Lansarea centrului CECA si certificarii ECDL CAD in cadrul Universitatii Politehnica

BUCURESTI - 15 martie 2006

Comunicat tip General in IT&C

Printr-un program Leonardo da Vinci, studenţii din Universitatea
Politehnica Bucureşti vor beneficia de instruire şi testare în vederea
obţinerii certificării internaţionale ECDL CAD

Universitatea Politehnică din Bucureşti împreună cu ECDL ROMANIA vă
invită joi, 16 martie 2006 la lansarea oficială a certificării ECDL CAD în
România şi a Centrului de instruire şi testare ECDL CAD (CECA) din cadrul
Universităţii. Evenimentul va avea loc în clădirea Rectoratului
Universităţii Politehnica Bucureşti, Sala Senatului, orele 11.00.

Cu această ocazie va fi înmânat Permisul Onorific nr. 1 ECDL CAD
Doamnei Prof. Univ. Dr. Ing. Ecaterina Andronescu, Rector al
Universităţii Politehnica Bucureşti

În cadrul acestui eveniment se va pune în evidenţă necesitatea unei
certificări la nivel de bază pentru Computer Aided Design şi importanţa
centrului de instruire şi testare CECA, centru înfiinţat prin proiectul
“Implementation of an Innovative Model and Self-Sustainable
System of ECDL CAD Training/Testing Center (CECA)” finanţat de
programul Leonardo da Vinci.

În prima fază a acestui program de finanţare 50 de studenţi ai
Universităţii Politehnica vor beneficia de instruire şi testare gratuită în
vederea obţinerii Permisului European de Conducere a Calculatorului pentru
Computer Aided Design (ECDL CAD).

La eveniment vor participa Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti,
decani şi profesori din cadrul facultăţilor de profil din Universitatea
Politehnica, Universitatea de Construcţii din Bucureşti, Universitatea de
Arhitectură din Bucureşti, reprezentanţi ai partenerilor proiectului din Italia,
Olanda, Lituania şi Malta, Directorul General al ECDL ROMANIA, precum şi
numeroşi studenţi.

ECDL ROMANIA
www.ecdl.org.ro

Universitatea Politehnica Bucureşti
www.upb.ro

Despre ECDL ROMANIA

Programul ECDL (European Computer Driving License) se bucură de recunoaştere
internaţională în peste 140 de ţări şi este singurul program de certificare a cunoştinţelor de
utilizare a computerului adoptat şi recunoscut simultan de Consiliul Europei, prin Comisia
ESDIS-Employment and Social Dimension of the Information Society şi European
Community Personnel Selection Office, de UNESCO şi PNUD.

În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer
Driving License).

Certificarea ECDL este vendor-independent, examenele pot fi susţinute pe mai multe suite
de aplicaţii.

Pentru mai multe informaţii accesaţi www.ecdl.org.ro sau www.ecdl.com.
Vlad Cazan
Project Manager ECDL CAD
cazanv@ecdl.org.ro
popescua@ecdl.org.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ecdl-romania/lansarea-centrului-ceca-si-certificarii-ecdl-cad-in-cadrul-universitatii-politehnica