Gala de decernare a Premiilor Magazinul Progresiv

BUCURESTI - 24 octombrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Revista Magazinul Progresiv organizeaza in data de 3 noiembrie 2006, la Hotel JW Marriott, Grand Ballroom, Bucuresti, incepand cu ora 19.00, cea de-a II-a editie a Galei de Decernare a Premiilor Magazinul Progresiv – Premiile PROFESIONISTILOR din COMERTUL si DISTRIBUTIA de FMCG.

Gala de decernare a Premiilor Magazinul Progresiv

Competitia “Premiile PROFESIONISTILOR din COMERTUL si DISTRIBUTIA de FMCG” s-a adresat tuturor managerilor de magazine si firme de distributie de bunuri de larg consum alimentare si nealimentare, care au avut, astfel, ocazia sa-si dovedeasca experienta si priceperea.

In seara galei, Magazinul Progresiv va premia cei mai buni manageri, pe urmatoarele categorii: - mic magazin privat; - magazin de marime medie; - supermarket local; - magazin din cadrul unei benzinarii; - supermarket dintr-o reţea; - firma de distribuţie.

Concursul s-a desfasurat in patru etape succesive de selecţie, pe parcursul carora managerii au trebuit sa-si demonstreze profesionalismul si dedicaţia pentru munca lor.

Selecţia si desemnarea castigatorilor s-a realizat de catre un juriu format din profesionisti din domeniul FMCG: Luana Zgavardici – Retailer Services Manager, ACNielsen; Dan Tenie – Trade Marketing Manager, Kraft Foods Romania; Roxana Chis – Specialist In-store Communication, Interactiv Brand; Sorin Caian – Partner Accountants & Consultants, BDO Conti Audit; Razvan Tudor – Trade Marketing Manager, Coca-Cola HBC Romania; Roxana Baciu – Editor, Magazinul Progresiv; Cristina Guţa – Sales Manager, Magazinul Progresiv.

Castigatorul fiecarei categorii va fi anuntat in cadrul galei de decernare a Premiilor Magazinul Progresiv, fiind desemnat dintre cei cinci nominalizati ai fiecarei categorii. Fiecare castigator va primi un premiu de 1000 euro cash + alte premii.

Magazinul Progresiv va mai acorda doua premii speciale pentru: Managerul unui hypermarket si Managerul unui magazin tip cash&carry.

Totodata, in cadrul galei vor fi premiati si castigatorii categoriilor votate de cititorii revistei Magazinul Progresiv: Producatorul, Promotia, Distribuitorul, Produsul nou alimentar si Produsul nou nealimentar cu cel mai mare impact in piata.

Evenimentul este susţinut de Coca-Cola si Poiana in calitate de parteneri si de Cris-Tim si Arpis in calitate de sponsori. Partenerii media sunt Wall-Street si 9AM.

Lista completa a nominalizarilor pentru fiecare categorie si posibilitatile de participare la eveniment sunt disponibile la http://www.magazinulprogresiv.ro/events/premii/2006.

Despre Revista Progresive


Magazinul Progresiv este o revista business-to-business, aparuta în 1999, ce se adreseaza factorilor de decizie din retail si FMCG. Are un tiraj de 26.000 de exemplare, se distribuie gratuit la nivel national si este auditata BRAT.

Mai multe informaţii se pot obţine la tel.: +4 021 321 7631; 323 5055, Mobil: 0723 37 27 15, E-mail: luiza.birca@crier.ro. Persoana de contact: Luiza Birca, Marketing & Event Manager, Crier Media Group.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/crier-media-group/gala-de-decernare-a-premiilor-magazinul-progresiv