Editura Nemira lansează o nouă marcă - MANGA OTAKU

BUCURESTI - 22 aprilie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Manga Otaku aduce acum pe piaţa de carte benzile desenate manga, prima iniţiativă editorială românească de acest fel! Manga Otaku, un imprint al Nemira Media Group, işi propune să ofere pasionaţilor genului, benzile desenate manga atât de iubite în întreaga lume.

Planul editorial al Manga Otaku cuprinde benzi desenate pentru toate categoriile de vârstă : Kodomo (manga pentru copii), Shōjo (manga pentru adolescente), Shōnen (manga pentru adolescenţi), Josei (manga pentru femei), Seinen (manga pentru bărbaţi).

Primele apariţii de la editura Manga Otaku se află deja în librariile din toată ţara !

Neîndemânaticul Kung Fu şi Superkarateka vol. 1 – Povestea lui Martin, un băieţel prostuţ care, sub îndrumarea unui maestru sensei, devine un adevarat karateka şi îşi redobândeşte demnitatea în faţa colegilor de şcoală.

Războinicii – Războinicul pierdut - Când Două-picioare distrug pădurea Clanurilor războinice, Vărgatul este prins în timp ce încearcă să-şi salveze camarazii! În casa lui Două-picioare duce o viaţă lipsită de griji, asemenea pisicuţelor răsfăţate, dar asta nu îl mulţumeşte deloc.

Agentul Boo – Agentul cel mai mic – Cu atâtea mii de Lumi Paralele care trebuie apărate, meseria unui Agent este foarte importantă, nemaivorbind de faptul că este şi periculoasă. Boo, elevă în clasa a patra, este pe cale de a deveni cel mai nou recrut al Agenţilor! Sigur, e foarte mică dar, cu puţin noroc, mult curaj şi o pisică morocănoasă – pe nume Dovlecel – de partea ei, Agentul Boo va învăţa că, uneori, e bine să fii cel mai mic!

Aceste prime apariţii fac parte din 3 serii manga care se adresează copiilor şi adolescenţilor: Neîndemânaticul Kung Fu şi Superkarateka, Războinicii şi Agentul Boo. Celelalte titluri ale seriilor sunt în pregătire la Manga Otaku.

Vă invităm să descoperiţi alături de Manga Otaku fascinanta lume a benzilor desenate manga!

Mic istoric
În 1814, faimosul artist japonez Hokusai, a creat o carte cu benzi desenate în alb şi negru pe care le-a numit manga.
Interesul pentru acest tip de benzi desenate a devenit din ce în ce mai mare, depăşind graniţele Japoniei, astfel că în prezent manga este un adevărat fenomen cultural : există în toată lumea mii de site-uri de gen, forumuri, cărţi, reviste, cluburi ale ilustratorilor. Multe dintre cărţile manga sunt renumite în toata lumea, ating cote de vânzări fabuloase iar unele dintre ele sunt adaptate în seriale de animaţie.
Cărţile manga sunt citite atât de copii şi adolescenţi cât şi de adulţi, ele acoperind toate sferele de interes: de la aventuri şi fantasy, la sport şi gastronomie. Anul acesta, la Salonul de carte de la Paris organizatorii au creat în cadrul expoziţiei Village Manga, o secţiune dedicată acestor publicaţii.

Despre NEMIRA PUBLISHING HOUSE

Editura Manga Otaku, un imprint al Nemira Media Group.
Pentru mai multe informaţii vă rugam să contactaţi:
Teodora Ivan, Coordonator PR
Tel mobil: 0722 371 484
teodora.ivan@nemira.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-nemira/editura-nemira-lanseaza-o-noua-marca-manga-otaku