Angajatorii – pe pozitie de forta in Romania

BUCURESTI - 14 aprilie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Conform unui sondaj realizat de portalul de recrutare NetJobs.ro in perioada 12 martie – 11 aprilie pe un esantion de 250 de persoane, angajatorii continua sa aiba un cuvant greu de spus pe piata fortei de munca din Romania.

Cu toate ca in ultimii 2 ani se constata o crestere impresionanta a pretentiilor salariale ale angajatilor, perceptia generala continua sa fie aceea ca angajatul este un bun al firmei, care trebuie exploatat la maxim, cu costuri cat mai mici.

78,83% din respondenti considera ca angajatorul dicteaza, in timp ce numai 21,17% vad angajatul pe pozitie de forta.

Bineinteles ca pozitiile difera in functie de calitatea votantilor:

Angajatorii sunt de parere ca este din ce in ce mai greu sa constrangi angajatii sa ramana in companie, in conditiile in care exista un foarte mare deficit de forta de munca; salariatii speculeaza situatia de pe piata muncii, solicitand salarii ridicate, in cuida slabei calificari.

Pe de alta parte, salariatii sunt de parere ca muncesc foarte mult si sunt platiti extrem de prost, lucru care ii face sa prefere joburi din afara tarii. De asemenea, ei sunt nemultumiti de orele suplimentare neplatite, care in Romania tind sa devina ceva obisnuit.

NetJobs.ro face parte din portalul NetPlaza, ce cuprinde pe langa locuri de munca si anunturi diverse, anunturi auto, matrimoniale, revista presei, divertisment si altele.

In acest moment sunt disponibile pe NetJobs peste 1900 locuri de munca, cele mai multe oferte fiind in domeniile Banci, Marketing, Finante/Contabilitate, IT si Vanzari.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dual-design/angajatorii-pe-pozitie-de-forta-in-romania