Next year we’ll be 10 again

BUCURESTI - 2 iunie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Media / Publicitate

A 10-a editie Summer Well se amana pentru 13 - 15 august 2021.

10 again

10 again

Nu este usor sa ne gasim cuvintele pentru a ne exprima dezamagirea pentru absenta Summer Well din programul acestei veri, mai ales in anul in care pregateam o editie aniversara: 10 ani de festival.

 

Anuntul era previzibil in contextul international care limiteaza calatoriile publicului, turneele artistilor si care face imposibila organizarea evenimentelor de anvergura. Momentan, acestea sunt interzise in Romania, iar autoritatile pregatesc o lege care sa prelungeasca aceasta situatie pana la inceputul toamnei acestui an.  

Astfel, a 10-a editie aniversara Summer Well se amana pentru 14-15 august  2021, cu Night Picnic pe 13 august 2021.

 

Toate biletele achizitionate raman valabile pentru 2021. Vom pune la dispozitie si optiuni pentru cei care nu pot participa la Summer Well 2021.

 

Am pus foarte mult suflet in construirea #SummerWell10 si am dedicat mult timp pentru a planifica pana la cel mai mic detaliu o editie aniversara memorabila, cea mai spectaculoasa de pana acum. Insa, contextul actual nu ne ofera alta optiune, iar pentru noi, siguranta comunitatii noastre si a artistilor constituie o prioritate.

 

Dorim sa  le multumim partenerilor festivalului, Domeniului Stirbey si tuturor celor ce fac parte din familia Summer Well pentru sustinerea constanta.

 

Partea buna este ca mai avem inca un an la dispozitie pentru a lucra la #SummerWell10 si pentru a-l transforma intr-un eveniment de neuitat.

Intre timp, impreuna cu partenerii nostri lucram la extinderea platformei Summer Well cu noi evenimente si experiente construite in jurul festivalului.  

 

 

Nimeni nu ar fi putut anticipa ceea ce se intampla acum, insa este ceva ce vom depasi impreuna. Anul acesta implinim 10 ani, ii vom sarbatori cu siguranta impreuna in 2021!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/creative-market/next-year-we-ll-be-10-again