Invitație la Clubul de carte Litera! Jurnalistul cultural Marius Constantinescu este amfitrionul întâlnirilor cu cititorii

BUCURESTI - 15 noiembrie 2021

Comunicat tip General in Arhitectura / Design, Educatie / Cultura

Ajuns în al șaptelea an de existență, Clubul de carte Litera primește o nouă identitate vizuală și un nou prieten care să-i călăuzească lecturile. Jurnalistul cultural Marius Constantinescu se alătură comunității Clubului de carte Litera și va modera întâlnirea online cu cititorii, lună de lună, pentru a vorbi despre cele mai noi și mai așteptate apariții ale Editurii Litera.

Club de carte #84 - ediție online cu Marius Constantinescu

Club de carte #84 - ediție online cu Marius Constantinescu

 Clubul de lectură este o nouă ocazie, pentru mine, de a împărtăși cu pasionații de literatură impresii, interogații și, cel mai adesea, minunări vizavi de câteva dintre marile cărți ale perioadei contemporane. O care trăiește în noi, fără îndoială, dar intensitatea vieții ei se multiplică prin dialog, prin dezbatere, prin întretăierea de idei. Cred în puterea de metamorfoză sufletească pe care o are o carte, după cum cred în plăcerea pură și gratificantă a discuțiilor despre cărți: pasionante, susținute, argumentate. Sincer? Abia aștept!  

Marius Constantinescu

Clubul de carte Litera a devenit un reper cultural apreciat și prețuit de toți cei care, de-a lungul anilor, i-au acceptat recomandările și provocarea de a discuta despre cărți memorabile. A experimentat o gamă largă de forme de manifestare, în locații dintre cele mai moderne, și s-a bucurat de prezența în calitate de moderatori a unor profesioniști dedicați.

Clubul de lectură este o nouă ocazie, pentru mine, de a împărtăși cu pasionații de literatură impresii, interogații și, cel mai adesea, minunări vizavi de câteva dintre marile cărți ale perioadei contemporane. O care trăiește în noi, fără îndoială, dar intensitatea vieții ei se multiplică prin dialog, prin dezbatere, prin întretăierea de idei. Cred în puterea de metamorfoză sufletească pe care o are o carte, după cum cred în plăcerea pură și gratificantă a discuțiilor despre cărți: pasionante, susținute, argumentate. Sincer? Abia aștept! (Marius Constantinescu)

Jurnalist, scriitor, prezentator şi realizator radio-TV, Marius Constantinescu este absolvent al Școlii Superioară de Jurnalism și al Facultății de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Cartea lui de vizită cuprinde titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V... de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, prezintă concertele Festivalului Enescu transmise în direct şi realizează interviurile cu cei mai importanţi artişti invitaţi. În prezent, Marius Constantinescu realizează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul adult, este voce pentru audiobookuri și scrie o rubrică permanentă pentru blogul Editurii Litera.

Ediția cu numărul 84 a Clubului - și prima ediție moderată de Marius Constantinescu - va avea loc pe 24 noiembrie, când se va dezbate celebrul roman O viață măruntă, de Hanya Yanagihara. O carte uimitoare, provocatoare și profund emoționantă, ce a fost nominalizată la National Book Award și la Man Booker Prize și s-a aflat pe listele celor mai bune cărți ale anului, întocmite de publicații prestigioase precum The New York Times, The Guardian, The Wall Street Journal, Huffington Post și The Times. Cartea este disponibilă pe litera.ro.

Participarea la Clubul de carte Litera va fi asigurată în limita a 30 de locuri, pe baza unui formular de înscriere care va fi anunțat pe paginile de social media ale editurii.

Aici evenimentul Facebook:  https://www.facebook.com/events/258530986309183

Editura Litera are o tradiție de 32 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

 

 

 

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-litera/invitatie-la-clubul-de-carte-litera-jurnalistul-cultural-marius-constantinescu-este-amfitrionul-intalnirilor-cu-cititorii