Forumul Naţional al centrelor acreditate ECDL în România Poiana Braşov, 25-26 martie 2005

BUCURESTI - 28 martie 2005

Comunicat tip General in IT&C

ECDL Romania, reprezentantul Fundaţiei ECDL – European Computer Driving Licence în România, a organizat în perioada 25-26 martie 2005 ediţia a II-a a Forumului Naţional al centrelor acreditate din România, la Poiana Braşov.

Forumul a reunit reprezentanţi a peste 250 din centrele de testare acreditate ECDL pe întreg teritoriul României, centre de training, companii, institutii publice, universitati sau licee.

În cadrul lucrărilor Forumului, au fost prezentate realizările ECDL la nivel de ţară, strategia de dezvoltare pentru viitorul apropiat, cît şi noile certificări ECDL Avansat şi equalskills introduse în 2004, şi e-Citizen şi ECDL CAD ce urmează a fi introduse anul acesta, programe ce vin în completarea permisului ECDL, pe diverse arii de interes, care tin atat de alfabetizarea in utilizarea computerului, cat si de aplicatii pentru specialisti.

Partenerii organizatorilor din acest an, editurile All Educational şi Andreco Educational, compania ISIS M3 Câmpina şi firma Smart Business Solutions, realizatori de soft educaţional, au prezentat oferta lor de suport de curs şi au împărtăşit din experienţele lor cu produsele ECDL. Au fost prezentate suporturi de curs pentru cele 7 module ale ECDL de bază, dar şi primele apariţii de manuale pentru ECDL Avansat.

Pentru întreaga activitate ECDL şi pentru activitatea susţinută în pregătirea şi certificarea funcţionarilor din Administraţia Publică au fost premiate centrele Centrul de Informatică Minieră Cluj, Andreco Educational Bucureşti şi GMB COMPUTERS S.R.L. (Centrul de Instruire în Informatică Dobrogea) Constanţa.

In cadrul Forumului, ECDL Romania a anuntat emiterea cardului de aptitudini cu numărul 25.000, urmînd ca în decursul lunii aprilie acest card să fie acordat într-un cadru festiv.

Despre ECDL ROMANIA

Mai multe informaţii privind programele ECDL în România şi în lume la www.ecdl.org.ro, www.ecdl.com.
Matei Dimitriu
office@ecdl.org.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ecdl-romania/forumul-national-al-centrelor-acreditate-ecdl-in-romaniapoiana-brasov-25-26-martie-20052