VALEA HÂRTIBACIULUI ÎN ATENŢIA SPECIALIŞTILOR SIBIENI

În anul 1989, populaţia germană din Transilvania, în mare măsură îmbătrânită, număra aproximativ 250.000 de persoane. Conform Recensământului din anul 2002, în România mai trăiesc doar 60.088 de persoane de etnie germană, reprezentând 0,28% din întreaga populaţie a ţării.
În numai câţiva ani, casele au fost vândute, lăsate în grija vecinilor români sau, pur şi simplu, părăsite. Din păcate au rămas doar câţiva bătrâni, care nu au dorit să-şi părăsească ţara, preferând să rămână, cu preţul singurătăţii, pentru a salva de la distrugere biserica şi cimitirul.
În acest context, Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” iniţiază, anual, cercetări etnografice în zonele locuite, odinioară, de comunitatea săsească, cu scopul completării datelor existente în arhiva muzeului şi al salvării de la distrugere a bunurilor culturale, prin procurarea de obiecte necesare completării colecţiei muzeului.
În anul 2008, colectivul Muzeului şi-a propus continuarea cercetării în satele locuite de populaţia de etnie germană de pe Valea Hârtibaciului: Hosman, Daia, Roşia, Nou, Vurpăr, Marpod, Alţâna, Nocrich, Chirpăr şi Merghindeal, în vederea prezervării şi a promovării culturii şi civilizaţiei saşilor transilvăneni. Localităţile alese pentru cercetare reprezintă o zonă de o remarcabilă diversitate culturală, etnică şi confesională, acesta fiind un lucru benefic în cadrul cercetării multiculturale a patrimoniului naţional. Zona este mai puţin studiată, din punct de vedere etnografic, patrimoniul cultural al localităţilor respective fiind puţin cunoscut şi valorificat. Se impune, aşadar, studierea modului de viaţă tradiţional şi al patrimoniului rural care se mai găseşte în prezent acolo. Acest proiect este pus sub semnul etnologiei de urgenţă, întrucât vizează realitatea rurală contemporană şi implicarea efectivă în demersurile de conservare şi promovare onorabilă a patrimoniului imaterial.
Obiectivele strategice ale cercetării sunt: identificarea şi promovarea păstrătorilor autentici de tradiţie, poate ultimii din satele locuite de saşi, precum şi a fenomenelor de cultură populară (obiceiuri, tradiţii) pe cale de dispariţie, repertorierea vieţii rurale din comunitatea săsească actuală – din punct de vedere istoric, social, psihologic şi a manifestărilor lor specifice: spirituale, economice, juridice, politice -, în vederea actualizării informaţiilor pe care le deţine cultura orală - memoria comunitară -, introducându-le în circuitul ştiinţific de specialitate, pentru a tezauriza materiale etnografice culese pe teren; identificarea şi procurarea de piese importante pentru colecţiile muzeului, organizarea unui focus-grup într-una dintre localităţi, în vederea conştientizării forurilor locale asupra valorilor culturale inestimabile de care zona propusă spre cercetare dispune, cercetarea fenomenelor de modernizare infrastructurală, economică, socială şi culturală, descrierea procesului de urbanizare, a schimbării structurii ocupaţionale în ultimii 60 de ani, înainte şi după 1989, a schimbării relaţiilor comunitare, a schimbării comunicării sociale în spaţiul rural şi realizarea unei broşuri ce va fi distribuită în instituţiile de cultură şi învăţământ din judeţul Sibiu.
Proiectul devine relevant în special pentru tinerii din localităţile integrate cercetărilor, prin cel puţin două dimensiuni: prima rezidă în aceea că tinerii vor conştientiza necesitatea prezervării şi perpetuării patrimoniului; a doua dimensiune presupune că, asistându-i pe meşterii locali, aceştia vor transmite pe termen mediu şi lung tehnicile tradiţionale.
În fiecare an, Muzeul de Etnografie Săsească iniţiază campanii de cercetare în satele locuite de saşi şi maghiari, stabilindu-se noi zone de studiu care ajută specialiştii muzeului şi nu numai, în abordarea dintr-o altă perspectivă a culturii şi civilizaţiei transilvane, a relaţiilor interetnice între români şi saşi.