Crucea Roşie oferă daruri de Paşte persoanelor în vârstă

BUCURESTI - 21 aprilie 2008

Comunicat tip General in Social

În Săptămâna Mare a Sărbătorilor Pascale, Crucea Roşie Română vine în ajutorul persoanelor vârstnice aflate în dificultate. Peste 150 de bătrâni din sectoarele 3 si 4 ale Capitalei vor primi tichete valorice de 70 RON fiecare. Pe lângă aceste tichete, bătrânii vor beneficia şi de pachete alimentare cu dulciuri, cozonac şi ouă gata vopsite de voluntarii Crucii Roşii.

Ceremonialul de vopsire a ouălor va avea loc joi, 24 aprilie, când cinci dintre bătrânele beneficiare ale acestui program de Paşte, vor destăinui tinerilor voluntari secretul vopsirii ouălor cu model floral. Evenimentul “Traditii pastrate, traditii transmise” se va organiza la sediul Crucii Roşii Române – filiala sector 4 din Str. Radu Voda, nr. 1, bl. B8, sc. 2, ap. 36, vis-a- vis de Hotel Horoscop din Piaţa Unirii.

Distribuirea cadourilor de Paşte se va desfăşura în două etape. Marţi, 22 aprilie, între orele 12.00-15.00 la sediul Crucii Roşii Române – filiala sector 4, persoanele vârstnice deplasabile, însoţite de voluntari, vor veni să ridice pachetele şi să participe la evenimentul de socializare special organizat pentru acestea. Persoanele care nu se pot deplasa vor primi pachetele la domiciliu, în dupa amiaza zilei de joi, 24 aprilie.

Cei 150 de beneficiari sunt incluşi în programul „Deschide o usa”, proiect finanţat de United Way şi constă în acordarea lunară de tichete sociale şi de suportul voluntarilor care le asigura servicii precum: însoţirea la plimbare în parc, la medic, la cumparaturi, terapie ocupatională prin implicarea acestora în realizarea unor produse din impletit, cusut, crosetat etc. Cu ocazia Paştelui, ajutorul din partea United Way a fost suplimentat cu tichete valorice de 30 ron din partea Crucii Roşii Române din fondurile campaniei „Teledon pentru Crucea Rosie” şi pachete alimentare din partea Mega Image SRL.

Despre Crucea Rosie Romana

Infiinţată în 1876, Crucea Roşie Română, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie si Semilună Roşie, este o organizaţie umanitară de interes naţional, bazată în principal pe voluntariat. Condusă în activitatea sa umanitară de Principiile Fundamentale ale Mişcării - Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate – Crucea Roşie Română contribuie la alinarea şi prevenirea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, asigură respectul faţă de demnitatea umană, fără a face nici o discriminare legata de naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă militară, socială sau politică. Principalele domenii de activitate sunt: pregatirea pentru intervenţie în caz de dezastre, educaţia pentru sănătate, difuzarea dreptului internaţional umanitar şi a valorilor umanitare. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.crucearosie.ro.


Nadia Lazar,
Coordonator Comunicare si Relatii Publice
e-mail:comunicare@crucearosie.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/crucea-rosie-romana1/crucea-rosie-ofera-daruri-de-paste-persoanelor-in-varsta