-
Baia Mare - 31 mai 2018
Ieri, 30 mai 2018 a avut loc Conferința despre GDPR , la Eurohotel Baia Mare în sala de conferințe. Evenimentul a fost organizat de către compania One-IT , specializată în furnizarea de echipamente, servicii și tehnologie IT. La acest eveniment au fost prezenți clienți B2B ai One-IT din România.
Scopul conferinței a fost informarea cu privire la noile reglementări ale Directivei Europene (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal, conștientizarea GDPR și implementarea reglementărilor în cadrul companiilor. Invitatul special, Paul Belcin, Business Development Manager Microsoft Azure, a supus atenției detalii despre GDPR și a vorbit despre implementarea reglementărilor prin exemple clare cu privire la procedurile de implementare și soluțiile de securitate necesare pentru a fi în conformitate cu legea.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
eveniment, Business, solutii it, cloud, securitate IT, one-it, proiecte it, solutii it b2b, innovation it, ontiu nicolae, one-it srl, gdpr
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
Daca te afli in situatia in care se intampla un incident nedorit sau chiar din bun senin, cutia automata nu mai functioneaza normal, nu trebuie sa te ingijorezi. Fiecare lucru are o rezolvare, depinde doar de cauza careia se datoreaza defectiunea si natura acestea.
comunicatul de presa
-
Timisoara - 31 mai 2018
Brandul italian de lenjerie intima YAMAMAY, deschide un nou magazin in Romania, aducand suflul modei din Milano in orasul Timisoara
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
Romania, italia, lenjerie intima, Milano, yamamay, costume de baie timisoara
-
Cluj-Napoca - 31 mai 2018
Indiferent dacă ești pasionat de ciclism sau nu, ține mai mult de cultura generală să cunoști principalele părți componente ale unei biciclete . Află din articolul de mai jos care sunt acestea, căci la un moment dat îți va fi de ajutor să le cunoști.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
biciclete, componenete
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
In ultimii ani inchirierea masinilor a devenit o activitate destul de uzuala in randul turistilor straini si a romanilor plecati la munca in afara tarii, lucrurile sunt destul de simple si usor de parcurs, mai ales daca vei alege o agentie potrivita de rent a car.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
inchirieri auto bucuresti
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
Ani Chira este designer floral de peste 12 ani și director de creație în cadrul florăriilor Floride lux.ro. De mai bine de un deceniu își dedică timpul și creativitatea acestui domeniu, iar anul acesta a acceptat o nouă provocare, aceea de trainer.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
curs decorator floral
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
In ultimii 20 de ani, accesul in coarda este din ce in ce mai folosit ca metoda de acces, datorita costurilor scazute si a vitezei ridicate, comparativ cu alte metode de acces cum sunt schelele sau platformele mobile.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
alpinism utilitar, alpaccess, schele industriale, acces in coarda
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
Orice persoana are prilejul de a se bucura de-a lungul vietii de anumite momente impresionante si chiar fermecatoare. Clipele de fericire traite in astfel de momente sunt menite a ramane memorabile pentru intreg restul vietii si povestite celor dragi.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
foto video nunta
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
Daca sunteti in cautatea unor specialisti care sa va repare cutia de viteza, apelati la serviciile noastre de reparatii cutii automate . Noi va redam libertatea de a conduce cu placere masina pe care o detineti. Daca constatati ca vitezele nu se mai schimba cu usurinta si maneta trepideaza insemna ca aveti nevoie de un profesionalist in domeniu.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
reparatii cutii automate
-
BUCURESTI - 31 mai 2018
Somație publică:
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Lansarea Top Social Brands, clasamentul celor mai influente branduri în social media aflat la a X-a ediţie, se va lansa in data de 5 iunie în cadrul conferinței cu același nume. Conferința reuneşte speakeri din top influenceri şi specialişti în comunicare care ne vor povesti despre deciziile dificile și curajoase pe care brand-urile le iau în strategia lor social media.
Anul acesta organizatorii conferinței au lansat o provocare în blogosferă și au pus față în față veteranii cu noua generație de influenceri. Astfel, Chinezu, Victor Kapra și Radu Băzăvan o să stea față în față cu Selly, Tequila și Cuza. Ce tabără o să iasă câștigătoare aflăm pe 5 iunie la Mezanin, Palatul Universul.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
media, branduri, blog, social, manafu, videoblog, videobloggeri, selly, noaptea tarziu, chinezu, tequila
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Pe 6 iunie, la JW Marriott Grand Hotel Bucuresti, va avea loc o noua editie a Food Bloggers Conference, evenimentul dedicat food bloggerilor, celor pasionati de online si gastronomie, specialistilor din industrie si reprezentantilor celor mai active branduri de pe piata in mediul digital.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Şi anul acesta, Ministerul Apărării Naționale organizează o serie de manifestări dedicate Zilei internaționale a copiilor.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Tocmai te-ai mutat in casa noua si trebuie sa te apuci de renovat si utilat, ori pur si simplu simti nevoia de o schimbare de decor in apartamentul sau casa in care stai de multi ani?
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Reprezentanții companiilor multinaționale și decidenți din domeniul marketingului digital, din România și Republica Moldova, vin să se specializeze la cel mai avansat program de comunicare Strategic Communication Training, care va fi susținut de experți britanici, la București, în perioada 7 – 10 iunie.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 mai 2018
Un concept destul de popular in societatea actuala se refera la terapia de cuplu. Pentru publicul roman acest tip de terapie este o noutate si un pas indraznet, desi peste hotare este o abordare chiar comuna. Se refera la o forma de terapie parte din segmentul terapiilor de familie, insa care se axeaza, desigur, pe cuplu, pe cei doi intr-o relatie, intr-o uniune consensuala sau chiar casatoriti.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
terapie de cuplu, davielivan.ro, sesiune terapie cuplu
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Lukadi Transport va ofera serviciul de inchirieri microbuze pentru cei care doresc sa calatoreasca alaturi de noi. Noi detinem un numar impresionant de microbuze pentru a face fata cu succes solicitarilor clientilor. In functie de numarul de persoane care este stabilit in prealabil, puteti alege microbuze de dimensiuni mici sau mari, astfel incat toata lumea sa fie multumita
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
inchirieri microbuze
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Platforma de marketing pentru eCommerce 2Performant .com intra in sharing economy si pune la dispozitia pietei intreaga infrastructura la un cost de 5 ori mai mic decat cel standard.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
ecommerce, marketing afiliat, 2performant, sharing economy
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Dupa firea lor complexa si sofisticata, femeile sunt greu de multumit si de surprins. De aceea in materie de cadouri exista atat de multe idei si optiuni. O confuzie si mai mare are loc in momentul in care se constata ca mai toate sugestiile par sa fie dintre cele clasice si obisnuite. Astfel, magazinul online 3gifts.ro isi doreste sa vina cu o alternativa avantajoasa.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
3gifts.ro, cadouri feme, oferte cadouri
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
In perioada 29-30 mai, Teamdeals.ro, platforma online ce genereaza anual peste 600.000 de comenzi, participa pentru prima oara la cel mai important eveniment de e-Commerce si marketing online, GpeC 2018. Cu aceasta ocazie, vizitatorii care trec pragul standului Teamdeals.ro vor beneficia de oferte exclusive!
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Rezultate extraordinare ale reprezentantei României la Campionatul Mondial al Companiilor. Membrii delegației Catena Racing Team, cel mai mare și titrat club polisportiv al unei companii din țara noastră, s-au întors victorioși acasă, cu titluri de campioni și vicecampioni mondiali.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
catena racing team românia
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Magazinul online Old Skipper, binecunoscut pentru colectiile sale de bratari din franghie nautica, isi prezinta noutatile in materie de accesorii. Lucrate cu maiestrie, pricepere si pasiune, toate bratarile sunt de calitate incontestabila. La categoria design, noile bratari propuse se bucura de asemenea de stiluri impresionante. Insa in varietatea de optiuni, punctul comun este reprezentat de stilul franghiei nautice, element de baza al colectiilor.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
oldskipper.ro, stiluri old skipper, bratari franghie nautica
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Record Romania lanseaza concursul The Open Door la puterea a doua, pentru cei care vor să devină parteneri și pentru cei pasionați de fotografie/cei care au intalnit in activitatea lor usi automate Record. Miza? O super calatorie in Elvetia si multe alte premii.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
O afacere ce implica stoc de marfa achizitionat din China inseamna un lung proces de negociere, cumparare si transport. Pana la punctul final de a detine bunurile comandate exista destul de multe piedici ce ar putea strica intreg demersul si planul stabilit. De aceea, Bizz2China si-a revendicat un loc fruntas pe aceasta nisa, fiind intermediarul care minimalizeaza riscurile unor situatii de genul.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
bizz2china, import din china, intermediar import china
-
Iasi - 29 mai 2018
Piața de muncă ieșeană se află în continuă transformare și dezvoltare, iar nevoia de forță de muncă aptă și calificată este în continuă creștere. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile conferinței “Cum evoluează practicile de HR într-o perioadă de schimbări majore în industria de Outsourcing”. Evenimentul a avut loc joi, la hotel Ramada din Iași și a fost organizat de către Asociația Business Service Leaders în România ( ABSL ).
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
absl, business mixer absl iasi, conferinta absl iasi
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
De 1 iunie, Litera mică pregătește suprize și evenimente pentru cei mai mici dintre cititori.
Vă așteptăm la Bookfest, Romexpo, în Pavilionul B2, la standul Editurii Litera mică pentru a petrece Ziua Copilului printre cele mai frumoase cărți.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
noutati, reduceri, Editura Litera, 1 iunie, litera mica, carti copii, bookfest 2018
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Nașterea primului tău copil va rămâne pentru totdeauna unul dintre cele mai frumoase momente din viața ta. Și chiar din primele zile de viață vei vrea ca cel mic să aibă tot ce e mai bun. Asta include, evident, și jucarii .
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
jucarii, jucarii pentru bebelusi, magazin online jucarii
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Viata este frumoasa, dar pentru fiecare din noi vine un moment delicat cand suntem nevoiti sa ne despartim de cei din jurul nostru care au ajuns la capatul firului vietii.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
In situatiile de tristete, cand familia indoliata se pregateste de organizarea inmormantarii dupa cum cere traditia crestina, nu se poate ignora nevoia de transport funerar . Fata de metodele de improvizatie ce se practicau in trecut, la ora actuala exista si un cadru legal ce se impune din acest punct de vedere.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
transport funerar, rarox, funerarenonstop-bucuresti.ro
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Pentru dorintele unui beneficiar de a construi este absolut necesar un certificat de urbanism. Pentru obtinerea acestuia se va realiza o documentare si o solicitare catre primaria de pe raza caruia se va construi viitoarea cladire. Se impun avize si documente diverse pentru a putea primi si un raspuns favorabil.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
www.smarthomeconcept.ro, aviz isc, avize constructie
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Pentru cei care doresc sa isi completeze colectiile de incaltaminte, pentru sezonul acesta ANNA CORI propune stiluri inflorate, viu colorate si linii fine. Asa cum si-a obisnuit publicul si pana acum, exista optiuni atat pentru barbati, cat si pentru femei. Cu stiluri variate si optiuni generoase, ANNA CORI se plaseaza in continuare pe un loc fruntas privind popularitatea, fiind rasplatit de public cu apreciere si recunoasterea calitatii produselor oferite.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
incaltaminte femei, incaltaminte barbati, www.annacori.com, incaltaminte anna cori
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Lukadi Transport va ofera servicii de inchirieri autocare pentru orice calatorie doriti sa faceti. Fie ca este vorba despre o deplasare in interes de serviciu, fie ca doriti sa participati la un eveniment frumos din viata vreunui prieten, noi va stam la dispozitie cu oferte greu de refuzat.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
inchirieri autocare
-
BUCURESTI - 29 mai 2018
Anul acesta, evenimentul de business organizat cu ocazia Zilei Comunicatiilor, ajuns la editia 22, aduce pe aceeasi scena, autoritati, operatori si furnizori de servicii, pentru dezbateri asupra tendintelor si solutiilor din industria telecom.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 25 mai 2018
Mr. Finance, site-ul de educație financiară și comparații financiare pentru consumatori, a adus recent o serie de îmbunătățiri și update-uri platformei sale online. Cu un design nou și funcționalități menite să optimizeze experiența utilizatorului, Mr Finance își propune să ajute oamenii să aleagă cele mai bune soluții de creditare rapidă.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 25 mai 2018
Consumatorii români au desemnat câştigătorii competiţiei Votat Produsul Anului 2018®, în cadrul celei de-a IX-a ediţie a Galei, ce se desfășoară în țara noastră. Suplimentele alimentare Naturalis Efervescente au câștigat votul consumatorilor la categoria „Suplimente alimentare vitamine şi minerale” și Naturalis ArtroSuport Forte, la categoria „Suplimente alimentare osteoarticulare”. Ambele produse au reușit să-i impresioneze pe votanți prin ingredientele de calitate și prin efectele deosebite pe care le au asupra organismului.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
premii, produsul anului, gama naturalis efervescente, artrosuport forte, suplimentele alimentare, votat
-
BUCURESTI - 25 mai 2018
J'info Tours aduce noutati din piata turistica finlandeza prin participarea la Summer Fun Finland Workshop.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
workshop, vacante, mos craciun, vara, finlanda, jinfo tours
-
Lupeni - 25 mai 2018
Asociația pentru Promovarea Femeii din România - APFR Timișoara – continuă seria conferințelor de informare organizate în scopul promovării proiectului POCU/82/3/7/104331 cu titlul ”Centrul de excelență în promovarea antreprenoriatului_IMMpact Vest”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. De ce este important să participaţi? Pentru că veţi afla cum puteţi câştiga 40 000 de euro nerambursabili pentru deschiderea propriei afaceri!
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 25 mai 2018
- 75% dintrei cei care ocupă poziții de conducere în departamentele de marketing sunt femei
- Academia de Studii Economice din București a scos cei mai mulți directori de marketing care azi gestionează bugetele celor mai mari investitori în publicitate
- 14 ani este media anilor de experiență a celor mai importanți directori de marketing din România
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 25 mai 2018
ProfiArt, o companie dedicata artistilor plastici si handmade, are vanzari mai mari cu 30% dupa numai o luna de la schimbarea platformei de E-commerce. Noul sistem de comert electronic a fost implementat de Senior Software, furnizor cu un portofoliu unic de sisteme software in Romania.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
magazin online, pictură, personalizare, e-commerce, Senior Software, vanzari, solutii, furnizor, platforma electronica, profiart
-
BUCURESTI - 24 mai 2018
JYSK, principalul sponsor al sportivilor paralimpici români, a semnat un nou contract cu Comitetul Național Paralimpic Român prin care dublează valoarea sponsorizării acordate sportivilor cu dizabilități. În 2018, JYSK România va sponsoriza sportivii paralimpici cu 400.000 de lei.
comunicatul de presa