Important! S-a publicat Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă.

BUCURESTI - 1 iunie 2012

Comunicat tip General in Administratie Publica, Banci / Asigurari, Juridic

Editura Hamangiu vă oferă primele cărţi pe noul Cod:
- Noul Cod de procedură civilă şi Legea de punere în aplicare
- Noul Cod de procedură civilă şi Codul anterior. Prezentare comparativă

Important! S-a publicat Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă.

Noul Cod de procedură civilă şi Legea de punere în aplicare. Prezenta lucrare cuprinde textul noului Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 (M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010) şi actualizat cu modificările aduse prin recenta Lege de punere în aplicare nr. 76/2012 (M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012).

Suplimentar, am ataşat noului Cod de procedură civilă:

- expunerea de motive a proiectului Legii de punere în aplicare;

- o tablă de materii detaliată;

- un index alfabetic.

Precizăm că tabla de materii şi indexul alfabetic nu fac parte din textul oficial, ci au fost întocmite de redacţia Editurii Hamangiu, pentru a facilita orientarea şi identificarea mai rapidă a instituţiilor/ cuvintelor-cheie căutate.

Veţi mai regăsi aici, redate integral, şi celelalte dispoziţii ale legii de punere în aplicare, respectiv:

• titlurile I-II, care includ dispoziţiile generale şi normele ce reglementează aspectele tranzitorii şi unele aspecte fundamentale pentru aplicarea unitară şi asigurarea coerenţei reglementării procesual-civile;

• titlurile IV-V, care conţin dispoziţiile de modificare şi completare a legislaţiei speciale, în vederea adaptării acesteia la noul cod, precum şi dispoziţiile finale ale legii.

Am considerat util să redăm în această ediţie şi expunerea de motive care a însoţit proiectul legii de punere în aplicare, deoarece ea cuprinde argumentele care justifică necesitatea noii reglementări procesual-civile şi, totodată, sintetizează cât se poate de bine substanţa modificărilor aduse codului prin legea de aplicare. De observat însă că versiunea finală a legii rezultate din Parlament diferă, în bună măsură, de proiectul iniţial.

Preţ: 14 lei (20% reducere pe www.hamangiu.ro) | Pagini: 440 | Apariţie: 1 iunie 2012

Noul Cod de procedură civilă şi Codul anterior. Prezentare comparativă. Cartea oferă o prezentare comparativă, pe articole, a noului Cod de procedură civilă, în paralel cu reglementările anterioare – în primul rând vechiul Cod de procedură civilă, de la 1865, dar şi alte acte normative ale căror dispoziţii au fost preluate, cu sau fără modificări, în noua reglementare (cum ar fi Codul civil de la 1864 – partea referitoare la probe, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat, O.G. nr. 5/2011 privind somaţia de plată sau O.U.G. nr. 119/2007 privind ordonanţa de plată – acestea urmând a fi abrogate de la 1 septembrie 2012).

În prezenta ediţie, textul noului Cod de procedură civilă (adoptat prin Legea nr. 134/2010 – M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010) este actualizat cu modificările aduse prin recenta Lege de punere în aplicare nr. 76/2012 (M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012), modificări ce au fost inserate direct la nivelul fiecărui articol din cod.

Una dintre soluţiile cu caracter de noutate pe care le aduce noul Cod priveşte chiar aplicarea legii în timp. Astfel, principiul actual al aplicării imediate a noii norme de procedură este înlocuit cu acela potrivit căruia dispoziţiile noii legi sunt aplicabile numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia, în timp ce procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 24 şi 25 NCPC).

De aceea, necesitatea de a lucra în paralel după reguli diferite face ca analiza comparativă a celor două reglementări să fie cu atât mai preţioasă pentru practicienii dreptului şi pentru toţi cei interesaţi să identifice singuri care sunt elementele de noutate ale noii legi faţă de legea anterioară.

Lucrarea mai conţine dispoziţii din Legea de punere în aplicare - în extras -, o tablă de materii detaliată a noului Cod de procedură civilă, precum şi un index alfabetic. Precizăm că tabla de materii şi indexul nu fac parte din textul oficial, ci au fost întocmite de redacţia Editurii Hamangiu, pentru a facilita orientarea şi identificarea mai rapidă a instituţiilor/ cuvintelor-cheie căutate.

Preţ: 20 lei (20% reducere pe www.hamangiu.ro) | Pagini: 512 | Apariţie: 1 iunie 2012

Potrivit art. 81 din Legea de punere în aplicare, data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 septembrie 2012.

Despre Editura Hamangiu


Editura Hamangiu publică numai cărţi cu tematică juridică - adresate profesioniştilor dreptului, studenţilor şi tuturor celor interesaţi de domeniul juridic - de la cursuri universitare, monografii, dicţionare şi tratate, la sinteze de jurisprudenţă, comentarii practice, culegeri de legislaţie, comentarii şi adnotări ale tuturor codurilor şi legilor importante din România.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-hamangiu/important-s-a-publicat-legea-de-punere-n-aplicare-a-noului-cod-de-procedur-civil-