Invata NLP cu Richard Bandler si Daniel Bichis!

BUCURESTI - 9 noiembrie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

Competent Consulting lansează o nouă provocare celor care işi doresc doar ce-i mai bun: din 20 noiembrie 2009 pot beneficia de primul curs de Practitioner NLP susţinut de Richard Bandler, co-creatorul NLP, alături de Daniel Bichiş, trainerul cel mai apreciat din România. A şasea ediţie a cursului de Practitioner NLP oferă în exclusivitate pentru România accesul direct la cele mai recente tehnici şi metode create de Richard Bandler, geniul care a revoluţionat modul în care ne folosim creierul pentru a genera viaţa pe care ne-o dorim.

„Când v-aţi trezit dimineaţă v-au încântat obiectele din jur, persoanele de alături şi provocările pe care urma să vi le aducă ziua de astăzi? Dacă nu, înseamnă că încă nu vă trăiţi viaţa la adevăratul potenţial şi puteţi profita din plin de instrumentele de dezvoltare personală pe care le-am conceput în ultimii ani”, afirmă Richard Bandler, părintele NLP. El va susţine modulul din luna mai 2010 al cursului de formare ca Practitioner NLP organizat de Competent Consulting, oferind în premieră pentru România accesul la tehnicile avansate de Design Human Engineering (DHE) şi Neuro-Hypnotic Repatterning (NHR). „Acest lucru înseamnă că puteţi prelua controlul deplin asupra propriei vieţi şi vă puteţi defini evenimentele viitoare” precizează Richard. „Şi o faceţi alături de mine şi Daniel, trainerul român pe care îl recomand în mod deosebit, deoarece este format direct de mine şi manifestă un interes constant pentru a-şi actualiza cunoştinţele şi aptitudinile, precum şi pentru a contribui la dezvoltarea NLP”.
NLP este arta, ştiinţa şi tehnologia eficienţei, influenţei şi succesului. NLP ne permite să învăţăm rapid şi să creem excelenţa oriunde şi oricând avem nevoie, în toate domeniile vieţii. Dar pentru a beneficia de toate efectele sale, este esenţial să fie învăţat şi aplicat nu doar în litera, ci mai ales în spiritul său. Fiind vorba despre un set de atitudini şi aptitudini, practicarea cu succes a NLP este rezultatul tehnicilor de predare şi exersare speciale, cunoscute doar de trainerii formaţi direct de creatorii săi. Iar prezenţa lui Richard Bandler s-a dovedit a fi un catalizator al transfomărilor profunde şi durabile, un facilitator al exprimării depline a potenţialului personal pentru zecile de mii de participanţi din întreaga lume.
De mai bine de 5 ani, Competent Consulting s-a afirmat drept furnizorul de formări NLP preferat de cei care nu se mulţumesc cu puţin, ci îşi optimizează investiţia de timp şi bani. Actualizare continuă, varietate fascinantă de experienţe şi metode, adaptare la realitatea românească, interactivitate continuă, atenţie şi respect deosebit pentru nevoile şi progresul fiecărui participant, sunt câţiva dintre atractorii săi principali. De aceea, fiecare nou curs organizat de Competent Consulting şi susţinut de Daniel suscită un interes deosebit şi are disponibile doar câteva locuri, majoritatea fiind ocupate de cei care vin pe baza recomandărilor făcute de absolvenţii seriilor anterioare.
Dacă consideraţi că este momentul să beneficiaţi de:
• capacitatea de a vă organiza gândirea în mod eficient, de a formula obiective atrăgătoare şi a obţine ceea ce vă doriţi mai rapid decât aţi crezut vreodată că este posibil,
• aptitudinea de a transforma emoţiile negative, aparent de necontrolat, în surse de energie şi motivare, ce vă asigură calmul interior,
• metode verificate de identificare a blocajelor interne şi de activare a resurselor care vă susţin atingerea obiectivelor formulate,
• cunoştinţe revoluţionare despre modul în care percepeţi lumea, acumulaţi şi interpretaţi informaţiile, care vă cresc semnificativ capacitatea de învăţare şi a memorare,
• îmbunătăţirea sensibilă a comunicării verbale şi non-verbale, ce vă permite să deveniţi atât un foarte bun ascultător, cât şi o persoană ascultată şi influentă,
vizitaţi situl www.competent.ro, pentru a vă rezerva unul dintre ultimele locuri la cursul de formare ca Practitioner NLP cu triplă certificare internaţională, ce debutează pe 20 noiembrie 2009 la U Business Center Bucureşti.
Aceasta este calea prin care vă puteţi împlini mai rapid visele, aşa că este firesc să vă doriţi să o începeţi imediat!

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Competent Consulting oferă consultanţă, coaching şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.
Competent Consulting
Mariana Bichiş – managing partener,
tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro