tot mai mult nevoie de atitudini şi aptitudini care să le permită menţinerea afacerii sub control. Este esenţial să-şi poată controla stările interioare, să gestioneze corect relaţia cu colaboratorii, clienţii şi acţionarii, iar în momente de criză să aibă capacitatea de a controla mediul de afaceri. Criza mondială aduce cu ea provocări şi oportunităţi încă mai mari decât cele de până acum. Multe dintre ideile şi soluţiile încă valabile în 2008 se vor dovedi total ineficiente începând cu anul viitor. Menţinerea poziţiei de lider poate depinde în mod crucial de dezvoltarea de noi abilităţi, asimilarea de noi puncte de vedere, utilizarea de noi abordări.
NLP are în comun cu programele MBA studiul excelenţei, pentru a se decela strategiile şi abordările care fac diferenţa dintre performeri şi restul lumii. În cursul organizat de Competent Consulting se pune accentul pe „veriga lipsă” a unui MBA - mijloacele prin care strategiile identificate sunt cu adevărat puse în aplicare. Delegaţii vor învăţa tehnicile de armonizare a viziunii liderului cu comportamentul subalternilor, de ajustare a atitudinilor, de optimizare a comunicării. Vor afla cum să-şi creeze şi susţină cea mai potrivită atitudine pentru a se putea confrunta cu succes cu provocările şi a profita la maxim de oportunităţi. Toate aceste elemente sunt extem de utile în cadrul organizaţiilor care sunt sau urmează să fie într-un proces de transformare, ori al celor care se confruntă cu dificultăţi majore: concurenţă excesivă sau neloială, instabilitate a forţei de muncă ori a mediului de afaceri, modificări bruşte ale interesului consumatorilor etc.
Unic în România prin structură, prin modul de desfăşurare, precum şi prin certificările internaţionale oferite, cursul de formare ca Business NLP Practitioner va începe pentru a patra oară pe 12 decembrie 2009, la U Business Center Bucureşti. Absolvenţii promoţiilor anterioare au apreciat în mod deosebit:
• echilibrul dintre transferul de cunoştinţe şi dezvoltarea de abilităţi,
• simultaneitatea proceselor de dezvoltare personală şi profesională,
• calitatea deosebită şi cantitatea impresionantă a materialelor puse la dispoziţia cursanţilor,
• nivelul extrem de ridicat de pregătire şi atenţia specială acordată fiecărui participant de către traineri,
• faptul că obiectivele cu care au început cursul au fost nu doar realizate, ci şi mult depăşite, cel mai adesea încă înainte de terminarea ciclului de formare.
Concepute ca un complement al unui MBA - sau mini-Executive MBA pentru managerii din IMM-uri, ce nu sunt interesaţi de o carieră corporatistă, ci de optimizarea rapidă a funcţionării companiei lor -, cele 9 module ale cursului permit obţinerea diplomelor de absolvire emise de Society of NLP (SUA), semnate de Richard Bandler, co-creatorul NLP, şi de IANLP - Elveţia, forul care asigură calitatea optimă a formărilor NLP.
Obiectivele principale ale cursului sunt:
• creşterea nivelului de autocunoaştere şi autocontrol al modului în care se evaluează situaţiile şi se iau decizii,
• sporirea capacităţii de rezolvare inovatoare a problemelor şi de implementare a soluţiilor găsite,
• îmbunătăţirea semnificativă a comunicării şi a capacităţii de influenţare a gândiri şi acţiunilor altora,
• eliminarea barierelor din calea exprimării potenţialului propriu şi al echipei conduse,
• utilizarea eficientă a fiecărei ocazii în vederea obţinerii de rezultate optime, în plan personal şi profesional.
Cursul este susţinut de Daniel Bichiş, trainerul NLP român cu cele mai vechi state de serviciu (fiind certificat de către Society of NLP în 2000), cele mai multe recunoaşteri internaţionale (IANLP, IN, ICI, IAC) şi singurul care s-a dedicat domeniului aplicaţiilor business ale NLP. Este singurul trainer român ce activează ca asistent al lui Richard Bandler, co-creatorul NLP. Recent, a devenit membru al NeuroLeadership Institute, asociaţia internaţională ce promovează aplicarea noilor descoperiri din domeniul funcţionării creierului uman în vederea optimizării performanţelor organizaţionale. El utilizează metoda Dynamic Learning, pentru a asigura maximizarea transferului de cunoştinţe, precum şi accelerarea instalării şi dezvoltării de abilităţi, printr-o combinaţie de:
• mini-prezentări de modele şi concepte teoretice,
• studii de caz discutate de întregul grup,
• jocuri de rol şi exerciţii de grup, parţial filmate pe video şi apoi comentate,
• exerciţii experienţiale vizând conştientizarea unor elemente profunde,
• aplicaţii practice la locul de muncă, în intervalul dintre două module.
Întrebat cum poate şti cineva dacă acest curs i se adresează, Daniel propune: „Puneţi-vă mai întâi întrebarea dacă vă aflaţi într-o poziţie care vă cere să îi influenţaţi şi dirijaţi pe ceilalţi. Vreţi să facilitaţi adaptarea rapidă a organizaţiei la condiţiile de criză şi să-i asiguraţi dezvoltarea durabilă? Sunteţi un facilitator al schimbării, ori doar o impuneţi? Doriţi ca cei din jur să vă urmeze, sau preferaţi să-i reţineţi cu forţa? Sunteţi dispus/ă să vă exploraţi propriile valori şi convingeri, pentru a descoperi cum vă influenţează performanţa? Dacă aţi ales mereu prima variantă, atunci cursul pe care îl oferim poate avea un impact puternic asupra poziţiei actuale şi carierei viitoare, fiind o excelentă investiţie a timpului şi banilor dvs.”
În vremuri de criză, oamenii se raportează la lideri. Pentru aceştia, criza este oportunitatea pentru a-şi manifesta capacităţile şi valorifica potenţialul. Cursul de Business NLP Practitioner este oferit de liderul formărilor NLP de clasă business celor care vor cu adevărat să fie lideri. Celor care sunt pregătiţi să se confrunte cu provocările, să le transforme în oportunităţi şi resurse de creştere, atât la nivel personal, cât şi organizaţional. Celor interesaţi de maximizarea şanselor de reuşită, pentru care angajamentul „succesul dumneavoastră este profesia noastră” reprezintă o garanţie a calităţii şi performanţei excepţionale.

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.
Mariana Bichiş
manager
tel. 0788294801, 0726801881
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/doar-3-zile-in-care-mai-poti-obtine-excelenta-in-management-prin-business-nlp