"LA MOARA CU NOROC" in cadrul Centenarului Victor Iliu

BUCURESTI - 29 noiembrie 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

E-MEDIA, în colaborare cu regizorul Nicolae Cabel, marchează debutul Centenarului naşterii luiVictor Iliu(1912-2012) printr-o lansare multimedia, în ziua de luni, 5 decembrie a.c, orele 14.00, la Librǎria Mihail Sadoveanu ( B-dul. G-ral Gheorghe Magheru 6-8).

DVD

DVD " La Moara cu Noroc"

Se oferă publicului iubitor de film şi specialiştilor, în premieră în România, o caseta care cuprinde: DVD-ul cu filmul “La moara cu noroc”, realizat în anul 1956 şi documentarul “Victor Iliu”, realizat de către Nicolae Cabel în 1972; monografia :”Victor Iliu, surîsul rezistentei” de Nicolae Cabel.

 

Totodată, Nicolae Cabel (editor/sponsor) propune un volum a cărui apariţie omagiază Centenarul naşterii poetului Dem Iliescu (1911-2011). Intitulat “… încă nu e seară”, acesta reprezintă o selecţie din opera, mai puţin cunoscută, a lui Dem Iliescu. Coleg de generaţie şi concitadin al lui Ion Caraion (din eseistica acestuia este selectată prefaţa cărţii), Dem Iliescu a cunoscut 15 ani de recluziune, pînă în 1964, revelînd, prin propria viaţă, o sintagmă – destin siluit.

Lansarea DVD-ului, ca şi a cărţii de poeme, se va face în prezenţa protagoniştilor filmului “LA MOARA CU NOROC” – Ioana Bulcă şi Constantin Codrescu, a criticilor şi istoricilor de film Manuela Cernat şi Titus Vîjeu, a poetului Gheorghe Istrate – exeget al operei lui Dem Iliescu, precum şi a doi dintre studenţii ultimei generaţii modelată de Victor Iliu – Dan Piţa şi Nicolae Cabel. Participă, de asemenea, un admirator şi rafinat judecător de valoare al operei lui Victor Iliu – Acad. Răzvan Theodorescu.

Filmul “LA MOARA CU NOROC” este o ecranizare dupǎ nuvela omonimă a lui Ion Slavici. Victor Iliu a echivalat filmic progresia psihologică a dramei personajelor angrenate într-un conflict generat de setea de înavuţire. Jocul actorilor se desfǎşoară pe un fundal hieratic de alb şi negru. Alternanţa rafinată dintre luminǎ şi umbrǎ accentueazǎ  emoţional, pânǎ la paroxism, caracterele personajelor care “alunecă” într-un final tragic cu moralǎ explicitǎ: dezumanizarea, al cărei corolar duce spre neant visele, credinţa, onestitatea, dragostea, familia….Rǎmân doar instinctele şi ura ce culmineazǎ cu sânge şi crimǎ. Excelentǎ distribuţia, precum şi scenografia. În echipa filmului figurau tineri cineaşti ale căror nume s-au inscris ulterior în galeria de aur a filmului românesc şi culturii noastre: Liviu Ciulei (regizor second), Alexandru Struţeanu şi Titus Popovici (scenariul), Ovidiu Gologan (imaginea), Nicolae Teodoru (decoruri), Paul Constantinescu (muzica).

O a doua lansare este inclusă în programul ediţiei a XV-a a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CINEMAIUBIT, în ziua de joi, 08 decembrie a.c., ora 18.00, la Cinema Studio.

Vom fi onoraţi de prezenţa dvs. la acest eveniment, care aduce pe piaţa audio-vizualǎ româneascǎ un portret de referinţǎ al marelui regizor român Vitor Iliu, alături de unul dintre cele mai valoroase filme din istoria cinematografului românesc.

Cei interesaţi pot procura caseta: în magazinele de specialitate, la  sediul E-Media  din strada Av.Mircea Zorileanu nr.39, etaj IV (Piaţa Domenii), prin comandǎ telefonicǎ la nr. 021-917.45.91, prin comandǎ  online pe adresa www.filmedecolectie.ro sau www.classique.ro.