Puterea persuasiunii este pofta ce-am poftit!

BUCURESTI - 6 decembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Deja vuieşte târgul despre ceea ce se va întâmpla între 15 şi 18 decembrie 2005 la U Business Center Bucureşti. Deja cameramanii îşi lustruiesc obiectivele şi reporterii îşi verifică reportofoanele. Căci venirea lui Ronald Amsler, directorul NLP Institut Zürich, va fi focul de artificii al unui an în care Bucureştiul a fost răsfăţat de vizitele unor personalităţi ca Tom Peters, Jonathan Altfeld, Jack Trout, Julie Hay şi atâţia alţii.
Dar despre ce este vorba? De aplicarea faptului că deciziile sunt luate şi schimbările sunt făcute la nivel inconştient. Şi doar apoi sunt justificate logic de către conştient. Întâi salivăm şi doar apoi întindem mâna spre ceea ce ne-a stârnit pofta. Tot aşa funcţionează şi persuasiunea: mesajele verbale sunt dublate de cele non-verbale, ce declanşează stări emoţionale şi determină un anumit curs al acţiunilor persoanei. Ne ferim de ceea ce este nesigur, excesiv de straniu şi neconvingător şi suntem atraşi de ceea ce este familiar, sigur, promiţător.

Şi dacă la ceilalţi era important să ai un loc care să-ţi permită să vezi cât mai bine ecranul pe care se derulau imaginile PowerPoint, în cazul workshopului interactiv „Persuasive Advertising, Negotiating & Seling” lucrurile vor sta cu totul altfel. Ce vă imaginaţi că se întâmplă atunci când ecranul de proiecţie dispare şi prea des auzitul bâzâit al proiectorului video lipseşte din ambianţa sonoră a unui training? Ce credeţi că se petrece când obişnuitul aranjament teatru al fotoliilor este înlocuit de unul în formă de cerc? Cum v-aţi simţi dacă aţi fi în contact direct, continuu şi real cu trainerul şi chiar aţi primi feedbackul la fiecare dintre exerciţiile efectuate? Cât v-ar folosi ca în loc să ascultaţi tot soiul de povestiri despre succesele altora să lucraţi direct la propriul dvs. succes? Care credeţi că ar fi efectul asupra dvs., în plan personal şi profesional, al unui training în care în loc de informaţii aţi primi abilităţi, competenţe, capacităţi reale?
Multe persoane din top şi middle-managementul firmelor din Top 200 au găsit deja un răspuns la aceste întrebări şi au întins mâna spre telefon sau claviatură, pentru a-şi asigura participarea la acest festin de sfârşit de an. Cei care poate mai ezită încă trebuie să ştie că vineri, 9 decembrie, este ultima zi în care se mai primesc înscrieri.
Echipa de organizatori de la Competent Consulting acordă, ca de fiecare dată, maximă atenţie fiecărei solicitări, pentru a se asigura că cele cinci stele conferite acestui eveniment vor străluci impecabil. Căci dincolo de promisiuni trebuie să existe siguranţa că se vor împlini aşteptările tuturor participanţior, că se asigură mediul propice învăţării şi cel care să transforme trainingul într-o plăcere extrem de utilă.
Iar Ronald Amsler promite că această primă venire a sa la Bucureşti va fi memorabilă - atât pe pentru el, cât şi pentru toţi cei care vor intra în contact cu el. Nu are barbă şi nici manta roşie, în schimb are un sac plin-ochi cu soluţii, tehnici şi abordări care pot asigura mersul favorabil al negocierilor şi sporirea semnificativă a vânzărilor.
Aşa că ne întâlnim la împărţirea cadourilor de sfârşit de an cu toţi cei care ştiu că pot şi merită mai mult!

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Portretul trainerului
Ronald Amsler este Master-Trainer NLP, life coach şi specialist în persuasiune. Conduce seminarii publice şi de firmă în domeniul comunicării, coaching-ului, modelării, dezvoltării personale, aplicării NLP în vânzări, negocieri şi publicitate, ca şi formări în NLP de la nivelul de practitioner la cel de trainer. Este directorul NLP-Institut Zürich, unul dintre cele mai importante centre de formare în NLP din spaţiul german.
Va fi prezent la Bucureşti în perioada 15-18 decembriue 2005, la Sala Agat a U Business Center, pentru a susţine workshopul interactiv „Persuasive Advertising, Negotiating & Selling”.
Profilul organizatorilor
Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din psihologia socială şi neuroştiinţe pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime.
Competent Consulting
Mariana Bichiş – Event Manager,
tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/puterea-persuasiunii-este-pofta-ce-am-poftit