Comunicate de presa din domeniul Educatie / Cultura

  • Deschiderea anului universitar în instituţiile militare de învăţământ superior

    MAPN

    BUCURESTI - 29 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Ministerul Apararii Nationale

    Festivităţile de deschidere a anului universitar în instituţiile militare de învăţământ superior vor avea loc luni, 2 octombrie, în prezența reprezentanţilor conducerii Ministerului Apărării Naţionale, personalului didactic, a membrilor administraţiei publice locale, cadrelor militare în activitate şi în rezervă.    comunicatul de presa

  • Începe o nouă ediţie a proiectului pentru adolescenţi 5 licee - 5 teatre

    licee, teatre, 5 licee 5 teatre, teatru, UNITER, ECDL, ISMB, Primaria, Primaria Municipiului Bucuresti, Bucuresti, Gala, tineri, proiect, educational, proiect educational, capitala, elevi, teatru, Gala, Gala teatru

    BUCURESTI - 28 septembrie 2017

    Comunicat de presa al ECDL ROMANIA

    Vineri, 29 septembrie, se va da startul unei noi ediţii 5 licee - 5 teatre. Proiectul dedicat liceenilor va porni a 7-a etapă, cu un eveniment ce îi va aduce împreună pe toţi participanţii din acest an – organizatori, teatre partenere, elevi şi profesori din capitală. Lansarea va avea loc la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, vineri, săptămâna aceasta, începând cu ora 10:30.
    ECDL ROMANIA, alături de partenerii săi, UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Tineretului Metropolis, vă invită să îi cunoaşteţi pe tinerii artişti şi spectatori de teatru.
    5 licee - 5 teatre este un proiect educaţional devenit deja tradiţie, ce încurajează implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole de teatru.    comunicatul de presa

  • Ce spun partenerii despre conferinta Femei de cariera

    Femei de cariera

    BUCURESTI - 28 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Woman

    Aproape 100 de persoane au participat la a VII-a editie a conferintei Femei de cariera de saptamana trecuta. Evenimentul, organizat de Woman2Woman.ro, s-a bucurat de invitati de valoare si un public numeros. In cadrul conferintei, s-a discutat despre profesia de jurnalist si provocarile acesteia, cum sa faci fata unui interviu si ce asteapta managerii de resurse umane de la intervievati, detalii despre piata muncii in anul 2017, antreprenoriat, viata de familie si cariera si nu numai.    comunicatul de presa

  • S-A DESCHIS CHAMP DU GOLF, PRIMUL CLUB DE GOLF TRACKMAN din Romania.

    Primul club de golf indoor cu technologia TrackMan.

    Balotesti - 27 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Champ du Golf SRL

    Începând cu 23 septembrie 2017 s-a deschis oficial Champ du Golf, primul Club de Golf indoor din Sud-Estul Europei, realizat cu tehnologia TrackMan și o investiție de aproximativ 1.000.000 euro.
    Datorită tehnologiei de ultimă generație și relațiilor internaționale de care dispune, clubul și-a propus să sprijine și să depună toate eforturile pentru a forma jucători de golf români care să reprezinte cu succes România în competițiile internaționale.
    Champ du Golf se adresează atât jucătorilor profesioniști sau amatori cât și celor care vor să învețe acest sport nobil, indiferent de vârstă.
    Apariția clubului Champ du Golf în România reprezintă un mare plus pentru golful Românesc. De acum, pasionații acestui sport se pot antrena în orice anotimp, indiferent de condițiile meteo. Din punct de vedere educațional, Champ du Golf pune un mare accent pe etica și moralitatea jocului de golf.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: echipamente, golf, indoor golf, jucatori, trackman.

  • Școlile din România iau startul la reciclare

    Baterel ed 7

    BUCURESTI - 27 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Asociatia Environ

    Pentru al șaptelea an consecutiv, Asociația Environ a lansat la jumătatea lunii septembrie, o nouă ediție a campaniei naționale de educație ecologică și stimulare a colectării selective, Baterel și Lumea Non-E, un proiect ambițios care își propune să determine implicarea activă a elevilor din România, promovând conceptele de reciclare, economie circulară, dezvoltare durabilă și eficiența resurselor.     comunicatul de presa

  • Teatrul de Magie îşi reia activitatea cu o Premieră, redeschide porţile Academiei de Magie şi inaugurează un Curs de Teatru şi Improvizaţie

    Afisul spectacolului Magicianul Trasnit

    BUCURESTI - 26 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Teatrul de Magie

    Andrei Teaşcă, fondatorul Teatrului de Magie, vă invită la premiera naţională a spectacolului pentru copii „Magicianul Trăsnit”, la Casa Magicianului (din strada Vasile Lascăr 132), în datele de 30 septembrie şi 1 octombrie, de la ora 11:00. Biletele se pot achiziţiona prin site-urile teatruldemagie.ro, bilete.ro şi blt.ro.

    De asemenea, Teatrul de Magie organizează spectacole de teatru-magie pentru copii, cursuri de magie (prin Academia de Magie) şi cursuri de Teatru şi Improvizaţie, în fiecare weekend, la sediul său – Casa Magicianului.    comunicatul de presa

  • Mirunette Education te invita la cea de-a cincea editie a seminarului How to Apply to a Top UK University

    How to Apply to a Top UK University - Mirunette Education

    BUCURESTI - 20 septembrie 2017

    Comunicat de presa al MIRUNETTE EDUCATION S.R.L.

    Mirunette Education organizeaza seminarul interactiv How to Apply to a Top UK University. Seminarul se va desfasura pe 16 Octombrie 2017, de la ora 18:30, la Hotel DoubleTree by Hilton (Bucuresti) si il va avea ca main speaker pe Tim Fish, Director Earlscliffe College si consilier educational cu peste 20 de ani de experienta. Evenimentul se adreseaza elevilor de liceu si parintilor acestora care sunt interesati de invatamantul superior din UK si care vor sa afle detalii despre universitatile britanice si programele oferite de acestea.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: ucas, mirunette education

  • ENVIRON 10 ANI: 50.000 tone deșeuri electrice reciclate

    .

    BUCURESTI - 18 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Asociatia Environ

    Peste 4000 de centre dotate cu infrastructură de colectare a deșeurilor de la populație la nivel național, 50.000 tone deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) colectate și reciclate la standarde europene de protecție a mediului, aproape 100 de campanii de conștientizare derulate, 3 aplicații mobile pentru sistemele de operare Android și iOS printre care un instrument util ce orientează utilizatorii spre cel mai apropiat centru de reciclare, 5 proiecte europene, primul program de educație ecologică implementat în peste 1100 de școli care reciclează activ, primul centru de colectare selectivă pe 10 fracții în București, sute de parteneriate și o comunitate de zeci de mii de oameni responsabili și implicați în domeniul mediului și luptei împotriva schimbărilor climatice. Acesta este bilanțul Asociației Environ la 10 ani de la înființare, un bilanț de succes construit cu eforturi susținute.     comunicatul de presa

  • Sărbătoarea filatelică a capitalei: 155 de ani, București Capitala României.

    www.romfilatelia.ro

    BUCURESTI - 18 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Romfilatelia

    București, la fel ca și capitala Moldovei, Iași, a fost una din arenele luptei unioniștilor pentru făurirea României moderne. Aici s-au ţinut, în 1857, sedinţele Adunării ad-hoc a Ţării Românești, și tot aici s-a materializat în ianuarie 1859, izbânda naţiunii: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei și domn al Ţării Românești.

    Continuând seria de emisiunilor de mărci poştale aniversare dedicate oraşului Bucureşti, Romfilatelia, introduce în circulaţie miercuri, 20 septembrie a.c., emisiunea 155 ANI, BUCUREȘTI, CAPITALA ROMÂNIEI, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/magazin/

    Recunoașterea unirii celor două teritorii românești de către Imperiul Otoman, la sfârșitul lui 1861, este urmată de reunirea celor două Adunări Elective într-una singură, în ianuarie 1862, la București și de formarea guvernului unic, primul guvern al României, nume sub care este cunoscut din acel moment teritoriul Principatelor Unite. Cel care a susţinut neabătut ca București să devină capitală a fost marele om politic al vremii, Mihail Kogălniceanu.
        comunicatul de presa

  • Curs de parenting în București - Programul Cercul Siguranței

    Curs de parenting de la Psihologie Cuantica

    BUCURESTI - 15 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Limonade

    Ce este programul Circle of Security? Cercul Sigurantei este un program de interventie timpurie (0-8ani) creat pentru a intari relatia de atasament intre parinte si copil. Curs de parenting organizat de cabinetul Psihologie Cuantică.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: psiholog, psihologie cuantica, pareting, relatia parinte - copil

  • Crozzit - un nou joc de strategie de la Educlass

    joc-de-strategie-crozzit

    BUCURESTI - 14 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Digital Workforce

    Jocurile de societate devin din ce in ce mai populare in Romania, si pasionatii de astfel de jocuri cauta mereu nou provocari. Printre rafturile EduClass, astazi, isi face loc un nou joc “Crozzit”, care promite sa fie la fel de indragit ca jocurile deja devenite celebre.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: joc-de-strategie

  • Cine sunt speakerii conferintei Femei de cariera din 21 septembrie 2017

    Speakeri Femei de cariera

    BUCURESTI - 14 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Woman

    Peste o saptamana ne vom intalni la a VII-a editie a conferintei Femei de cariera. Si de data aceasta, sunt invitati speakeri cu experienta relevanta in domenii diverse, invitati care vor veni cu informatii extrem de utile pentru tine. Asadar, daca esti in Bucuresti pe 21 septembrie si inca nu te-ai inscris la eveniment, te asteptam sa te inregistrezi in pagina conferintei. Participarea este gratuita.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: eveniment, conferinte, Woman2Woman.ro

  • Fumusețea florilor de cactus ilustrată in noua emisiune filatelică FLORI DE CACTUS

    www.romfilatelia.ro

    BUCURESTI - 13 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Romfilatelia

    Cactușii fac parte din familia Cactaceae, care conţine peste 4000 de specii. Cuvântul „káktos” provine din limba greacă și înseamnă plantă spinoasă.

    Romfilatelia va introduce in circulație emisiunea FLORI DE CACTUS, vineri, 15 septembrie 2017, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/

    Originea acestora se găsește în deșerturile Americii, în special Nevada, Arizona, California, Mexic, unde vegetaţia specifică este constituită din cactuși. Ei s-au răspândit în timp în toate deșerturile Terrei, indiferent de forma de relief. Cactușii sunt plante cu o prezenţă continuă datorită capacităţii lor de adaptabilitate. Chiar dacă sunt plante obișnuite cu seceta, cactușii impresionează prin florile superbe, mari, divers colorate și care ne farmecă prin simplitatea lor.
        comunicatul de presa

  • Mirunette International Education a dat startul la inscrierile in tabara internationala de ski si snowboard de la Verbier, Elvetia

    Tabara internationala de ski Mirunette - Verbier, Elvetia

    BUCURESTI - 13 septembrie 2017

    Comunicat de presa al MIRUNETTE EDUCATION S.R.L.

    Pentru al 5-lea an consecutiv, Mirunette International Education organizeaza tabara de ski sau snowboard din Elvetia in statiunea Verbier, profitand de spectaculoasele partii alpine. Tabara se adreseza copiilor cu varste cuprinse intre 7 si 18 ani. Programul taberei se remarca printr-un mix excelent de nationalitati si prin orele petrecute pe partie sub indrumarea unor monitori profesionisti de ski sau snowboard.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: tabere internationale, tabara de ski, tabara de snowboard

  • Tapet personalizat, ultimul trend în amenajările interioare

    tapet personalizat

    BUCURESTI - 13 septembrie 2017

    Comunicat de presa al CUBE MEDIA SOLUTIONS

    Ultimul trend în amenajările interioare îl constituie folosirea de tapet personalizat . Acesta aduce un plus de culoare și de originalitate camerei pe care îți propui să o decorezi.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: tapet personalizat, sedra advertising, tapet camere copii

  • Bursele Europene pentru Jurnalisti continua cu editia 2017-2018

    BUCURESTI - 12 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Ad Media Consult

    Bursele Europene pentru Jurnalisti continua cu editia 2017-2018, in organizarea Fundatiei Euromonitor pentru Excelenta, cu sprijinul Agentiei Ad Media Consult    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: www.euromonitor.ro

  • Teatrul de Magie – Cursuri de Teatru şi Improvizaţie

    Afis tip

    BUCURESTI - 11 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Teatrul de Magie

    Teatrul de Magie inaugurează în această toamnă un curs de teatru în cadrul Academiei de Magie, sub îndrumarea lui Andrei Teaşcă (actor, magician şi doctorand UNATC). Cursul va cuprinde jocuri de improvizaţie, poezie, exerciţii de dicţie şi va avea loc în fiecare duminică de la ora 13:30 la Casa Magicianului din strada Vasile Lascăr, nr. 132.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: jocuri, dezvoltare personala, improvizatie, teatrul de magie, casa magicianului, cursuri de teatru

  • Fundația Rădăcini Grup - Burse de studiu pentru elevii din mediul rural

    Burse elevi Fundatia Radacini Grup

    BUCURESTI - 11 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Radacini Grup

    Burse de studiu de la Fundația Rădăcini Grup pentru încurajarea educației copiilor defavorizați de la sate, pentru anul școlar 2017-2018
    11 burse de studiu, fiecare în valoare de 4500 lei/an școlar, pentru elevii absolvenți de clasa a VIII-a, din mediul rural
    22 de burse în total de la începutul programului până acum    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: radacini pentru studenti, fundatia radacini grup, burse elevi

  • Nu rata conferintele de business din toamna aceasta

    conferinte - evenimente

    BUCURESTI - 11 septembrie 2017

    Comunicat de presa al Woman

    Toamna aceasta, investeste timp in doua evenimente care te vor ajuta sa inveti mai multe despre cariera si business. Iti recomandam doua conferinte de business la care poti participa gratuit, insa unde informatiile pe care le vei primi sunt extrem de valoroase.     comunicatul de presa

  • Competențele IT trebuie să fie abordate la clasă. Concurs ECDL. #BackToSchool

    	back to school, scoala, elevi, profesori, ECDL, computer, calculatoare, competente digitale, aptitudini, IT, IT&C, concurs, concurs ECDL, laptop, tablete, premii, castig, tineri, nativ digital, invatare, clasa, Incepe scoala, Incepe scoala cu ECDL, An scolar, An scolar 2017-2018, inceput an scolar, 11 septembrie

    BUCURESTI - 11 septembrie 2017

    Comunicat de presa al ECDL ROMANIA

    Având computere în şcoli, există oportunităţi uriaşe pentru o învăţare mai bună. Cheia pentru a profita de aceste oportunităţi sunt competenţele digitale şi astfel, este esenţial ca elevii şi profesorii să îşi dezvolte abilităţi IT&C solide, pentru a beneficia de tehnologie.
    Elevii pot să facă un pas înainte şi să obţină Permisul ECDL (European Computer Driving Licence). Astfel, competenţele lor digitale sunt recunoscute la nivel internaţional şi certificate pe termen nelimitat, iar elevii au şi posibilitatea de a echivala proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu ECDL PROFIL BAC.
    Mai mult, dacă se înscriu şi susţin cel puţin un examen ECDL în perioada 11 septembrie - 15 decembrie 2017, pot câştiga unul dintre premiile oferite de ECDL ROMANIA.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: tineri, premii, concurs, scoala, laptop, ECDL, computer, calculatoare, competente digitale, elevi, IT&C, profesori, tablete, aptitudini, castig, Back to School, nativ digital, concurs ecdl