„Punem educația pe primul loc”, primul proiect Intel Classmate din România în județul Bihor!

Oradea - 29 noiembrie 2012

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Educatie / Cultura, IT&C

Primul proiect Intel®Classmate din România a fost implementat joi, 29 noiembrie în cadrul Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei, județul Bihor, fiind rezultatul unei colaborări eficiente între noua conducere a Consiliului Județean Bihor și companiile private Intel®, Lenovo, Microsoft și Softwin (prin divizia educațională INTUITEXT).

Punem educația pe primul loc

Punem educația pe primul loc

 Dezvoltarea județului Bihor trebuie să cuprindă educația, întrucât, în urma acestor tipuri de parteneriate, instituțiile de învățământ pot deveni incubatoare de tehnologie pentru tineri. Fără o educație performantă și o tehnologie avansată, nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă și viabilă.  

Cornel Popa, Președintele Consiliului Județean Bihor

Proiectul face parte din strategia pe termen lung inițiată de președintele Consiliului Județean, Cornel Popa, care vizează progresul județului prin încurajarea parteneriatelor publice și private. Sub sloganul „Punem educația pe primul loc!”, această primă lucrare reprezintă un pas înainte în dezvoltarea parteneriatelor sustenabile între mediul educațional și liderii mondiali în tehnologie. Aceste parteneriate se vor regăsi în viitorul apropiat în dezvoltarea regională. Obiectivul proiectului Intel®Classmate urmărește dezvoltarea educației folosind noile tehnologii, pentru a transforma școlile bihorene în instituții competitive și performante.

 „Pentru o creștere economică susținută, e important să contribuim la dezvoltarea județului pe toate planurile. Pentru acest lucru, o mare însemnătate o au parteneriatele cu mediul de afaceri. Iar acest proiect dedicat educației a adus mai aproape companiile de IT de administrația publică. Ne bucurăm să avem alături companii inovatoare și deschise colaborării cu instituții de stat. Dezvoltarea județului Bihor trebuie să cuprindă educația, întrucât, în urma acestor tipuri de parteneriate, instituțiile de învățământ pot deveni incubatoare de tehnologie pentru tineri. Fără o educație performantă și o tehnologie avansată, nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă și viabilă. Iar acest proiect reprezintă un prim pas pentru un program de investiții mai ample. Trebuie să dezvoltăm Bihorul, iar educația înseamnă viitorul nostru. În ceea ce privește investițiile economice, acest parteneriat reprezintă dovada că veți găsi întotdeauna cei mai buni și mai deschiși parteneri în instituția pe care o reprezint.”, a precizat Cornel Popa, Președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul vizează echiparea unei întregi săli de curs cu calculatoare portabile Intel® Classmate PC și Lenovo X131e, precum și implementarea suitei de programe și aplicații create de Intel®, Microsoft® și Intuitext pentru mediile educaționale. O parte importantă a acestei lucrări o reprezintă instruirea profesorilor de către specialiștii companiilor IT.

Calculatoarele portabile Intel® Classmate PC au fost create de compania americană pentru a le oferi elevilor, studenților și cadrelor didactice atât accesul la conținutul educațional oferit de aplicațiile Intel® Learning Series, cât și accesarea programelor educaționale create de către alți dezvoltatori de software destinat învățământului.

Aplicații software pentru cursuri interactive de la Intel, Microsoft și Intuitext

Intel® Learning Series este o aplicație software completă dedicată mediului educațional. A fost creată pe baza studiilor etnografice și a fost deja implementată în peste 2000 de școli din 36 de țări. Programele cuprinse pregătesc elevii pentru o societate orientată către cunoaștere și economie globală, sunt eficiente, reduc costurile totale în școli, și sunt optimizate spre a fi utilizate atât de către elevi și profesori, cât și de către elevi împreună cu părinții. În acest fel procesul de educare continuă și acasă.

Cursurile interactive Intel® sunt însoțite de suita de aplicații educaționale pentru cadre didactice și elevi Learning Suite by Microsoft®. Această suită permite instalarea și lansarea rapidă a aplicațiilor și a serviciilor dedicate învățământului, create de programatorii Microsoft.

Conținutul educațional va fi completat de soluțiile de învățare modernă și complete INTUITEXT, create de divizia de software educaţional a grupului Softwin. Elevii claselor a VI-a vor învăța matematica prin aplicații interactive.

Aceste soluții respectă programa şcolară și asigură conținut educațional pentru tot procesul de învățare prin povești, animații interactive, jocuri educative. Cunoștințele elevilor sunt verificate prin teste cu grade progresive de dificultate. Toate lecțiile din suita de soluții Intuitext sunt create împreună cu profesori și specialiști în educație, fiind testate atât de elevi, cât și de părinți.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/consiliul-judetean-bihor/punem-educaia-pe-primul-loc-primul-proiect-intel-classmate-din-romnia-n-judeul-bihor