Elibereaza-te de bagajul emotional cu SmartEmotions®

BUCURESTI - 7 octombrie 2010

Comunicat tip General in Afaceri

Nu ştiu alţii cum sunt, dar nereu m-am simţit limitat şi încurcat de bagaje. Fie că era ghiozdanul din clasa întâi, ori rucsacul de pe munte, ori trollerul ce nu-şi găseşte loc în avion, m-aş lipsi oricând de ele pentru a-mi asigura libertatea de mişcare. Dar niciunul dintre ele nu se compară cu bagajul emoţional. Eram adolescent când l-am descoperit- şi deja târam după mine un sac ticsit de experienţe neprelucrate, limitări asumate din dorinţa de a fi pe placul celor din jur, dorinţe şi aspiraţii nicicând exprimate. De atunci, de fiecare dată când îmi iau timp să-l golesc, în viaţa mea se produce un salt cuantic şi lucruri până atunci dificile devin extrem de accesibile. De aceea, te întreb: cât de greu este bagajul tău emoţional şi, mai ales, ce faci cu el?
Iar dacă nu ai timp să citeşti articolul, află că subiectul va fi dezvoltat de Daniel Bichiş în cadrul seminarului cu acelaşi titlu din seria Smart Emotions® organizat de Competent Consulting în perioada 16-17 octombrie 2010.

Elibereaza-te de bagajul emotional cu SmartEmotions®

De-a lungul copilăriei şi adolescenţei fiecare dintre noi s-a confruntat cu o mulţime de situaţii care ne-au afectat emoţional, fără să putem să înţelegem exact de ce se întâmplau şi ce anume avem de învăţat din ele. Mai mult, am preluat de la părinţi şi educatori reguli de comportament şi reacţii pe care niciodată nu le-am pus sub semnul întrebării, considerând că aşa este „normal” să procedăm. Iar apoi fiecare relaţie intimă a pornit de la o serie de aşteptări şi speranţe şi s-a terminat (mai bine sau mai rău) într-o realitate mult diferită.
Rezultatul este că fiecare dintre noi avem o valiză plină de „sensibilităţi”, „răni vechi”, „pitici pe creier”, „lucruri nenegociabile”, „subiecte tabu” adunate de-a lungul timpului, care ne limitează opţiunile şi aspiraţiile, ne predetermină reacţiile şi cel mai adesea nu fac decât să întărească comportamente neadecvate. Insatisfacţia cronică, tristeţea, furia mocnită, fricile fără motiv, neîncrederea în noi, timiditatea, senzaţia că mereu greşim ceva sau că nu reuşim să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor celorlalţi tind astfel să lase din ce în ce mai puţin loc pentru plăcere, bucurie, fericire, satisfacţie, împlinire.
Atâta timp cât ignorăm acest bagaj emoţional şi îl lăsăm să se acumuleze în continuare, rezultatul este că ajungem să ne mulţumim cu foarte puţin şi nu ne trăim pe deplin viaţa. În loc ca fiecare zi să ne dea mai multă încredere în noi, să fie baza pentru aspiraţii încă mai largi pentru zilele următoare, ea pare să nu facă decât să adauge noi situaţii nerezolvate, noi tensiuni şi nemulţumiri pe care încercăm să le înghesuim în deja prea-plinul bagaj emoţional.
În acest nou workshop din seria SmartEmotions® sunt folosite tehnici NLP şi de inteligenţă emoţională care permit:
• conştientizarea emoţiilor neconstructive şi efectelor lor asupra propriei vieţi,
• extragerea informaţiei pe care o conţin şi integrarea ei în noi puncte de vedere despre propria persoană şi relaţia cu ceilalţi,
• deblocarea la nivel corporal a emoţiilor neconstructive şi transformarea lor în unele motivatoare şi constructive,
• formularea de noi obiective şi aspiraţii bazate pe încredere în sine şi deschidere spre cei din jur.

Cui se adresează?
De seminar pot beneficia toate persoanele care:
• se simt limitate în opţiunile şi acţiunile lor de emoţii neconstructive,
• au senzaţia că depind excesiv de alţii pentru a reuşi,
• percep viaţa ca o luptă nesfârşită, plină de capcane şi pericole,
• amână excesiv de mult trecerea la acţiune din dorinţa de a face totul perfect,
• au dificultăţi să stabilească relaţii cu alţii şi să obţină recunoaşterea şiu aprecierea contribuţiilor lor.
Există o singură condiţie: să îşi dorească cu adevărat să-şi schimbe viaţa, printr-o auto-analiză profundă şi experimentarea de trăiri şi acţiuni complet diferite decât până în prezent.

Cum se desfăşoară?
Este vorba despre un workshop experienţial, care combină:
• chestionare de autoevaluare,
• exerciţii corporale,
• tehnici de imaginaţie dirijată,
• jocuri de rol,
• exerciţii de dezvoltare rapidă de noi abilităţi.
Tehnicile abordate nu implică dezvăluirea de detalii intime despre propria viaţă, dar pot conduce la trăiri emoţionale intense. Trainerul şi asistenţii oferă permanent sprijin şi îndrumare, pentru a asigura gestionarea optimă a tuturor participanţilor.

Ce beneficii pot obţine?
Datorită eficienţei tehnicilor şi vastei experienţe a trainerului, workshopul poate produce schimbări radicale în viaţa participanţilor:
• eliberarea de povara unor emoţii persistente şi transformarea lor în unele constructive,
• creşterea majoră a controlului asupra propriei vieţi,
• extinderea semnificativă a gamei de opţiuni şi aspiraţii, lucruri care păreau anterior interzise sau de neatins devenind acum accesibile,
• creşterea vitalităţii, automotivării şi încrederii în sine,
• îmbunătăţirea calităţii relaţiilor de cuplu, familie sau profesionale,
• creşterea satisfacţiei faţă de propria viaţă şi a bucuriei de a trăi.
Puteţi să evaluaţi cât de adecvat este acest workshop pentru dvs. realizând auto-analiza propusă în articolul „Ce faceţi cu bagajul emoţional?”, care vă dă şi o idee despre modul concret în care se lucrează.

Cine îl susţine?
Daniel Bichiş este singurul român certificat internaţional în privinţa măsurării şi dezvoltării inteligenţei emoţionale. Este psiholog, certificat ca EQ Coach şi Master-Trainer NLP, cu formări în psihoterapia experienţială, Gestalt, sistemică şi hipnoterapie. Are peste 15 ani de experienţă de lucru cu persoane, cupluri şi organizaţii din ţară şi din străinătate, atât în cabinetul de Coaching NLP, cât şi în cadrul cursurilor de NLP şi inteligenţă emoţională. Încrederea fermă în potenţialul nelimitat existent în fiecare client, precum şi abilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi să treacă dincolo de barierele de gândire sau emoţionale ce îi împiedică să-şi atingă obiectivele, sunt secretele succesului său. Este membru al SNLP, IANLP, IN, ICI, IAC, Romanian Coaching Guild-ARC.
Competent Consulting şi-a asumat misiunea de a pune la dispoziţia publicului românesc cele mai avansate tehnici şi strategii de dezvoltare personală şi profesională, bazate pe inteligenţa emoţională şi NLP. În acest fel susţinem evoluţiile pozitive şi durabile, ce îmbogăţesc viaţa persoanelor care beneficiază de serviciile noastre, în conformitate cu deviza: „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.

Când şi unde se desfăşoară?
Workshopul are loc în perioada 16-17 octombrie 2010, între orele 9:30 şi 18:30, în Sala Jad de la U Business Center, B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8, Bucureşti (fosta clădire CitiBank de lângă Piaţa Victoriei). Preţul este de 650 RON (TVA inclus). Participanţilor li se asigură:
• suport de curs complet şi toate materialele necesare realizării exerciţiilor,
• ceai, cafea, sucuri, apă plată şi produse de patiserie de-a lungul întregului workshop,
• catering pentru masa de prânz.

Cum mă înscriu?
Prin completarea formularului de înscriere accesibil pe www.competent.ro, vă puteţi rezerva unul dintre puţinele locuri la acest workshop. Datorită numărului mare de solicitări, locurile sunt atribuite în ordinea primirii formularelor, foarte adesea ele ocupându-se cu 3-4 zile înainte de eveniment. De aceea, dacă vă doriţi să vă eliberaţi de excesul de bagaje emoţionale şi să descoperiţi cum puteţi atrage mai multe bucurii şi împliniri în propria viaţă, completaţi şi trimiteţi imediat formularul de înscriere.

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Competent Consulting oferă consultanţă, coaching şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.
Competent Consulting
Mariana Bichiş – General Manager,
tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/elibereaza-te-de-bagajul-emotional-cu-smartemotionsr