Cupio, brandul 100% românesc, a atins pragul de 100 de angajați

Timisoara - 28 iunie 2019

Comunicat tip General in HR

În luna mai a acestui an, CUPIO, unul dintre cele mai reprezentative branduri de pe piața cosmeticelor profesionale și a produselor de make-up din România, a atins pragul de 100 de angajați.

Cupio Dream Team

Cupio Dream Team

 Pasiunea pentru frumos, creativitatea și deschiderea către nou completează frumos profilul angajatului Cupio. 

Bianca Potyesz, HR Manager

Anul acesta, Cupio a sărbătorit 7 ani de activitate. În acest moment, compania timișoreană deține, pe langă magazinul online, și 11 magazine fizice, în Timișoara, Arad, Cluj, București și, Constanța. Ultimul magazin a fost deschis la finalul lunii februarie 2019, în mall-ul ParkLake din București.

Planurile de extindere a brandului Cupio pe anul 2019 au în vedere deschiderea a încă 3 magazine în țară, iar până la finalul anului 2020, se va atinge un număr de 20 de magazine în România.

Echipa noastră se întregește mereu cu persoane tinere, vesele, cu experiență în domeniu, orientate spre muncă în echipă, performanță și rezultate. Pasiunea pentru frumos, creativitatea și deschiderea către nou completează frumos profilul angajatului Cupio.

Dezvoltarea profesională continuă, trainingurile de produs, de vânzări sau de abordare a clienților care contactează echipa din Call Center, reprezintă o prioritate pentru noi și căutăm mereu modalități prin care să venim în întâmpinarea clienților, să îi fidelizam pe cei existenți deja, dar să atragem și alții noi,” (Bianca Potyesz, HR Manager Cupio).”

Brandul 100% românesc Cupio, fondat în 2011, în Timisoara, a devenit unul dintre cele mai importante repere pe piața produselor cosmetice  profesionale.

În 2018, brandul Cupio a generat vânzări cumulate, pe întreg grupul de firme, de peste 8.5 milioane de euro, iar obiectivul setat pentru 2019 prevede o creștere de 20%, ce va depăși pragul de 10 milioane de euro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cupio-international/cupio-brandul-100-romanesc-a-atins-pragul-de-100-de-angajati