Comunicate de presa din domeniul Stiinta / Cercetare

  • Videoconferinţa Secretarului de Stat Monica Cristina Anisie pentru pregătirea examenelor naţionale

     Videoconferinţa Secretarului de Stat Monica Cristina Anisie pentru pregătirea examenelor naţionale

    BUCURESTI - 22 iunie 2016

    Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Monica Cristina Anisie, a susţinut marţi, 21 iunie, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali şi directorii Caselor Corpului Didactic (CCD). Principalul subiect al discuţiilor l-a reprezentat evaluarea stadiului de pregătire a examenelor naţionale din acest an şi, în special, a Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII), din perspectiva resurselor umane implicate în organizarea şi desfăşurarea probelor şi a logisticii pe care o implică acest examen.
    Astfel, secretarul de stat Monica Cristina Anisie, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de organizare a Evaluării Naţionale, a solicitat preşedinţilor comisiilor judeţene să se asigure de existenţa condiţiilor necesare pentru buna desfăşurare a examenelor naţionale, dar şi să semnaleze situaţiile speciale care necesită aprobarea comisiei naţionale.    comunicatul de presa

  • Festivitate de decernare a titlului „Şcoala Europeană”, ediţia 2016

     Festivitate de decernare a titlului „Şcoala Europeană”, ediţia 2016

    BUCURESTI - 17 iunie 2016

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează vineri, 17 iunie 2016, ora 13:00, la Palatul Parlamentului (Sala „Spiru Haret”), festivitatea de premiere a celor 60 de unităţi de învăţământ preuniversitar câştigătoare în cea de-a XIII-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”. Premiile vor fi înmânate de Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Monica Cristina Anisie.
    Fiecare unitate de învăţământ va primi certificatul „Şcoală Europeană - 2016” şi un premiu în valoare de 5.000 lei, ce va fi utilizat pentru dotări. Decizia privind bunurile care vor fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi şcolare.    comunicatul de presa

  • Sprijin financiar pentru susţinerea integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă

    Sprijin financiar pentru susţinerea integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă

    BUCURESTI - 17 iunie 2016

    Guvernul Romaniei a aprobat, în şedinţa de joi, 16 iunie, proiectul iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice privind repartizarea pe judeţe a sumelor pentru finanţarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, pentru anul 2016. Astfel, în premieră, a fost alocată suma de 68 milioane lei pentru susţinerea integrării a 27.350 copii aflaţi în această situaţie.    comunicatul de presa

  • MENCS organizează selecţie pentru stabilirea componenţei comisiilor naţionale de specialitate pe discipline/domenii de pregătire/activiăţi educative

    MENCS organizează selecţie pentru stabilirea componenţei comisiilor naţionale de specialitate pe discipline/domenii de pregătire/activiăţi educative

    BUCURESTI - 16 iunie 2016

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice lansează apelul pentru selecţia cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar în vederea constituirii comisiilor naţionale de specialitate (CNS) pe discipline/domenii de pregătire/activităţi educative/niveluri de învăţământ. Selecţia se desfăşoară în perioada 16 iunie - 31 august şi vizează stabilirea următoarei structuri pentru toate cele 64 de comisii naţionale: preşedinte (obligatoriu cadru didactic universitar) şi un număr de 5 - 21 membri (cadre didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar şi universitar).    comunicatul de presa

  • Conferinţa internaţională The archaeology of wetlands, the landscape, the man and his environment: Danube Valley in Prehistory

    Conferinţa internaţională  The archaeology of wetlands, the landscape, the man and his environment:  Danube Valley in Prehistory

    BUCURESTI - 13 iunie 2016

    Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), cu sprijinul Unității Executive Pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), organizează în perioada 15 - 16 iunie 2016 conferinţa internaţională The archaeology of wetlands, the landscape, the man and his environment: Danube Valley in Prehistory. Accesul la conferință (în cele două zile) se va face prin intrarea B a MNIR, situată în Strada Poștei, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul. Participarea la eveniment este gratuită.    comunicatul de presa

  • Romania a propus o inovatie la Premiile Hyundai Skills for the Future

    Romania a propus o inovatie la Premiile Hyundai Skills for the Future

    BUCURESTI - 6 iunie 2016

    Comunicat de presa al Junior Achievement Romania

    • Echipa Cardio Drive din Romania a participat la Premiile Hyundai Skills for the Future 2016, unde
    au prezentat un sistem de monitorizare a functiilor vitale ale soferului
    • Skills for the Future (SFF) este o initiativa comuna intre JA Europa si Hyundai Motor Europa ce isi propune sa inspire o generatie mai antreprenoriala care se poate sa-si conecteze educatia lor de viitoarele cariere, cu accent pe un caracter sustenabil in business
        comunicatul de presa

  • Siguranta continua prin inlocuirea detectorului la timp

    durata de viata detector

    Baia Mare - 3 iunie 2016

    Comunicat de presa al Primatech

    Durata de viata a unui detector de gaz face diferenta dintre siguranta si indoiala. Oamenilor le place sa traiasca in siguranta, nu in indoiala si nesiguranta. Asadar, trebuie sa tina cont constant de data pana la care trebuie sa inlocuiasca detectorul de gaz pe care il au deja, pentru a continua sa fie in siguranta.    comunicatul de presa

  • Prima soluţie integrată, pe plan mondial, de orientare şcolară şi profesională a elevilor

    Prima  soluţie integrată, pe plan mondial, de orientare şcolară şi profesională a elevilor

    Cluj Napoca - 3 iunie 2016

    Comunicat de presa al COGNITROM SRL

    COGNITROM anunță lansarea noii versiuni a platformei de orientare în carieră a elevilor Cognitrom Career Planner (CCPonline)!    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: profesie, software, elevi, cariera, mircea miclea, consiliere și orientare, ccponline, e-counseling, consilier școlar, părinte, meserie

  • Dezbaterea publică privind documentul concept „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”

    Dezbaterea publică privind documentul concept  „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”

    BUCURESTI - 3 iunie 2016

    La iniţiativa ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, miercuri, 1 iunie 2016, a avut loc o întâlnire consultativă privind documentul concept – „Educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”, la sediul Ministerului Educaţiei.    comunicatul de presa

  • 40 de speakeri din SUA, Germania, Olanda, Anglia și România vin la DevTalks București

    40 de speakeri din SUA, Germania, Olanda, Anglia și România vin la DevTalks București

    BUCURESTI - 2 iunie 2016

    Comunicat de presa al Catalyst Solutions SRL


    DevTalks București este un eveniment de referință pentru piața IT din România. Proiectul este unul de dezvoltare personală și profesională pentru cei care sunt interesați de evoluția tehnologică din domeniile Web, Mobile, IoT, Cloud Computing și Big Data. În cadrul DevTalks vor fi abordate ultimele noutăți, tendințe și provocări din domeniul tehnologiei. Ediția DevTalks din acest an este construită in jurul a 5 zone de interes adresate participanților și 4 scene dedicate sesiunilor de conținut, susținute de 40 de speakeri locali și internaționali. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 9 iunie la Romexpo, pavilionul C1 și C2.    comunicatul de presa

  • CyberGhost lansează prima aplicație ce detectează și protejează automat conexiunile WiFi

    CyberGhost 6.0 pentru iOS

    BUCURESTI - 2 iunie 2016

    Comunicat de presa al CyberGhost VPN

    CyberGhost prezintă o nouă aplicație pentru iOS ce aduce un set complet de soluții pentru rezolvarea nevoilor utilizatorilor adaptându-se modurilor de întrebuințare specifice.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: securitate, cyberghost

  • Proiectul Rushing Energy propus de cinci liceeni din Romania a fost desemnat castigator la cea de-a saptea finala europeana a Sci-Tech Challenge

    Echipa castigatoare Sci-Tech Challenge 2016

    BUCURESTI - 30 mai 2016

    Comunicat de presa al Junior Achievement Romania

    Junior Achievement (JA) Europe si ExxonMobil au organizat la Bruxelles a saptea finala europeana a competitiei Sci-Tech Challenge. Programul Sci-Tech Challenge isi propune sa inspire si sa orienteze tinerii in alegerea viitoarelor studii si a unei viitoare cariere in domeniul STEM (Stiinta, Tehnica, Inginerie, Matematica). Incurajand tinerii europeni spre profesiile din domeniul STEM, programul Sci-Tech Challenge contribuie la dezvoltarea abilitatilor de care viitoarea forta de munca are nevoie pentru a asigura inovarea si cresterea in Europa.    comunicatul de presa

  • „Desegregare şi incluziune socio – educaţională a copiilor romi, prin prin combaterea rasismului şi asigurarea calităţii educaţiei“

     „Desegregare şi incluziune socio – educaţională a copiilor romi, prin prin combaterea rasismului şi asigurarea calităţii educaţiei“

    BUCURESTI - 30 mai 2016

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Romi, Roma Education Fund România, Federaţia Democrată a Romilor şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, organizează, marţi, 31 mai 2016, conferinţa cu tema „Desegregare şi incluziune socio – educaţională a copiilor romi, prin combaterea rasismului şi asigurarea calităţii educaţiei“.    comunicatul de presa

  • Simpozionul internațional „Cristofor I. Simionescu“ Frontiere în știinţa macro- și supra-moleculară, ediţia a VIII-a, București - Iași

     Simpozionul internațional „Cristofor I. Simionescu“  Frontiere în știinţa macro- și supra-moleculară, ediţia a VIII-a, București - Iași

    BUCURESTI - 27 mai 2016

    Comunicat de presa al ACADEMIA ROMANA


    Academia Română, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași, Laboratorul pentru Cercetarea Structurii Materiei – LRSM din cadrul Universității din Pennsylvania (SUA) şi National Science Foundation – NSF (SUA) organizează în perioada 31 mai - 2 iunie 2016, la Bucureşti şi Iaşi, cea de a opta ediţie a Simpozionului internaţional „Cristofor I. Simionescu“. Participă Acad. Bogdan C. Simionescu, fiul marelui chimist român, Virgil Percec, fost doctorand al chimistului român, actualmente profesor la Universitatea din Pennsylvania, Robert Howard Grubbs, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (2005), cercetători de talie mondială în domeniul chimiei din SUA, Arabia Saudită, Germania şi România.    comunicatul de presa

  • „Consolidarea cunoștințelor și a gradului de conștientizare privind substanțele și deșeurile periculoase – CONOSCEDE” - ID 66253

    BUCURESTI - 27 mai 2016

    Comunicat de presa al AGENTIA DAN DESIGN SERVICE

    Absolvenții cursului postuniversitar CONOSCEDE vor primi certificate de absolvire de la Universitatea din Oslo    comunicatul de presa

  • Start-up-urileE tinerilor romani premiate la Gala JA „Investeste in Educatie! 2016

    Start-up-urileE tinerilor romani premiate la Gala JA „Investeste in Educatie! 2016

    BUCURESTI - 26 mai 2016

    Comunicat de presa al Junior Achievement Romania

    26 mai, Bucuresti Junior Achievement (JA) Romania a premiat miercuri seara, pe scena Ateneului Roman, start-up-urile castigatoare din finala nationala a competitiei europene de antreprenoriat ”Compania Anului 2016”, in cadrul Galei JA Investeste in Educatie!, un eveniment organizat anual pentru a premia excelenta si investitia in educatie .     comunicatul de presa

  • Proiectul pan-european de cercetare Danubius-RI (Research Infrastructure), coordonat de România

    Proiectul pan-european de cercetare  Danubius-RI (Research Infrastructure), coordonat de România

    BUCURESTI - 24 mai 2016

    Comunicat de presa al ACADEMIA ROMANA

    În ziua de 20 mai 2016 a avut loc la Academia Română, sub coordonarea acad. Cristian Hera, Vicepreședinte al Academiei Române, o reuniune de lucru consacrată Proiectului strategic de importanță națională deosebită, „Centrul Internațional de Studii Aprofundate privind Sistemele Fluviu-Mare, DANUBIUS-RI, infrastructură pan-europeană distribuită de cercetare științifică“.    comunicatul de presa

  • Programatorii Tremend au inovat contracronometru

    “Hackathon-ul de anul acesta a fost un real succes. Colegii nostri au dat încă o dată dovadă de inventivitate, spirit de echipa și un potențal imens”  , a declarat Ioan Cocan, Managing Partner Tremend Software Consulting

    BUCURESTI - 20 mai 2016

    Comunicat de presa al Smart Alliance

    Specialiștii din cadrul companiei Tremend Software Consulting au acceptat provocarea de 24 de ore a Hackathon-ului de anul aceasta. În sediul de pe Gheorghe Manu ei s-au împărțit în şapte echipe ale căror membrii fac parte din diferite departamente, precum embedded, mobile sau web design.    comunicatul de presa

  • Comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

    Comunicat de presă al Ministerului  Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

    BUCURESTI - 18 mai 2016


    Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a demarat seria întâlnirilor de lucru privind operaţionalizarea procedurilor de aplicare a facilităţilor existente, precum şi pentru dezvoltarea de noi iniţiative privind facilităţi fiscale pentru sprijinirea cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI), ca instrumente de consolidare a sistemului naţional CDI şi de creştere a competitivităţii economiei româneşti.    comunicatul de presa

  • Comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

    Comunicat de presă al Ministerului  Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

    BUCURESTI - 18 mai 2016

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice publică spre consultare propunerile comitetelor de selecţie pentru componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).    comunicatul de presa